Din nefericire, tot acest sentimentalism nu îl ajută prea mult pe Horia, care ar vrea ceva mai puternic, dar motocicleta este totuși un mijloc sigur de locomoție atunci când fuge de acasă. În aburii tinereții sale încrezătoare, consideră că e ușor să ajungă în cealaltă parte a țării, tocmai la Cluj, în urmărirea unei Dulcinei pe care o cunoscuse în urmă cu o vară. Îndrăgosteala - căci clar nu se poate vorbi de dragoste acum - este mai degrabă în capul lui, dar importantă este determinarea la 18 ani, și mai puțin simțul realității. Așa că Horia se hotărăște să bată toată țara pentru a o revedea și de aici încep toate peripețiile.
Pe lângă povestea de maturizare, Horia este și un road movie. Drumurile românești se pretează destul de greu pentru a fi fundaluri idealizate, așa aglomerate și prost întreținute cum sunt. Aici, înjurăturile din trafic sau gropile din asfalt nu sunt ignorate, credibile dacă vorbim despre călătoria cu o motocicletă comunistă sub-motorizată, a cărei viteză maximă nu depășește 70 de km/h. Din fericire, peisajele dobrogene arse de soare sunt alese ca fundal excelent pentru o bună parte din film și, în general, atenția acordată surprinderii frumuseții vegetale dau o patină bună filmului. Combinată cu peisajele generoase, coloana sonoră are parte de multiple melodii bine alese, care vorbesc despre libertate, drumeții sau tinerețe, care conferă o senzație de bunăstare binevenită.
Pe Stela (Angelina Pavel într-un rol interpretat cu talent), o țigăncușă empatică și fâșneață, care îi va fi companion o bună parte din drum, o cunoaște ca hoață de buzunare. Ajunge însă să o cunoască mai bine, să-i vadă și laturile pozitive, așa că aceasta îi ține isonul în hălăduială și între cei doi adolescenți se va dezvolta o prietenie reală, cel puțin până când drumul fetei se deschide într-o direcție frumoasă, plină de promisiuni.
Nu doar pentru că protagonistul are parte de experiențe pe cât de riscante, pe atât de benigne, ci și pentru că personajele sunt oameni frumoși moral. Nu toți, nu întotdeauna, dar scenariul are grijă să scoată tot ce este mai frumos din ei. România lui Horia, văzută prin ochii săi de adolescent, apare drept un loc relativ sigur, în care violența, drogurile sau orice alte manifestări ale crimei organizate, sau orice altă amenințare ascunsă, dar reală, este exclusă.
De aici poate ieși o discuție despre valoarea educativă a filmului, intenție clar discernabilă în construcția sa. Pe de o parte, ne arată o adolescență frumoasă, un spirit de aventură care se potrivește excelent cu această vârstă a explorărilor. Mai mult, îndeamnă implicit la trăirea acestei vieți așa cum a fost aceasta idealizată înainte de epoca digitală și consumeristă dominantă acum. Asta face filmul o experiență plăcută pentru spectatori, iar pentru adolescenți poate chiar o lecție care să-i inspire să exploreze lumea reală, frumoasă doar în ochii celui îndeajuns de curajos să o traverseze fizic.
În Horia, miza regizoarei și scenaristei Ana-Maria Comănescu este să creeze această stare optimistă de bine, povestind-o pentru și cu adolescenți din perspectiva unor idealuri puțin trecute. De exemplu, telefonul este folosit în primul rând pentru a suna și a vorbi cu cei dragi și practic niciodată pentru a naviga pe net. Mai mult, acesta este la un moment dat furat, ceea ce spune multe despre idealul adolescenței lipsite de nomofobie. La fel, tatăl lui Horia este reprezentantul unor valori analogice vintage: nu doar că are un garaj de reparații auto ce pare antonimul acelor service-urilor digitalizate, aseptice de azi, dar ascultă și muzica rock a anilor 1980 și, în general, încearcă să fie un model viu și un companion provocator pentru fiul său pe cale de a se maturiza.
Pe de altă parte, însă, dezvoltarea poveștii este destul de liniară. Protagonistul este conturat unidimensional, bazat oarecum exclusiv pe inocența sa. El nu are pasiuni murdare, rușinoase, dar nici excese intelectuale anti-sociale. Stereotipurile genului, adică road movie combinat cu coming-of-age story sunt integrate simplist, fără semne de întrebare sau întorsături stilistice. Așa că, per ansamblu, filmului îi este refuzat caracterul memorabil, rămânând însă o lecție bună de dirigenție disimulată într-un film de ficțiune.