30 de spectatori am numărat într-o vineri seară de început de februarie 2024 când a fost rost de Inspir. Expir. Într-o sală care poate găzdui cel puțin încă pe atâția privitori. Se vede treaba că creșterea interesului pentru teatru și film constatată în lunile de pe urmă nu se distribuie uniform.
Spectacolul de la Apropo are la origine textul performativ Anxietăți mileniale al Ruxandrei Simion "care explorează anxietatea individuală a autoarei, și care analizează poetic relația sa și a generației sale cu dragostea, locuirea, anxietatea climatică și piața muncii", după cum aflăm din prezentarea proiectului Anxietăți urbane itinerante finanțat de ARCUB în cadrul programul București Re: Imaginat. În cadrul proiectului (neimplementat, până la urmă), dramaturga urma să colaboreze cu Iulia Verdeș, Silva Helena Schmidt și Ana-Cristina Leonte.
Pe Iulia și Silva le regăsim ca protagoniste ale Inspir. Expir. Spectacol în regia Lorenei Zăbrăuțanu. Beneficiind de scenografia și video design-ul lui Vlad Basarab.
Despre Ruxandra, Iulia și Silva. Despre ele trei, cu prenume și identitate la vedere, și despre alte anonime. Spaime, traume, angoase. Tentații, fragilități, abuzuri. Rame auto-confesive, în care cele două actrițe se auto-povestesc, încadrează o suită de episoade în care sunt înscenate la limita dintre ficțiune și documentar.
Multiple stilistice, felurite tipuri de monolog, scene în doi (de fapt, în două), secvență de interacțiune cu publicul. Comic, dramă, lacrimă, zâmbet, pasaje coregrafice, episoade onirice. Dezvăluiri fruste, aluzii timide. Descrieri cu subiect și predicat.
Varietate de mijloace actoricești, o seamă de idei regizorale, elemente simple și clare de decor ce susțin reprezentația, proiecții video reușind mai degrabă o redundantă subliniere a emoțiilor și stărilor sugerate de text și de jocul celor două actrițe. Că veni vorba de text: o pregnantă senzație de plutire la suprafața lucrurilor. De prea rapidă, insuficient pregătită plonjare în carnea fiecărui subiect, ceea ce inhibă relaționarea cu / empatizarea din partea spectatorului.
Adesea, subiectul următor se ivește hodoronc-tronc. Se discută de prea multe în timp prea scurt, nu e vreme de aprofundare, de sondare, de surprize. Bifăm ce se cuvine. De mai mult, nu prea e vreme. Poate cu excepție anumitor priviri tăcute ale Iuliei Verdeș care lasă loc / timp de mai mult.
E un soi de tik-tok-izare în toată bogăția aceasta grăbită de teme, în toată sărăcia aceasta de tăceri. Vorbim de o lume agresivă, în febrilă căutare de nu se știe ce și de ce (excelente cele două scene de vlogging / video-interacțiune pe rețele sociale!) și uneori o perpetuăm atunci când o reprezentăm.
Fotografii din galeria realizată de Dinu Lazăr aici.