februarie 2024
Ultima oră
Există un miez fierbinte al textelor lui Mihail Sebastian. Ceva incandescent, sfredelitor, orbitor. Ceva naiv, demodat, discret, anonim. Oameni din alte vremuri, din alte lumi. Care poate au existat cândva ori poate nu vor exista niciodată.

Ultima oră înscenată de Erwin Șimșensohn pe scena cea mare de la Nottara (premieră: octombrie 2023) prinde și dă mai departe esența de Sebastian datorită Anei Radu (Magda) și lui Gabriel Răuță (profesorul Andronic). Cei doi incendiază actul secund și parte din cel final. Curajul lui Șimșensohn, atent augmentat de priceperea lui Daniel Klinger (ligthting design), este de a decupa pasiunea & povestea dintre cei doi și de a le împinge în prim-plan (citește avanscenă) cu orice riscuri. De pildă, cu riscul ca parte însemnată din public să râdă atunci când subiectul pasiunii celor doi, Alexandru cel Mare, pare a se materializa sub ochii noștri. Datorită pasiunii lor. Pentru istoria antică, pentru Alexandru cel Mare, a ei pentru el, a lui pentru ea.


În Steaua fără nume, profesorul de liceu Miroiu trăiește într-un oraș de munte (probabil Comarnic), departe de freamătul urban, și e pasionat de stele. În Ultima oră, profesorul universitar (de fapt conferențiar) Andronic trăiește într-o casă modestă din București (probabil în zona colegiului Sfântul Sava), nu departe de freamătul urban, și e pasionat de Alexandru cel Mare. Andronic nu urmează traseul biografic solitar al lui Miroiu, după cum Ultima oră refuză tipul de final al Stelei fără nume. De fapt, Magda nu e Mona.


În octombrie 1975, cu 48 de ani fără o săptămână înaintea premierei lui Erwin Șimșensohn, Valeriu Moisescu monta același text, pe aceeași scenă, cu Marin Moraru (Andronic), Melania Cîrje, la paritate cu Anda Caropol (Magda), George Constantin (magnatul Bucșan) și Ștefan Iordache (directorul ziarului Deșteptarea, I.D. Borcea). În 1993, George Constantin a reluat rolul Bucșan într-un spectacol de teatru TV realizat de Dinu Cernescu. În 2023, domnul devine doamna Bucșan și e interpretată de Ada Navrot, iar Gavril Pătru e I.D. Borcea.


Aceasta fiind (parte din) moștenire, misiunea Adei Navrot nu e deloc ușoară. Și deși ideea distribuirii ei în rolul omului de afaceri atotputernic e interesantă și temerară (alt risc asumat de regizor), realizarea scenică e discutabilă. O anumită grabă a redării variatelor / contradictoriilor stări psihologice ale personajului, o anumită neasumare și lipsă de interiorizare determină mai degrabă o ratare a sondării adâncimilor. În timp ce Andronic, Magda și, în bună măsură, Borcea își lasă pregnant amprenta asupra scenelor în care apar, Bucșan e, mai mereu, o nălucă. Abia în scena fără cuvinte când trage draperiile și lasă să se zărească luminile orașului, Ada Navrot îi îngăduie personajului său să stăpânească, în fine, spațiul de joc.


(foto: Adi Bulboacă)

(O variantă extinsă a acestui text poate fi citită în Numărul 1-2/2024 al revistei Teatrul Azi.)



De: Mihail Sebastian Regia: Erwin Șimșensohn Cu: Gabriel Răuță, Ada Navrot, Gabril Pătru, Daniela Minoiu, Alexandru Mike Gheorghiu, Dani Popescu, Cristian Nicolaie, Claudiu Romila, Vlad Bălan, Ana Radu, Ioana Calotă, Crenguța Hariton, Andreea Măcelaru Șofron

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus