Hotărât lucru: decorurile gândite de Gabi Albu pentru cea mai recentă premieră a Centrului de Teatru Educațional Replika, Trei.Três.Tria., formează unul dintre cele mai expresive și emoționante obiecte artistice de privit și admirat în România anului 2023. Delicatețea planșelor manevrate de cele trei actrițe (Evita Papaspyrou, Elsa Valentim, Mihaela Rădescu), minunata lor punere în valoare pe bază de ecleraj (Radu Apostol & Ștefan Dumitra) și proiecții video, infinita atenție la detalii (contează mult delicatețea cu care cele trei protagoniste deschid, privesc (povestind ori tăcând) și apoi închid fiecare decor la scară mică al unei emoții la scară mare) formează un tot de o aproape insuportabilă frumusețe. Nu mă mai lansez în naive proiecții / pronosticuri privind viitoarea rundă de premii UNITER, dar sper că, totuși, juriul de nominalizări nu ratează șansa de a vede live acest spectacol.
O grecoaică, o portugheză, o româncă. Sună a nuvelă de Eliade de mijloc de secol 20 despre prima jumătate a veacului trecut, e un text dramaturgic de Mihaela Michailov și Radu Apostol din 2023 despre bucăți de Grecia, Portugalia și România din a doua jumătate a secolului anterior. Textul se bazează pe confesiunile celor trei actrițe, stârnite de o serie de întrebări generată de dramaturgă și evocate în cadrul spectacolului regizat de Radu Apostol. Un oracol powered by Michailov și înscenat de Apostol. Și se mai bazează textul pe un complex proces de documentare la care a participat cam toată echipa de producție (spectacol co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și de Uniunea Europeană, prin programul Europa Creativă).
Asemenea faimosului text al lui Eliade, Trei.Três.Tria. ne plimbă în timp și spațiu. Anii '60, anii '70, anii '80. Școala primară, gimnaziul, liceul, facultatea. Primul sărut, prima iubire, primul (da, cel la care vă gândiți). Familia, prietenii, comunitatea (Elsa vine dintr-un sat, Mihaela din orașul de dimensiuni medii pe nume Brașov, Evita din metropola Atena), politica. Felurite forme de dictatură (fascistă, comunistă), multiple forme de revoltă, nenumărate instrumente de reprimare a ieșirii din rând. Evita e spiritul revoluționar prin excelență, Mihaela preschimbă conformismul anilor de școală (ani de liceu cu emoții la română și ambiții la șnurul albastru al comandatului de unitate) cu lupta anonimă pentru dreptul de a-și decide propriul destin în condiții de integritate morală, Elsa îi admiră de la distanță pe cei care încearcă și reușesc să schimbe lumea pe bază de încredere în semeni, cuvinte și garoafe.
Greaca (nouă, populară), portugheza, româna. Cuvinte care sună asemănător, cuvinte identice. Feluri comune de a construi fraza, de a ne exprima. Ideea de a mixa între supratitrarea în engleză a monoloagelor pe care cele trei actrițe le rostesc în limbile lor native și dublarea live în română asigurată de Mihaela Rădescu (în cazul spectacolelor jucate la București) pune și mai mult în valoare farmecul nebun al diversității lingvistice a continentului, în ale cărui cute sunt de ghicit atâtea și atâtea elemente unificatoare (cuvintele, asemenea faldurilor rochiilor celor trei - costume: Dino Alves - ascunzând mistere, emoții, cadouri ce poate se vor ivi).
Grecia, Portugalia, România. Sărăcia, tabuurile, dublul limbaj, dificultatea de a construi un destin pe bază de individualitate. Elsa, cu ochii ei calzi, blajini, amintind cumva de un anume Joe E. Brown (interpretul lui Osgood Fielding III din Some Like it Hot / Unora le place jazz-ul), spunând ce se cuvine și făcând ce își dorește (prima țigară: la 11 ani!). Mihaela, ascultând alături de tatăl ei Europa Liberă (pe scenă, lângă actrițe, Ilias Kostakopoulos ne aduce aminte, la clapă, de câteva din faimoase jingle-uri ale postului interzis). Evita, la 16 ani, aliniindu-și părinții pentru a-i informa că nu mai e virgină.
Acei ani, acele țări. Căldura aducerii-aminte, senzația de atroce familiaritate, diferențele de context social-politic care parcă nu fac altceva decât să apropie și mai tare. Chiar trăim în trei țări diferite separate de atâția mii de kilometri? Chiar am avut parte de dictaturi diferite? Chiar erau alții cetățenii ale căror portrete atârnau în spatele catedrei la care stătea toarășa? Chiar nu sunt aceleași rădăcinile din care se trag cei care au tras asupra compatrioților lor în deceniile de Salazar, în revolta de la Politehnica ateniană din 1973, în '89-le românesc? Ori cei care se ocupau cu demascarea și trimiterea la închisoarea pe bază de avort în România ceaușist?
Aceste actrițe, aceste femei. Spectacolul e prezentat ca o evocare / cercetare a sistemelor de educație. Scena finală, în care cele trei ne zâmbesc și ne invită în lumea-paradis a magului Prospero care, în noiembrie 2023, se numește Gabi Albu, vorbește actrițelor aflate la început de drum. Și totuși, deși construit pe consistente porțiuni de documentare, aducere la lumină, comentariu critic a ce vasăzică școala și actoria (cu tot inubliabila admitere la școala de actorie), Trei.Três.Tria. e mai mult decât atât.
Spectacolul vorbește despre esențele tari care nu se pierd și care sunt mereu de găsit în punctele cele mai moi ale fiecărui om. Trei.Três.Tria. aduce pe scenă câte un strop din Εβίτα, Elsa și Mihaela. De fapt, câte un shot, pentru e un strop tare. Pe fondul comun al claselor, al uniformelor, al portretului, al frondei / conformității adolescentine și al câtor altor puncte de intersecție, shot-urile lor se așază pe tejghea lângă tăriile / slăbiciunile noastre. La Replika, God is a bartender!