Stalin s-a jucat de-a utopistul în Piaţa Roşie. Şi i-a plăcut aşa de mult, că le-a dat şi altora nişte săculeţe transparente prin care se vedea utopia. Şi piaţa s-a mărit şi s-a transformat într-o hartă. O bucată estică. Derbiul utopiştilor a devenit meci de Liga Campionilor. Pînă cînd, într-o zi, Stalin a murit. Pe bune?
Traumele istoriei capsează un prezent schizoid, care nu se poate desprinde de fantomaticul bine absolut. Acel bine progresist atît de drag tovarăşilor. Praştia comunismului a nimerit toate mierlele reacţionare. Stalin este unul dintre spectrele tătucilor care au pompat la greu sistemul luminoasei egalităţi. Piesa lui Vişniec face dosarul comunismului toxic, care a injectat minţile. Tot ce înseamnă doctrină comunistă vine din osatura utopiei. Şi utopia, pînă la urmă, ce este?
"Utopia este atunci cînd eşti vîrît în căcat şi vrei să ieşi. Dar înainte de a ieşi din căcat trebuie să te gîndeşti. Şi dacă te gîndeşti bine îţi dai seama că nu eşti tu singurul vîrît în căcat şi care doreşte să iasă. Deci, pe măsură ce te gîndeşti, îţi dai seama că n-ai cum să ieşi din căcat de unul singur. Ieşirea din căcat nu se poate face decît împreună cu ceilalţi, tu şi tovarăşii care sînt vîrîţi împreună cu tine în căcat."
Profesorul Yuri Petrovski, medaliat de Stalin pentru opera sa, este invitat la Spitalul Central pentru Boli Mintale din Rusia să vindece diferitele tipuri de alienare mintală (de la debilitate uşoară la schizofrenie) prin terapia ficţiunii cicatrizat biografice. De fapt, Stalin nu moare niciodată. E acolo, în salonul celor care îi întreţin prezenţa.
Felul în care povesteşte istoria comunismului bolnavilor, cu un patos frisonant, este o mostră de reîndoctrinare utopică împreună. Ţara viselor, în care nimeni nu bagă pe nimeni în căcat, dezgroapă cea mai sfidătoare ficţiune posibilă. O poveste cu minciuni de anesteziat copiii bolnavi. Comunismul nu este altceva decît o halcă de istorie rea, manipulată de o ideologie subversivă. Entuziasmul lui Yuri o face să pară perfectă.
Absurditatea este tija de bază a textului lui Vişniec, transpus în spectacol printr-o parodie care funcţionează foarte bine. Numai că montarea Companiei Ecran Total Paris este mult prea literală, prea explicit textuală, în absenţa unei idei regizorale care să-i dea şi o altă dimensiune. Este, cum se spune, un spectacol de text, cu cîteva momente în care tensiunea conflictului reuşeşte să fie subtil dezamorsată, dar şi cu destule scene trenante. Obsesiile maladive ale nebunilor, agonia lor furibundă au permanent un substrat de luciditate cinică.
Piesa lui Vişniec - conţinutul ideologic este puternic accentuat - teatralizează tema doctrinei absolutizante, predate de Yuri ca un exerciţiu de respiraţie.
Compagnie Ecran Total, Paris
L'Histoire du Communisme racontée aux malades mentaux (textul piesei poate fi descărcat gratuit, în limba română, de pe situl Editurii LiterNet)
de Matei Vişniec.
Regia: Marie Beldiman d'Orval.
Scenografia: Yves Collet.
Costume: Gwen Van Den Eijnde.
Cu: Anne-Laure Furgé, Carolle Gaillac, Renaud Garnier, Codrina Pricopoaia, Marc Thieblemont, Geoffroy Vernin, Jérôme Veyhl, Hugo Zermati.