O fulminantă horă carnavalescă se încinge literalmente pe scenă în derularea dinamică a acțiunii din celebra piesă a lui Molière Avarul, spectacol realizat de Mc Ranin pe scena teatrului din Petroșani în anul aniversar al instituției și 400 de ani de la nașterea lui Jean-Baptiste Poquelin zis Molière, celebrul dramaturg și actor mort pe scenă în ziua de 17 februarie 1673. Actanții-actori sunt surprinzătoare păpuși supradimensionate, costumate caricatural, aduse din commedia dell'arte în prezentul întâmplător al clipei receptării. Calibrat dramaturgic și regizoral pe structura teatrului popular de altădată, spectacolul produce o fascinație rar întâlnită. Regizorul filtrează intriga printr-o viziune rafinată a formelor scenice tradiționale și invită la un entertainment elegant, sclipicios, atractiv.
Regizorul MC Ranin adoptă stilul dansant, coregrafic, pantomimic adesea, propus de coregraful sibian Hugo Wolff, extrem de inspirat în sublinierea ridicolului personajelor și a șăgălniciilor și a amăgirilor etern omenești. Actorii țopăie cu pași mărunți ca niște marionete acționate de păpușari invizibili, ascunși după plăcile metalice imense dispuse pe laterale. Dacă decorul e ca suprimat, aproape inexistent, în afara acestor pereți laterali lucioși, rulanți, care ascund și dezvăluie secvențele intrigii, costumele fac totul. Wilhelmina Kuron Bekesi dă funcționalitate insolită costumelor prin desen și formă. Sunt pitorești și expresive, unitare în ansamblu, toate croite din materiale negre, un fel de mucava în loc de crinolină. Par apretate, ornate cu modele în alb, expandate la dimensiuni grotești, prevăzute cu manșete albe ce imită volănașii stereotipizați și cu gulerașe enorme în jurul gâtului ținând de o prețiozitate vestimentară țipătoare prin excelență, ridicolă. Ele instalează "un ludic aproape clovnesc" ansamblului. Actorii au fețe de măști albe, pictate cu mustăți și perciuni ilarianți. Cele mai pictate și împopoțonate măști sunt fețele zgârcitului arhetipal Harpagon și a pețitoarei Frosine.
Pentru a-l face și mai caraghios pe bătrâiorul Harpagon, regizorul a distribuit-o în rol pe Oana Liciu-Gogu, anulându-i din start orice potențialitate virilă, deși avarul obsedat de bani se îndrăgostește subit de Mariane și vrea să se căsătorească cu ea. Un rol extrem de solicitant pentru Oana Liciu-Gogu, una din actrițele de prim rang din trupa actuală, foarte activă, prezentă pe scenă în mai multe spectacole. Dibăcia cu care își construiește personajul, talentul și abnegația puse în joc, o scutesc de observații răuvoitoare asupra travestiului. Dimpotrivă, se poate vorbi despre o surprinzătoare reușită în cariera actriței. Ceea ce nu e de colea, ci din miezul unui demers performativ de excepție. Izabela Badovics, cu un costum cu sânii bine conturați, a conturat în linii dure și contagios comice profilul îndrăzneț al pețitoarei Frosine, implicată în rezolvarea conflictelor. Drăgălașe metode de exteriorizare a sentimentelor eroilor dezvăluie Corina Vișinescu în Elisa și Mihai Alexandru în Cleante (cei doi copii ai lui Harpagon, străpunși de săgeata lui Cupidon). Dese leșinuri mimate dramatic dezvăluie suferințele din iubire ale acestor păpuși simpatice (nu voi conteni să le văd așa, întrucât zbenguiala lor continuă, țopăiala și perplexitatea lor derivă din teatrul de marionete, la care se adaugă teatrul de măști, antediluvian).
Combinațiile din distribuție reușesc să convingă în cele mai multe din cazuri. Cu inima pusă pe tavă înaintează Valere spre iubita sa Elisa, în prestația lui Bogdan Constantin Tălmaciu. Simona Codreanu schițează spiritul calin, dubitativ al Marianei, vrăjită de amor tainic. Impetuos și curajos în replică se arată Mihai Sima în Valetul La Fleche. Adorabilă este contribuția lui Laurențiu Vlad la înmulțirea fețelor comediei în rolul Maestrului bucătar Jaques și a Valetului. El se răsfață vorbind când ardelenește, când moldovinește. Gheorghe Stoica (Comisarul) și Andrada Dobre (Grefierul) colorează paleta distribuției și pregătesc apariția factorului catalizator numit Anselme în interpretarea impozantă a lui Daniel Cergă. Lovitură de teatru ca la teatru! Aspirațiile nobiliare ale eroilor sunt reconsiderate. Îndrăgostiții exultă de fericire. Ca la teatru.
Poți să te întrebi, dar nu are niciun rost: Au fost eliminate câteva personaje din distribuția inițială? Contează? Nu se simte nicio fisură. Totuși, semnalez o inadecvare. Deși arginții din capul lui Harpagon se aud la un moment dat zornăind frenetic, ba chiar apar umbrele lor proiectate pe pereți într-o scenă apoteotică a viciului avariției aspru condamnat, după găsirea casetei cu bani, furată, se pogoară din cerul zgârceniei bancnote fluturânde. Banii sunt dăruiți tuturor și păpușile dezlănțuite întind mâinile după ei. Ba mai mult, din banii căzuți pe scenă, un spectator tânăr din primele rânduri se grăbește să fure o hârtie tipărită, zălog palpabil al succesului teatral la care a participat. Fata de lângă el, excitată de îndrăzneala lui, vrea și ea o hârtie. Și noi! Și noi!
Zborul replicilor e întrerupt intermitent pentru a face loc mișcării coregrafice pe muzică ritmată, un amuzament în plus servit la cald de acești nebunatici puși pe șotii. Cu Avarul, configurat în întregime ca joc dansant colectiv, unitar, bine asamblat, iese în evidență, mai mult ca în alte spectacole ale teatrului petroșenean, fizionomia artistică a unei trupe ce se formează din mers.