noiembrie 2023
Varză, cartofi și alți demoni
Religia ortodoxă ne învață că la 7 ani organizezi un parastas important. Eu, nefiind chiar ușă de biserică și încumetându-mă să cam fluier, uneori, în ea, o mai fac o dată... chiar dacă numai la modul cultural. Comemorez realizarea unui film documentar pe care îl consider important, valoros și nedreptățit pentru că a trecut prin societatea românească așa, ca geamantanul prin gară. Păcat.

Debutant, pe atunci, în câmpul muncii cu filmul (sintagmă ridicolă, desigur, de pe vremea socialismului băștinos cel multilateral subdezvoltat), regizorul Șerban Georgescu a fost inspirat direct din cumpărăturile de toamnă de prin piețele agro-alimentare. De la tarabe, scumpete și destulă văicăreală (și de-o parte și de alta a acestor baricade), omul a vrut să înțeleagă. Contrar obiceiului, nu a mers pe Google, ci direct la originea fenomenului agricol. Cum ar veni, de la cultură, la agricultură. A ales s-o ia spre Vest - puțin mai mult de-o oră până la Lungulețu de Dâmbovița, pe drumul vechi spre Pitești. Loc vestit pentru bogăția de varză și cartofi oferită, spre vânzare liberă: alegere, tocmeală, încărcarea la portbagaj (pentru micii gospodari veniți din împrejurimi ca să ia mai ieftin), dubă sau remorcă (pentru marii și prea deșii intermediari, neproducători dar șmecheri și lacomi la câștig) - adică cei care te jupoaie în piețele economiei de piață.

Cu inventivitate, curiozitate și mult umor, autorul filmului se implică și se complică în ițele producției de legume, ale satului de câmpie și, mai ales, ale actualei economii agrare. O excelentă documentare, făcută serios și atent, pe durata a 6-7 luni de zile, îi permite să priceapă cu ce se mănâncă varza și cartofii aceia eșuați, în final, pe marginea drumului. Convenția de bază a demersului îi permite lui Șerban Georgescu integrarea ghidușă (dar profundă) în lumea grea, amărâtă și păguboasă a legumo-producătorilor lunguleți. Cu un umor tandru și empatic, regizorul ne livrează un film deștept, plăcut și adevărat, în care comentariile sale sunt doar aparent drăgălașe - așa cum e floarea de cartof, la suprafața solului. În realitate, situația de acolo era, în 2016, ridicol-dramatică. Atunci când refuzi asocierea, dar te plângi că marii producători sunt în câștig, iar tu, nu... Când ai peste 1.000 de tractoare în comună (aproape unul în fiecare bătătură!) care consumă motorină, piese de schimb și restul, ca să facă, fiecare, treaba lui pe o medie de un hectar și jumătate / utilaj și pe care ar fi rezolvat-o unul-două utilaje pentru toată lumea; când faci credite la bancă, după ce ai vândut - chinuit și păgubos - recolta de cartofi, ca să ai pentru cea de varză; când, în fine, ai înlocuit fața de masă roșie din biroul primarului cu una albastră de UE, iar pe perete - portretul lui Ceaușescu cu icoana Maicii Domnului... lucrurile stau cum stau. Adică așa... ca vai de lume. Curat vorba moromețianului personaj Cocoșilă: "Păi, dacă s'teți proști...!". Dar Șerban Georgescu n-o spune (chiar) așa. Ne lasă pe noi să tragem concluzia, care... El doar ne oferă, în puțin peste o oră de film, situații proaspete și autentice, portrete ale personajelor din arealul respectiv, mentalități limitate de ideile pre(a)concepute, cum că cel mai bine e așa... fiecare cu...zda mă-sii. Adică un fel de Sisif-eală agricolă. Sau de Avântul Prăbușirea, al și mai noii Revoluții agrare.

Concluzia din final, excelent realizată vizual, descinde pe ecran, fiind purtată în cioc de molima satelor: păcănelele. Pe dispaly-ul device-ului ajuns să contureze altarul din biserică, vezi evidențiată valoare de schimb la piață a chinului agricol și te crucești (sau te îngrozești corespunzător): 10 kg de cartofi pentru un Big Mac / 20 kg = 1 cafea / 50 kg = 1 pachet de țigări scumpe / 1.000 kg = 40 l motorină / 2.500 kg varză = 1 Smartphone.

Poate că am eu o slăbiciune aparte pentru stilul cinematografic al dlui Georgescu, deplin reafirmat în celelalte filme ale sale: Jurnalul familiei -escu, Pâinea noastră cea de toate zilele (cărora li se adaugă, în cheie dramatică, gravă, Cazul inginerului Ursu) dar, iată, cu fiecare nouă premieră, acesta mi-o confirmă cu vârf și-ndesat, acreditându-se drept una dintre vocile solide, valoroase, ale documentarului și așezându-se alături de un Mirel Ilieșu, Doru Segal sau Copel Moscu, în galeria documentariștilor de clasă.

Nu știu cât se vor fi deșteptat românii din Lungulețu, în cei șapte ani; dacă au schimbat ceva, au prosperat sau... tot așa. Dar acest film trebuie revăzut azi. Să sperăm că se vor găsi modalitățile de a fi readus în atenția acelui public de elită care este cel pasionat de documentar.



Regia: Șerban Georgescu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus