Robert Towne e un scenarist legendar (The Last Detail, Chinatown, Shampoo). Cu nostalgicul Tequila Sunrise a dovedit acum 18 de ani că se poate descurca binişor şi ca regizor. De-atunci a mai făcut un film (Without Limits) şi a scris cîteva scenarii de comandă, în principal vehicule pentru megastarul Tom Cruise (Days of Thunder, The Firm, Mission Impossible 2). De romanul lui Joe Fante se îndrăgostise încă de cînd se documenta pentru Chinatown (ambele se petrec în L.A. în perioada Marii Crize) şi, cu ajutorul lui Cruise, a reuşit în sfîrşit să strîngă banii pentru a-şi realiza acest proiect de suflet. Poate prea de suflet. Căci cele mai bune lucruri care se pot spune despre Ask the Dust n-au mare legătură cu transpunerea cinematografică, ci mai curînd cu atmosfera noir oarecum contrapunctică poveştii - care e, în principal, una de dragoste -, imaginea extrem de stilizată a lui Caleb Deschanel (The Passion of the Christ) şi reconstituirea Los Angelesului anilor '30 - refăcut undeva în Africa de Sud şi CGI-izat suplimentar.
Astea sînt plusurile, şi din ele vine o anume eleganţă emoţionantă. Şi nici senzuala Salma Hayek nu e rea pe post de Camilla, chelneriţă vulcanică şi, finalmente, muză a scriitoraşului aspirant Arturo Bandini (Colin Farrell, aici mai slăbănog, dar relativ ameţit/confuz) venit la oraş în căutarea afirmării. Sinuoasa şi problematica lor relaţie e centrul istoriei şi nu funcţionează decît pe mici bucăţi, iar la final o ia definitiv prin bălării melo. Plus că filmul se străduieşte să bifeze (cam superficial) şi tema rasismului şi să vizualizeze drama actului creaţiei (chestie care rareori iese bine în cinema). Rămîn, însă, o anumită graţie şi bucuria de a-l regăsi pe Towne, chiar dacă departe de cea mai bună formă. Aşteptăm remake-ul la The 39 Steps...