Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci e o producție 2022 a asociației / companiei Vanner Collective. Un proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), prezentat, anul trecut, în 2022 în București (Teatrelli & Replika), Sibiu (Gong) și Craiova (Naționalul Marin Sorescu), preluat, în 2023, de Naționalul bucureștean, în cadrul Programului Tnb.Edu. Pe un text de Raluca Mănescu, în regia și interpretarea Denisei Nicolae și a lui Liviu Romanescu (duo-ul Vanner Collective).
O poveste de cuplu, o ea și un el dintr-un urban de clasa mijlocie de găsit în oricare dintre marile și mijlociile noastre municipii și orașe. Câteva dintre dilemele benigne și veridice ce însoțesc primele întâlniri, căsătoria, dorința de a avea un copil, dificultățile care amână momentul, nașterea, primele luni & ani ale familiei în trei.
Apoi, problemele vechi și nerezolvate ale lui (Denisa Nicolae e, mai ales, soția, dar, și uneori, pe bază, de perucă, mama personajului lui Liviu Romanescu). El, cel care, la fiecare moment de impas, schimbă măști (chapeau pentru creațiile pline de variată imaginație ale trio-ului Cristina Milea - Tudor Lucanu - Elena Gheorghe!). El, cel însoțit de personajul fără vorbe, ale cărui gesturi și prezență îi sugerează identitatea: Teodora Velescu (ce semnează și mișcarea scenică) interpretează Frica (sau, dacă preferați, fricile). Personajul al cărui chip se va lăsa privit o singură dată, la final, într-un potențial happy-end.
Atmosfera de stampă japoneză e construită pe bază de paravane, umbre, tonuri și lumini (univers sonor & light design: Alexandru Raptis, scenografie, (deci, și) costume: Elena Gheorghe). Povestea e spusă pe bază de discurs, replică și song-uri (pregătire muzicală: Oana Pușcatu, compoziție muzicală: Mihai Dobre).
Scenariul mixează cel puțin 3 planuri: primii ani ai cuplului (mai întâi fără, apoi cu un copil) feat. Frica / fricile & amintirile copilăriei lui în care sunt evocate mama (prezentă scenic), tatăl (construit doar din vorbe și absență) și lupul (una dintre temele măștilor) & un fel de prezent în afara timpului și biografiei, cel al muncii lui, de vorbitor motivațional pe teme la zi, cum ar fi ce vasăzică bărbatul azi.
Bogăție stilistică, (aproape) risipă de stiluri, interpretare precisă, limpede, bine slujind transmiterea mesajelor. Și totuși, o poveste pe alocuri schematică, prin alte locuri prea încărcată de metafore ușor de deconstruit, o haină cu țesături prea la vedere îmbrăcând tema enunțată încă din paragraful-sinopsis de găsit pe toate materialele de promovare ale spectacolului. De aici, și din depărtarea dintre rândurile Sălii Mici a TNB și spațiul de joc, o anumită lipsă de credibilitate a momentelor de emoție, câteva pierderi de ritm, oarece scene redundante și / sau prea lungi.
Un obiect căutat frumos și poetic (vezi și alegerea titlului), care ar fi avut, pesemne, mai mult de câștigat dacă ar fi săpat mai adânc (din scenariu, în primul rând) pe, de pildă, tendința ei de a specula / accentua fricile lui pentru a și le ascunde pe ale sale (există un moment când personajul principal al Denisei Nicolae își capătă propria mască) și ar fi renunțat la încărcarea personajului lui cu atâtea dintre trăsăturile (și cauzalitățile acestora) tipice simptomului (corect identificat) enunțat în paragraful-sinopsis. Less is more, cum zice vorba din bătrânii vecinilor de peste ape.
Foto din galeria foto de Dinu Lazăr de aici.