Le couperet - Cu două tăişuri

Cu: José Garcia, Karin Viard, Ulrich Tukur, Olivier Gourmet
Un film de Costa-Gavras
Scenariul: Costa-Gavras, Jean-Claude Grumberg
După romanul The Ax al lui Donald E. Westlake

Tag-line: Irezistibila ascensiune a unui criminal social în serie sau consecinţele ultime ale liberei competiţii


Timpurile noastre moderne sau triumful Domnului Verdoux

În trecut, Domnul Verdoux masacra femei cu unicul scop de a satisface nevoile familiei sale. În zilele noastre, lumea modernă şi occidentală sacrifică continente întregi pentru a-şi satisface nevoile. Din păcate se întâmplă, chiar şi pe continentele noastre, să trebuiască să asiguri liniştea şi confortul unora mânuind satârul şi sacrificând câteva milioane dintre ai noştri.

Bruno D., un cadru foarte sus-pus dintr-o fabrică de hârtie, după 15 ani de servicii profesioniste şi loiale ce oferă o totală satisfacţie angajatorilor săi şi acţionarilor acestora, este concediat într-o bună zi împreună cu sute de alţi colegi din cauza reorganizării economice cunoscută sub numele de delocalizare. Pe moment, Bruno nu este îngrijorat. Cu nivelul său de calificare, este convins că va putea găsi un post echivalent, doar este încă tânăr, are patruzeci de ani.

Trei ani mai târziu, tot şomer, el realizează că este implicat, pe viaţă şi pe moarte, într-un război de uzură. A devenit un simplu soldat cu o singură misiune şi anume aceea de a se salva pe sine pentru a păstra confortul propriu şi pe cel al soţiei şi copiilor săi. Va descoperi curând că echilibrul său, coeziunea cuplului său, chiar viitorul copiilor, depind de succesul în această luptă. Aşa că se înarmează şi trece la ofensivă, ocupându-se cu metodă şi logică de lichidarea concurenţei înainte de a începe asaltul asupra ultimei fortăreţe, compania ARCADIA, ultimul obstacol între el şi ceea ce consideră a fi postul său legitim.

Dar dat fiind faptul că este un soldat mobilizat în prea mare grabă, deci insuficient antrenat, lipsa sa de experienţă îl va duce la cele mai îngrozitoare greşeli. Totuşi, el va triumfa şi îşi va regăsi - pentru moment, fără îndoială - o muncă pe măsura sa, salvându-şi astfel cuplul şi asigurând, cel puţin aşa crede, viitorul copiilor săi.

Modern cavaler solitar, el nu se luptă cu morile de vânt pentru triumful ideal, pentru fraternitate şi dreptate, nu se luptă nici contra războinicilor pentru a proteja o văduvă şi un orfan, el se luptă cu semenii săi, cu fraţii săi de arme, se luptă contra sa alăturându-se astfel grămezii pe care o formăm noi toţi, care întoarcem spatele solidarităţii, ajutorului reciproc, utopiei şi visului pentru a ne afunda din ce în ce mai adânc în egoismul, frica şi angoasa generate de acest conflict.

Asemeni domnului Verdoux, Bruno, eroul nostru, se împarte între ridicol şi sordid, între râs şi lacrimi, între curaj şi laşitate, încercând totuşi să îşi păstreze sângele rece şi demnitatea. Dar prezentul nu este trecutul. Spre deosebire de Verdoux, Bruno va fi recompensat pentru eforturile sale şi va putea din fortăreaţa sa, biroul său la ARCADIA, continua războiul pe viaţă şi pe moarte contra semenilor săi pentru imensa glorie a celor mai răi duşmani ai săi.


Personaje:

Bruno (José Garcia)

Cu puţin trecut de 40 de ani, un bărbat fidel şi de încredere, Bruno este pregătit pentru multe lucruri, însă nu şi pentru asasinatul în serie. Deci pentru a-şi îndeplini planul, el trebuie să îşi forţeze propria natură şi propriile talente. A făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a deveni unul dintre cei mai buni - dacă nu cel mai bun - în domeniul pastei de hârtie. Este mândru de acest lucru şi nu îşi poate închipui cum ar fi să o ia de la capăt într-o altă direcţie. Astfel încât face apel la simţul său administrativ analitic şi logic în scopul de a realiza un plan care să-i permită să îşi recâştige un post pe măsură. Ca orice alt lucru pe care îl face, el conduce acest război personal în mod constant şi serios, fără ură, dar şi fără slăbiciune.

Astfel el îşi elimină potenţialii concurenţi din datorie, necesitate şi pragmatism, salvându-şi cuplul şi viaţa de familie. Odată ce va învinge, el nu va păstra în suflet decât o frică secretă, dar se va feri să se gândească la acest lucru dedicându-şi forţele satisfacerii direcţiunii ARCADIA şi acţionarilor acesteia. Ca orice altă carieră, cea de asasin în serie cere un minim de noroc. Lui Bruno nu-i lipseşte, iar manifestările acestui noroc sunt cele care îl conving că se află pe calea cea bună. Bruno este simpatic şi fiecare dintre victimele sale au ales să-i facă confidenţe absolut natural. Şi, cum este vorba de un basm modern, Bruno cel rău, dar simpatic, recâştigă în final inima iubitei sale şi urcă pe tronul pe care îşi promisese să urce.

Marlene (Karin Viard)

Un soldăţel viteaz, fostă casnică, splendidă la aproape 40 de ani, chiar dacă nu face nimic pentru a fi frumoasă, ea pur şi simplu este. Nu conştientizează faptul că este atractivă şi va descoperi acest lucru ca din greşeală. Şomajul prelungit al lui Bruno o împinge să se realizeze: ea munceşte, face economii din cheltuielile casei, conduce viaţa economică a familiei. În acelaşi timp, ea se trezeşte singură şi uitată şi îşi găseşte liniştea în braţele unui vecin atent, şi el şomer. Cu toate acestea ea va realiza la timp cât de mult ţine la Bruno. Va face totul pentru a salva cuplul lor. Singurul personaj pozitiv şi cinstit din acest batalion de instabili cronici.

Machefer (Olivier Gourmet)

Zmeul din poveste, guraliv dar, fără îndoială, cu o inimă mare. Îi place să sperie copiii. Din păcate pe ai săi nu îi vede deloc - el are mai multe pensii alimentare de plătit. Din fericire, are un post stabil şi mulţumitor. Fosta sa nevastă l-a părăsit sub pretextul că era mai atent cu ARCADIA şi cu pasta de hârtie decât cu ea. De atunci, mereu între două pahare de vin, el conduce ARCADIA. Este popular ca Henri al IV-lea înainte de Ravaillac. El îl adoptă spontan pe Bruno ca discipol şi confident înainte de a-i lăsa, cu preţul vieţii, tronul şi coroana sa.

Hutchinson (Ulrich Tukur)

Arată mai tânăr de cei 50 de ani pe care îi are, purtând o meşă şi îmbrăcat cu un costum raiat ultra şic. Dacă faţada încă rezistă şi salvează aparenţele, interiorul este devastat. Şi pe el l-a părăsit nevasta. Paranoic şi mitoman, nu îi place deloc că a ajuns vânzător în devenire şi inventează tot felul de stratageme mincinoase pentru a-şi recâştiga postul de la fabrică. Bântuit de o disperare feroce, ca orice paranoic, el are duşmani adevăraţi şi foarte puţini prieteni. Din instinct, îl alege pe Bruno să-i fie confident - ceea ce îi salvează viaţa, pe moment. Va sfârşi prin a se spânzura, devenind astfel pentru poliţie un vinovat ideal: adevăratul criminal în serie alienat, depresiv şi fără un mobil coerent.


Barnet (Yvon Bacq)

Un om sociabil, solid, competent. Rezistent, pare să-şi accepte condiţia de slujitor fără a renunţa la hârtie din atâta lucru. Nu avem detalii cu privire la viaţa lui de familie, este intuitiv şi pasionat, îl adoptă imediat pe Bruno ca pe un egal, aproape ca pe un frate. Are simţul solidarităţii şi pe cel al luptei, chiar dacă deraiază puţin la viraje. Îl sperie pe Bruno, el fiind accidentul emotiv care riscă să îl ruineze pe cel care se vrea insensibil. Este pentru Bruno prietenul pe care acesta şi l-ar fi dorit. Trecându-i peste cadavru, Bruno se zdrobeşte pe el însuşi - dar este într-un scop nobil, singurul scop nobil care merită: al său.


Costa-Gavras & Jean Claude Grumberg despre scenariu


JCG: Nu trebuie confundată denunţarea cu aprobarea. În zilele noastre nu mai poţi spune o poveste fără ca lumea să aştepte din partea ta să fii de acord cu povestea pe care o spui. De parcă eu şi Costa dorim ca toată lumea să facă ceea ce a făcut Bruno. Este absurd.

CG: Aceasta este ideea basmului amoral. Este cu atât mai amoral cu cât amoralitatea personajului nu ne face să-l respingem la sfârşit. Sper că spectatorul va simpatiza cu el în prima parte. Iar în cea de-a doua parte se va întreba: de ce naiba am simpatizat cu el? Astfel filmul îşi va atinge scopul: acela al unui spectacol în interiorul căruia un personaj excepţional ne conduce în adâncul propriei noastre fiinţe şi ne oferă o perspectivă în această societate în care suntem, în acelaşi timp, actor, spectator, victimă şi beneficiar.

JCG: Nu facem apologia unui personaj. Criticăm lumea prin intermediul comportamentului acestui personaj. Altfel nu merită să faci filme. Punem în cadru martorii, vedem aşa ceva la televizor şi e în regulă. Dar dacă invităm lumea să meargă la cinema, o facem pentru a le da o altă viziune. Spectatorul trebuie să se desolidarideze cu personajul, dar pentru a o putea face, trebuie să se simtă solidar, să înţeleagă şi chiar, până la un anumit punct, să se identifice.

CG: Dl. Verdoux omoară femei pentru a oferi un trai femeii sale, chiar dacă nu o viaţă luxoasă ci o viaţă amărâtă. La el nu se punea o problemă morală: în timpul războiului din 1914 i se explicase că milioanele de morţi erau necesare. Deci nu înţelegea de ce, în prezent, având în vedere că pentru el totul era necesar şi vital, regulile s-ar fi schimbat. Bruno seamănă cu societatea în care trăim, unde nimeni nu îşi pune problema morală a consecinţelor pierderii locului de muncă, a şomajului. Citisem versiunea în engleză a cărţii lui Westlake, la apariţie. Eram în Statele Unite dar drepturile fuseseră deja cumpărate de către Paramount cu, după cum spun ei acolo, un producător şi un regizor la pachet. Iar eu şi Michéle urmăream cu mare atenţie evoluţia evenimentelor...

JCG:... şi când cartea a fost publicată în Franţa, am citit traducerea şi l-am sunat imediat pe Costa!

CG: Atunci ne-am imaginat că o adaptare în Franţa ar fi putut suna ca un preludiu, ca un anunţ. Ceea ce este aproape o dogmă în Statele Unite, şi anume individualismul - fiecare pentru sine şi fără Dumnezeu pentru toţi - este pe cale de a se întâmpla şi la noi.

JCG: Aşa cum există science-fiction sau politic-fiction, se poate face şi social-fiction. În acest sens acesta este romanul universal, adică prezintă capătul drumului individualismului, pe care suntem pe cale să îl trăim. Este vorba de o versiune extremă, bineînţeles, dar este vorba de un basm moral contemporan. Moral în sensul pe care îl dădeau Voltaire sau Diderot, adică amoral. Voltaire şi Diderot povesteau o situaţie amorală pentru a trezi în noi simţul moral. În mare, la întrebarea "Vrem să trăim mâine într-o astfel de societate?", răspunsul este nu, bineînţeles. Dar filmul trage un semnal de alarmă cu privire la un nou fel de sălbăticie, la o nouă barbarie. Se poate spune că este urmarea filmului Amen: în ce lume am intrat la ieşirea din nazism?

CG: Personajul care supravieţuieşte la sfârşitul filmului Amen, doctorul nazist din lagăr care fuge în Argentina, poartă în sine premizele personajului din Le couperet: individualismul împins la paroxism.