Titlul m-a trimis cu aproape un secol în urmă, amintindu-mi de drama lui King Vidor cu același nume din 1934. Nu cu mult mai lung ca durată, filmul alb-negru urmărește câțiva oameni necunoscuți care ajung să formeze un falanster și se folosesc de diverselor lor abilități pentru a-și crea o economie internă și pentru a o susține. Se pare că în urmă cu 90 de ani coacerea pâinii era una dintre activitățile unificatoare pentru comunitate. La fel cum este și la momentul actual.
Brutăriile nu țin cont de background-ul angajaților și par dispuse să spargă bariere și să creeze familii. A fost o încercare în Cazul Ditrău, portretizat veridic în R.M.N. al lui Cristian Mungiu, deși rezultatul final nu a fost cel mai fericit. Este o încercare și acum, cu MamaPan. Poate motivațiile angajatorilor au fost diferite în cele două situații, dar un lucru este cert: brutăriile par să fie spații sigure, în care discriminarea nu este acceptată. Nu există timp pentru astfel de probleme atunci când sute de produse de panificație așteaptă zilnic să fie livrate.
Pâinea noastră cea de toate zilele prezintă afacerea sustenabilă MamaPan și cinci dintre femeile care se străduiesc din răsputeri să o mențină pe linia de plutire într-un sistem ce pare că lucrează împotriva lor. Irina și Corina sunt coordonatoarele proiectului, iar Andreea, Adriana și Luminița sunt câteva dintre "mamele cu mâini pricepute" care au contribuit de-a lungul timpului la fabricarea pâinicilor. Fiecare dintre ele își are propriul loc bine definit în cronologia evenimentelor relatate, iar istorisirile și motivațiilor lor creionează un întreg, un business - dar și un produs cinematografic - bazat pe două principii fundamentale: solidaritate și umanitate.
Începutul documentarului schițează contextul socio-politic și o parte dintre problemele majore din România: lipsa forței de muncă, rata crescută de șomaj, procentul mare de muncitori la negru, analfabetismul foarte des întâlnit. Aspecte ce nu încântau pe nimeni nici în 2019 când a fost filmat documentarul, dar care s-au înrăutățit după pandemie - fără să luăm în calcul inflația exacerbată. Georgescu continuă prin a se concentra pe femeile-motor ale brutăriei, pe apariția ideii din spatele proiectului, pe greutățile întâmpinate constant din cauza statului și a competiției din domeniu, pe diplomele câștigate cu titlu onorific, dar și pe modul în care cele două "mai mult fac educație" decât afaceri. Apoi continuă cu povestea de viață a angajatelor.
Firul narativ este adesea întrerupt de comentariile sarcastice ale regizorului. El dă voce prejudecăților plebei într-un bar, ironizând orice român tipic care are păreri pe care nu i le-a cerut nimeni. Aceste scene sunt cele care sparg structura clasică a documentarului. Cineastul suprapune cadre în miniatură pe pereții localului de parcă personajul lui aflat "deasupra problemelor lumești" - cum s-a autointitulat - ar privi un simplu reportaj de știri pe care îl comentează cu un amic.
Deși toate discursurile sunt interesante, ce ajunge să atingă cu adevărat publicul sunt tragediile trăite de angajate, în special de cele de etnie romă. Experiența uneia cu tatăl abuziv / alcoolic și cu moartea fraților din cauza drogurilor se completează nefericit cu viața pe străzi a celeilalte. Relatările coerente și lucide, presărate pe alocuri cu aforisme, te-ar putea face să crezi că Adriana și Luminița sunt femei școlite, nu analfabete care au vândut flori înainte, sau chiar au cerșit pentru a supraviețui, în cazul celei din urmă. Rușinea cu privire la activitățile imorale din trecut se citește în ochii lor, dar și mândria de a munci onest, indiferent că spală pe jos sau frământă pâine.
Totuși, ce le leagă pe toate cele cinci femei este dorința de a lupta pentru un viitor mai frumos, în special pentru copiii lor. Chiar dacă o fac în continuare în cadrul brutăriei MamaPan sau au ales în cele din urmă să meargă pe alt drum, strădania de a-și depăși condiția nu poate fi trecută cu vederea. Șerban Georgescu ne prezintă, la fel ca documentarul Danei Bunescu și al Cătălinei Tesar - Pocalul. Despre fii și fiice, o lume atât de apropiată de noi și totuși atât de străină. O lume în care, în ciuda negației Adrianei, puterea se poate cumpăra la kilogram: fiecare kilogram de pâine, prăjiturele sau saleuri cumpărat de la MamaPan oferă putere acestor luptătoare.