Caravaggio e un tip îmbrăcat ca un hipster trashy. Așa îl vedem pe scenă: barbă, păr lung, un blaizer cu glugă care-i acoperă capul. Cine e acest Caravaggio?
În spectacol e o scenă care se întâmplă repetat. Caravaggio se bate cu peștele prostituatelor pe care le angaja ca modele pentru tablourile vivante care deveneau tablourile lui. Peștele întreabă: "Ce ai făcut cu Prudenzia Bruni?". În final, știm povestea dacă suntem pasionați de artă, Caravaggio (il vero Caravaggio) îl omoară pe pește, fuge din Roma, o ia razna, pictează aleatoriu și într-un neant psihic pe care nu-l mai poate sista.
Homeostaza în nebunie. E specifică artistului? Cine e acest Caravaggio azi? El, pictorul, alege drept modele pentru tablourile lui cu sfinți Ieronimo și sfinți Petri și sfinți Toma toți cerșetorii, scursurile, ratații care hălăduie prin Roma. Pe Lena, prostituata lui preferată, o pictează în versiunea ei idealizată și, aflăm în spectacol, odată pictată pe pânză, Lena simte că și-a recăpătat virginitatea. Lena e în picturile Madonna dei Pellegrini, Madonna dei palafrenieri (o della serpe), Maria Maddalena in estasi.
Regizorul Visky Andrej reușește cu acest spectacol, după acest text (dens) scris de Visky András, să arate cum e artistul. Artistul, prin extensie Caravaggio poate metamorfoza realitatea, o poate reordona. Lena este și prostituata și Fecioara. La fel cum, într-o scenă din spectacol, plămânii pe care îi scoate Caravaggio la o disecție sunt reprezentați de două baloane negre. Baloane negre care, mai apoi, au zburat deasupra Bucureștiului, după ce trapa acoperișului s-a deschis și au fost eliberate din teatru în realitate. Caravaggio a văzut cadavrul tatălui său care a murit de ciumă. E obsedat de moarte, de real, de putrefacție. Nu suferă simbolurile. Când Lena îi spune că plânge atât de tare că pare că nu ea plânge, ci ar putea să plângă marea, Caravaggio urlă. Marea e mare. Marea nu e un simbol pentru nimic, așa că trebuie pictată concret, nu clișeic. Marea e albastră, așa că el nu o poate picta. Atunci când omoară peștele în spectacol, atingându-i pieptul plin de sânge fals folosit în teatru, Caravaggio urlă: unde e sufletul, ce e sufletul?
Un tablou vivant compus de regizor pe scenă reproduce pictura Resurrezione di Lazzaro. Lumina se așterne dintr-un reflector aproape perfect, aproape ca-n clarobscurul redat de Caravaggio. În spectacol, regizorul reproduce, transformă în obiect de artă viu, o pictură care tace.
În afară de Balazs Attila, care joacă rolul principal (briliant!, cu fluctuații între suferință, narcisism, isterie, histrionism), toți ceilalți actori, Erdos Balint, Jancso Elod, Kocsardi Levente, Bandi Andras Zsolt, Vajda Boroka, Borbely B. Emilia și Vadasz Bernadett (brilianți!) joacă mai multe roluri. Iată metamorfoza pe care arta o produce - actorul poate fi și Papa de la Roma, dar și proxenet.
O scenă din spectacol e anacronică și tocmai de aceea devine intensă. Caravaggio trebuie să picteze. Și Balazs Attila pictează abstract pe o pânză cenușie din fundalul scenei - aruncă cu vopsea ca într-un action paiting de Pollock. Ce e artistul? E cel care se ocupă cu vivisecția sufletului. E cel care poate epura sau maximaliza realitatea, e cel care vede într-o figură pălită de bețiv o scintilație divină.
