Cancel culture! Asta este deviza epocii de "aur" pe care o parcurgem, grație boborului, zis milenial. Epoca post-adevărului. Cea în care nu mai contează realitatea (nici rațiunea, nici bunul simț), ci doar aiurelile agreabile "rinocerilor": ignoranță și superficialitate, plezirism, distracție (musai "la maxim!"), credințe stupide, închipuiri alterate. Etîcî peste multe etîcîuri...
Ridley Scott este un cineast de origine britanică, dar care a făcut în America și carieră, și bani. Mulți. Dovedește, în continuare, o vitalitate uimitoare, la cei 85 ani (împlinește 86 pe 30 noiembrie 2023), cu o formă fizică remarcabilă; cât despre cea intelectuală... asta e altă poveste, încă nefilmată. Pragmatic, omul a schimbat nu doar maniera, ci și cârma moral-profesională, după formidabilul Dueliștii - filmul de debut cu care a rupt, pe merit, gura lumii și care l-a propulsat în prima linie a creatorilor de film. Hollywood-ul l-a racolat, folosit, plătit și răsplătit pentru filmele cu eroi nemaivăzuți, cu efecte și defecte speciale, numai bune să acrediteze - în rândul unui public tot mai imatur și mai incult - convingerea potrivit căreia te duci la cinema doar ca să nu-ți bați capul. Să rumegi din greu la popcorns și să sugi la Coca-Cola. Pentru cariera lui plină de succes, Coroana Britanică l-a și înnobilat cu titlul de Sir (să nu vorbim de criterii, atunci când îl alături și îl compari cu colegul Anthony Hopkins).
După ce s-a și ne-a scăldat în Alien și supradoza Alien: Covenant, Robin Hood, Gladiator, Blade Runner, Prometheus sau The Martian, acum i-a venit rândul / i-a sunat ceasul (rău) lui Napoleon. Săracul! O fi avut el ceva păcate la viața lui, dar să încapă acum pe mâna unui ignorant agresiv și (pardon) nerușinat, care și-l ia la purtare ca pe propria hârtie igienică... Produsul său cinematografic nu are nimic (dar nimic!) din precizia istorică, obiectivitatea și eleganța unui Serghei Bondarciuk, care făcuse un minunat Waterloo (1970), cu Rod Steiger în rolul principal și cu Christopher Plummer în Welington. Și nici cu un ironic-tragic The Emperor's New Clothes (2001) în care megalomania personajului era amendată cu subtilitate, respect și eleganță.
Nimic din toate acestea nu le veți găsi la scoop-ul lui Ridley Scott. El își croiește / încropește povestea lui asupra eroului, călcând cu nădejde și nepăsare în străchini. Personajul este redat maselor largi de cinefili de mall doar ca un obsedat sexual libidinos, ridicol și grotesc, umblând ca un cuțu-cuțu în călduri după o nurlie Josephine (cum i se zicea pe la noi, prin mahala, un Nea P...lă Ion). Context, motivații... nici vorbă. Ar fi însemnat să citească prea mult. Informații pe care documentariștii scenariului i le-au dat sunt mutate în altă parte ("Ești un rahat într-un ciorap de mătase", faimoasa replică aruncată de Împărat în capul lui Talleyrand își păstrează destinatarul, dar - iac-așa, na! - este mutată, ilogic și aberant în gura ambsadorului britanic la Paris.)
În schimb, non-informații, adică falsuri, apar la tot pasul: Napoleon trage cu tunurile în Piramide, care arată, în imaginația maladivă a regizorului, ca Turnurile Gemene din New York, după atacul din 11 septembrie, apoi fuge din Egipt nu ca să răstoarne Directoratul, ci turbat precum Pampon, pen' că-l traduce amanta. Cât despre prezența generalului Bonaparte la ghilotinarea Mariei Antoinette, secvență cu care debutează "capodopera", ea intră la categoria scorneli ieftine. Nici măcar secvențele de luptă nu sunt edificatoare, bântuite (ca tot filmul, de altfel) de confuzii grave, fracturi logice pentru care un student la regie ar rămâne repetent. Ce contează? Omul calcă vârtos, în viziunile sale "prestigioase", pe urmele pionierilor noștri Ion Cristoiu și Sergiu Nicolaescu, chiar dacă nu se ridică la înălțimea celui din urmă în realizarea scenelor de război. Mde... de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Vârsta, luatul în cap? Probabil că ambele, plus alte câteva... Într-un interviu acordat BBC pentru promovarea filmului, el a respins criticile istoricilor care au notat că acesta nu excelează la capitolul acuratețe istorică. "Chiar vreți să răspund la asta? (Răspunsul) ar avea un bip în el". Ce p...ana lui? Un autentic Sir, nu?