Gonim spre validare, ne lovim de schimbare - Horia la Filmul de Piatra, 2024

Horia e despre un băiat ce abia primește rezultate de la bac, el neavând încă 18 ani împliniți. Despre cum se ceartă cu tatăl (Liviu Cheloiu) și vrea să-i demonstreze că fata cu care vorbește la telefon îl iubește cum el o face. Despre aventura lui de la Constanța la Cluj. Horia e despre Horia (Vladimir Teca).

Însă filmul asta surprinde și alte înțelesuri, dacă privim totul în afara acestui rezumat banal.

Băiatul e tânăr, e cuminte, e îndrăgostit. Poate prea îndrăgostit. E orbit de iubire, iar în ochii tatălui e un credul și-un... "prost". Și aventura adevărată începe când, nervos, face o alegere nebunească: fuge cu Mobra, motocicleta veche pe care o primește cadou de 18 ani, până-n Cluj.


Pe băiatul acesta îl încearcă multe, bandiți pe bacul de pe Dunăre, hoața de telefon, Stela (Angelina Pavel), care-i devine parteneră în aventură, îi cade lanțul la motocicletă, fură mâncare, e căutat de polițe, dat în urmărire generală și lista poate continua.

Stela, chit că-i doar un copil, are un limbaj mult peste vârsta ei. Agresiv. Tipic unui mediu în care hoții de portofele și cerșetorii își obligă copiii să facă asta. De asta fuge și ea. Fuge de obligații, ca Horia. Și în mare parte, ea îl ajută pe el, chit c-ar trebui să fie invers.

Este tipul acela de film cu accent pe peisaje. Pitoresc aș putea spune, un fel de country american, dar cu bikeri și pe drumurile din România. O combinație totuși de country american cu acele bande de motocicliști pe care îi găseai la diferite crâșme pe marginea drumului, un drum pustiu prin deșert... Cam așa și pe la noi, dar fără "...american": bande de motocicliști și... acea pustietate deșertică. Realismul pe care își dorește Ana Maria Comănescu să-l infuzeze în film este unic. Și voi spune cu tărie asta oricând. Nu simți că ești la un film, nu știu, de acțiune, ficțiune, drama, comedie, aventură, mister (cum a afirmat și ea la Festival Talk, in ziua a 3-a a Filmului de Piatra, 2024, nu s-a putut mula neapărat pe un singur gen), ci simți ca și cum ai privi memoriile lui Horia, un puști ce vrea să fie văzut, să fie auzit, ascultat poate și să își demonstreze, în primul rând lui, ceva ce, și aici pot să mă refer și la reacțiile spectatorilor din seara aceasta, ceva inexistent. Iubirea Anei față de el. E cumva acel clișeu că băieții când iubesc iubesc cu totul, cu tot sufletul, cu mintea și că aceștia nu mai gândesc cu capul lor. Goana spre Ana din partea cealaltă a țării reflectă dorința de a arăta că nu se înșală, că are dreptate orice ar zice oricine, să-i demonstreze tatălui său că nu este un naiv, ci un bărbat in adevărat sens al cuvântului.

Însă această goană devine periculoasă, plină de acțiune, presărată cu mici / mari momente comice, ba chiar uneori și momente triste, ce te pun pe gânduri.

Recunosc că nu am mai avut aceeași senzație de bucurie să văd un film romanesc de la... Două lozuri, dintre alea mai noi (celelalte fiind mult prea comerciale și axate pe alte treburi decât cinematografie). Deci Horia merită încercat.