Academia Caţavencu / mai 2006
Ascultaţi-mă pe mine: nu faceţi greşeala să intraţi la Ask the Dust pînă nu întrebaţi mai întîi vreun prieten care l-a văzut. Asta în cazul în care, odată intrat în sală, nu vreţi să vă întrebaţi deopotrivă ceasul din cinci în cinci minute cît mai e pînă la finalul filmului.

Ask the Dust este un film uşor cam noir, făcut de regizorul Robert Towne (actor, scenarist, regizor, producător) după romanul Depression Era al lui John Fante. Nu-l cunosc pe Fante, n-am citit nici romanul său, însă fac pariu că, dacă tipul ar mai fi trăit acum, n-ar fi fost în ruptul capului de acord ca în rolul personajului principal - un tînăr cu aere de prozator, de origine italiană, aciuat prin Los Angelesul anilor '30 şi care n-a ţinut de mînă în viaţa lui o femeie - să fie distribuit tocmai sex-simbolul Colin Farrell. Hai, că poate Salma Hayek în rolul barmaniţei mexicance cu ţîţe mari care ar vrea să-şi găsească un milionar american cu care să se căsătorească, deşi ea nu ştie nici măcar să citească, mai are şi TBC, plus că o arde pe marijuana la greu, să zicem că s-ar mai potrivi cît de cît.

În fine, în afară de cîteva scene foarte reuşite, în mare parte datorate părţilor la fel de mari ale pieptului Salmei Hayek (da, şi le arată!), filmul are un scenariu destul de contorsionat. Mai mult, planul real al nenorocitului scriitor de mansardă căruia îi ghiorăie maţele în burtă şi care n-are pic de experienţă la femei, aşa cum e personajul principal în realitate, se îmbîrligă de cîteva ori cu planul ireal din scrierile sale, în care tipul îşi imaginează că e miliardar celebru care serveşte cel puţin cîte două blonde pe pîine la micul dejun.

La asta mai trebuie să adăugăm şi criticile spectatorilor din State care, după ce au văzut filmul, s-au plîns de cîteva inadvertenţe la scenele de pe plajă, ceva cu poziţia nefirească a Soarelui în amurg faţă de ocean, ceea ce dovedeşte că filmările au avut loc în altă parte decît L.A. Ceea ce nu dovedeşte nimic.


Ask the Dust,
dramă, SUA, 2006.
Regia: Robert Towne.
Cu: Salma Hayek, Colin Farrell şi Donald Sutherland.
Regia: Robert Towne Cu: Salma Hayek, Colin Farrell, Donald Sutherland

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus