Piesa Jaful / Loot de Joe Orton a fost inițial un eșec, dar la a doua montare din anul 1966 valoarea i-a fost recunoscută, fiind considerată drept "cel mai sincer divertisment iute, înțepător și viguros de către un nou, tânăr dramaturg britanic timp de un deceniu" (Sunday Telegraph).
Amplasată în casa domnului McLeavy, acțiunea are loc în după-amiaza înmormântării soției acestuia. Fiul familiei Mc Leavy, Hal, este implicat într-un jaf împreună cu Dennis. Dennis lucrează ca șofer pe un dric mortuar pentru un salon de pompe funebre, iar cei doi au jefuit banca de lângă salonul de pompe funebre. Ei decid să-și ascundă "prada" în sicriul mamei decedate a lui Hal, punând trupul acesteia într-un dulap. Tatăl evlavios al lui Hal, domnul McLeavy, nu știe de escrocheriile fiului său, dar îngrijitoarea soției sale, asistenta McMahon descoperă furtul și vrea să primească o parte din pradă. Asistenta ce are obiceiul de a se căsători cu bărbați care ulterior mor în circumstanțe ciudate se hotărăște să se căsătorească cu dnul McLeavy. Situația dificilă a lui Dennis și Hal este înrăutățită și mai mult de sosirea inspectorului Truscott care se deghizează în lucrător al Consiliului local de apă. În același timp, văduvul îndurerat este consolat de Fay, persoana deloc străină de moartea doamnei McLeavy.
Traducerea inspirată a lui Andrei Covaciu și subtilitatea regizorală a lui Vlad Massaci sunt argumentele care fac ca montarea de la Nottara să depășească convențiile farsei standard. Joe Orton a vrut să-și șocheze publicul, analizând la rece atitudinile englezilor din mijlocul secolului trecut, bazându-se pe comicul de limbaj gen "Cei mai mulți oameni ar tresări măcar când ar vedea ochii și dinții mamei lor înmânați ca nucile de Crăciun." și de situații. Noua montare își pune publicul pe gânduri. Farsă politică, comedie de moravuri, piesă suprarealistă, tragicomedie, Jaful își extinde satira de la obtuzitatea și ipocrizia englezească la toate tarele lumii noastre unde lăcomia pare a guverna destinele unor oameni goi și reci precum cadavrul care tronează în mijlocul scenei.
Regizorul Vlad Massaci a simțit nevoia unor întăriri ale mesajului artistic inserând în text songuri adecvate fiecărui personaj. Muzica și versurile semnate de Cristina Juncu sunt cinice, amare, inteligente, înlesnind interacțiunile personajelor.
Corina Dragomir își asumă rolul special de cadavru al doamnei McLeavy. Figura sobră și ironică, mișcările de păpușă mecanică "însuflețesc" personajul atrăgând simpatia publicului. Nu departe de un "cadavru viu" este și polițistul Meadows, un ins tern, fără păreri sau inițiative. În rolurile celor doi hoți de ocazie, Denis și Hal, tandemul Vlad Bălan și Răzvan Bănică are ceva din bufoneria cuplurilor de odinioară. Gafele pe care le face Hal, cel ce nu poate să mintă, dar poate să fure, patimile de îndrăgostit respins ale lui Dennis sunt abordate în cheie ludică, intrările și ieșirile în scenă, intrigile, complicitatea privirilor, mirările, amintind de commedia dell'arte.
Sorin Cociș în domnul McLeavy te poartă în timp la alt personaj, Spirache Necșulescu. Interpretând singurul personaj bărbat heterosexual, onest, cu un exacerbat spirit de reverență, prestația lui Sorin Cociș este convingătoare, are naturalețe și dramatism interior, descriind perfect tribulațiile sufletești ale unui om simplu căruia i se năruie convingerile, căzând și el pradă superficialității generalizate.
Greutatea piesei stă în mâinile a două personaje, Fay și inspectorul Truscott. În rolul de văduvă neagră cu atestat medical, Diana Roman este pe linia personajelor feminine care a consacrat-o, așa că interpretează cu aplomb rolul femeii fatale, o prezență captivantă. Cu un aspect fizic provocator, cu vocea sa senzuală, livrându-și replicile cu o naivitate studiată, actrița reușește să surprindă acea latură a caracterului personajului care îți dă fiori, totala lipsă de empatie, inexistența oricărei fărâme de remușcări. Replica "Dacă eutanasia nu ar fi fost împotriva religiei mele, aș fi practicat-o - în schimb, m-am hotărât să o ucid" rostită ingenuu deschide receptorului minunata lume nouă de care ne apropiem rapid, dacă nu trăim deja în ea.
Din nou ireproșabilă prezența scenică a lui Șerban Gomoi! Gustând deja din deliciile comediei negre (Capcană mortală), actorul îl interpretează la mare artă pe sadicul și coruptul inspectori Truscott. Este de admirat cum un bărbat fermecător poate să se transforme pe scenă într-un ins grotesc, cu o strălucire maniacală, prin rictusuri, priviri stranii, contorsionări ale trupului. Dacă în prima parte a piesei personajul marșează pe aura misterioasă, în a doua devine doar un escroc viclean, suficient și arogant. Când asistenta susține că "poliția britanică era condusă de oameni integri" și Truscott răspunde solemn "Aceasta este o greșeală care a fost rectificată" nu știi dacă să râzi sau să te cutremuri, pentru că disoluția autorității este unul din factorii ce a întors pe dos firescul lumii.
Piesa Jaful a fost numită "un coșmar freudian, care prezintă superstiții despre moarte - și viață". La un an de la marele ei succes, la 9 august 1967 dramaturgul Joe Orton a fost ucis de iubitul său, Kenneth Halliwell care, apoi, s-a sinucis. Am putea spune că viața bate teatrul. Viața într-o lume falimentară din punct de vedere moral, în care decalogul devine o înșiruire de puncte de suspensie își trăiește propria moarte, inconștient și cinic.
Teatrul Nottara, București
Jaful de Joe Orton
Traducerea: Andrei Covaciu
Regia: Vlad Massaci
Asistența de regie: Corina Dragomir
Decorul: Tudor Prodan / Costumele: Carmen Secăreanu / Light-design-ul: Alin Popa
Songurile: Cristina Juncu, pregătirea muzicală: Monica Ciută
Distribuția: Domnul McLeavy - Sorin Cociș / Doamna McLeavy - Corina Dragomir / Fay McMahon - Diana Roman / Harold (Hal) - Vlad Bălan / Dennis - Răzvan Bănică / Inspectorul Truscott - Șerban Gomoi / Polițistul Meadows - Corina Dragomir
(foto: Ciprian Duica)