Din fericire, în acest plan al piesei și al spectacolului s-a deschis deodată o fereastră, sau chiar o ușă, prin care a intrat lumina adevăratei desfășurări dramatice: ce începuse a se juca pe scena de la Comedie era... un spectacol de teatru în spectacolul de teatru, un teatru secund, remarcabil conceput și pus în act. Regizorul numărul 2, cel care juca rolul personajului ce conducea trupa lui de actori polonezi de la un faimos teatru din Varșovia, chiar înainte de invadarea Poloniei de către Hitler, în ceea ce avea să fie începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, era extrem de nemulțumit de prestația unor actori, de toanele altora, de pretențiile exagerate ale vedetelor scenei. Regizorul Dowazs (jucat bine la premieră de Alexandru Conovaru) se lua cu mâinile de capul lui chel când vedea atâtea mofturi ale celebrităților varșoviene pe care le păstorea artistic: Maria Tura, tragediana ce dorea să joace în Hamlet cu un veșmânt ce părea împrumutat de la emisiunea Bravo, ai stil, un fel de pasăre împăiată acoperindu-i creștetul (bun jocul Ilonei Brezoianu în rolul divei poloneze); ori soțul ei, Josef Tura (interpretat perfect de Liviu Pintileasa), a cărui vanitate actoricească deborda pe deasupra propriei căsnicii și a tot ce-l înconjura: colegi de trupă, regizor, publicul imaginar al spectacolului Hamlet ce urma să fie jucat, publicul real de la Teatrul de Comedie ce venise să vadă spectacolul A fi sau a nu fi...
Controverse: ieșiri și reveniri în sală
Teatrul în teatru a fost aici mai mult decât o circumstanță a textului dramatic sau un episod incidental al lui. Astfel că alternativa inițială, neplăcută, a lăsat loc unei comedii cu totul speciale, plină de inteligență, de o mobilitate intelectuală neobișnuită a autorilor (Lubitsch, Mayer, Lengyel, Whitby, Massaci) care au gândit și regândit o asemenea intrigă. Din somptuosul caiet-program al spectacolului de la Comedie am aflat că filmul lui Lubitsch a stârnit multe controverse, tocmai prin insolitul situației de a prezenta într-o cheie comic-satirică orori precum cele provocate de Hitler în Polonia. Premiera "a fost aspru criticată de cronicile vremii, satirizarea ocupației naziste fiind percepută ca un subiect mult prea dureros și sensibil".
Chiar tatăl actorului principal a părăsit sala de cinema "dezgustat că și-a văzut fiul în uniformă nazistă" (absolut firesc, aș spune, în 1942 eram în plin război mondial). Apoi însă, după ce fiul l-a convins să revadă comedia, tatăl pare să fi devenit fan: a vizionat filmul... de 46 de ori. Triumful Artei! Ce simțise tatăl actorului de a ieșit din sală am simțit și eu în primele minute ale comediei, până când regizorul din teatrul 2 a început să-și muștruluiască trupa de actori varșovieni, aceștia să-și etaleze mofturile și crizele de personalitate, iar teatrul în teatru să dubleze - într-un mod fericit - ceea ce se spunea, se simțea, se declara și se declama pe scena de la Comedie.
Et in Varșovia ego
Este aproape uimitor cum un subiect atât de grav, gravissim chiar, a putut fi asamblat într-o comedie dramatică, de o efervescentă și strălucitoare ingeniozitate. Pe scenă se derulează secvențe teribile, atroce, din viața actorilor polonezi chemați la Gestapo de ocupantul german, fericiți să bea o cafea caldă sau o vodcă încălzitoare în teatrul lor bombardat precum toată Varșovia. Maria Tura, tragediana flamboaiantă de la început, devine sub ochii noștri o femeie terorizată, îmbrăcată umil, și care așteaptă dintr-o clipă în alta să fie reținută la Gestapo și apoi trimisă în locul fără întoarcere. Decorul va deveni și el realist, înfățișând în culori sumbre viața polonezilor în anii ocupației naziste. Și totuși, într-un mod mai întâi delicat, timid, apoi tot mai susținut, comedia tipologiei Artistului rulează anume în această Varșovie pusă la pământ, bombardată, distrusă, ocupată, chemată la ordine și la Gestapo.
Comedia aceasta a vanităților actoricești, în care excelează Josef Tura, interpretul cu morgă al lui Hamlet, luminează în întunericul războiului și al ocupației. Orgoliul actorului, obsesia lui legată de reputația sa ca artist, sunt semne că, orice ar fi, viața merge înainte. În pofida naziștilor, a lui Hitler, a mașinăriei lui de strivit oameni și popoare, faptul că Tura se gândește mai mult la rolurile lui și la felul cum e apreciat decât la hitlerismul atotstrivitor reprezintă o victorie nescontată a omenescului. Și dacă, asistând la crizele de personalitate ale lui Tura, râdem cu bucuria că, iată, chiar și în cea mai oribilă secvență existențială, macro-socială, un actor adevărat tot cu mintea la rolurile și notorietatea sa este (am recunoscut perfect tipologia, majoritatea scriitorilor sunt fix ca Josef Tura), atunci drama redevine comedie.
Comedia dramatică și drama comică fuzionează într-un tip de piesă greu de încadrat și clasificat; și într-un spectacol bun, pe măsura acestei piese atât de neobișnuite. Și cu paralelisme interesante tot cu pelicule cinematografice, dacă ne gândim că un trio sentimental aveam și în Casablanca, apărut curând după filmul lui Lubitsch din1942; iar întâlniri comic-grotești cu ocupantul german, precum în spectacolul de la Teatrul de Comedie, vedeam și în Inglourious Basterds al lui Tarantino:
Și tot ca în filmul lui Tarantino, piesa lui Whitby după filmul lui Lubitsch devine și ea, de la un punct încolo, complet ne-realistă, printr-un senzaționalism manifest, cu carențe de verosimilitate. Germanii se arată tot bătuți în cap, până la urmă, pentru ca Binele să triumfe nu numai în sensul rezilienței în fața Răului, ci și prin păcălirea propriu-zisă a ocupantului și evadarea din "ordinea" lui. Alin Florea a făcut și el un rol pregnant jucându-l pe Gruppenführer Ehrhardt, membru al Gestapo-ului (și, într-un al doilea rol, pe Walowski, funcționar la Autoritatea pentru Cenzură), însă tocmai comedia, spre final, complet neverosimilă îi aruncă în derizoriu structura malefică, făcând să-i scape "prada": actorii de la teatrul din Varșovia ocupată.
Spectacolul acesta trebuie însă văzut, iar publicul nostru (care probabil va face din A fi sau a nu fi un succes de casă al stagiunii) va râde și totodată va cădea pe gânduri: două funcții importante ale Teatrului de azi și dintotdeauna.
(foto: Mihnea Irimia)