aprilie 2024
De dinaintea amintirii
O nouă producție a Teatrului Național Iași este pregătită de lansare. Premiera absolută a spectacolului De dinaintea amintirii după David Vann, în regia lui Florin Caracala, va avea loc pe 20 aprilie 2024, de la ora 19:00, la Teatru3, următoarele reprezentații fiind programate pe 21, 26, 27 aprilie și 24 mai 2024. Traducerea textului îi aparține lui Marius Chivu, iar dramatizarea și adaptarea acestuia este semnată de Maria Manolescu.

Din distribuție fac parte actori și colaboratori ai Naționalului ieșean: Mălina Lazăr, Pușa Darie, Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Ionuț Cornilă, Răzvan Conțu, Andreea Boboc, Dumitru Georgescu, Robert Agape, Alexandra Azoiței, Mara Bărbărie, Alexandra Budău, Marian Stavarachi, Luca Gumeni.
Scenografie: Bogdan Spătaru / costume: Maria Simona Sacalov-Arsu & Alexandra Rîmbu / prostetică: Cătălin Sebastian Marin / asistență regie: Luiza Cupceac / asistență tehnică: Alexandru Chiculiță

"De dinaintea amintirii este o povestire hibrid despre Lakeport și despre religiile antice studiate în procesul de documentare pentru romanul meu Bright Air Black despre Medeea, plasat cu 3250 de ani în urmă. Morții sunt agățați în copaci, înveliți în piele de taur netăbăcită, conform tradiției preistorice din Georgia sovietică. Protagonista mea descoperă un adevăr incomod, și anume că tradiția și legile sunt inventate. Nimic nu este adevărat, nimic din ce vine de dinainte nu este de încredere, nimic din ceea ce suntem sau ce ar trebui să fim, iar să numești asta sacru ori lege este o farsă. Dacă acceptăm că după moartea cuiva trebuie să-i tăiem capul și să-l aruncăm de două ori în aer, iar apoi să-l dăm mai departe celui de lângă noi, putem face asta, dar să nu pretindem că are și o semnificație. (David Vann, Despre autori și povestiri în colecția Kiwi: Granițe, Polirom, 2022), Antologie de proză scurtă editată de Marius Chivu)

Despre cea de-a treia producție pe care o montează pe scena Teatrului3, regizorul Florin Caracala declară: "Contextul socio-politic din ultimii ani a produs modificări profunde în ființa umană, sporind procentul ei de derută și, concomitent, tendințele sale agresive. Umanitatea s-a împărțit, nu de puține ori, în tabere, subiectul diverselor conflicte fiind cel mai adesea de ordin ideologic. La intersecția diverselor ideologii, ființa umană își pune tot mai frecvent întrebarea de ce facem tot ceea ce facem?, iar răspunsul se impune ca un fel de automatism: pentru că așa se face sau pentru că așa trebuie făcut. David Vann, autorul povestirii De dinaintea amintirii, pune conflictele interumane pe seama religiei. Spectacolul De dinaintea amintirii explorează mai degrabă legătura dintre violență și credință, nu neapărat în sensul religios al acestui termen. Personajul Maxine are într-o dimineață revelația întrebării de ce facem ceea ce facem și gândul acesta o urmărește peste zi, declanșând în ea o tentație teribilă de a modifica tot ce era stabilit și fixat într-un ritual de cincizeci de ani încoace. Cade însă în eroarea de a crede că forma ritualului e cea care trebuie schimbată și nu substanța lui. Personajul Marjorie i se opune din motive greu de definit: o face din conservatorism? dintr-un imbold al ego-ului avid de putere? din alte motive cu mult mai subtile? Agatha este un observator aparent dezinteresat de schimbare, preocuparea sa fundamentală fiind să imortalizeze forma în prezent. Evelyn are și ea modul ei de a se raporta la prezent, dintr-o perspectivă mai carnală, hedonistă. Betty este în schimb ruptă de prezent, din cauza faptului că are un început de Alzheimer. Memoria ei se raportează însă la un timp de dinaintea amintirii, ceea ce face din ea un personaj-cheie. În decursul a 24 de ore, câte se scurg din momentul în care își pune întrebarea de ce facem ceea ce facem, Maxine are o nouă revelație: facem ceea ce facem dintr-o alegere, fiindcă totul a fost de fapt inventat."

 

David Vann s-a născut în Insulele Aleutine, Alaska, în 1966. Este licențiat al Universităților Stanford și Cornell și predă creative writing la Universitatea din Warwick, Anglia. Romanele și proza scurtă au fost publicate în 23 de limbi, bucurându-se de un uriaș succes internațional și de un palmares de 14 premii, printre care Cel mai bun roman străin în Franța și Spania. Scrierile sale au apărut în 84 de topuri ale celor mai bune cărți ale anului, în 12 țări. A fost prezentat în peste 100 de festivaluri literare internaționale și a avut turnee de lansare a cărților sale în 32 de țări. Ca navigator și om al naturii, a apărut în documentare realizate de BBC, CNN, National Geographic; publică frecvent în reviste precum Atlantic Monthly, National Geographic Adventure, The Observer, The Guardian ș.a.

(Foto: Bogdan Artene)
De: Maria Manolescu, după David Vann Regia: Florin Caracala Cu: Mălina Lazăr, Pușa Darie, Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Ionuț Cornilă, Răzvan Conțu, Andreea Boboc, Dumitru Georgescu, Robert Agape, Alexandra Azoiței, Mara Bărbărie, Alexandra Budău, Marian Stavarachi, Luca Gumeni

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus