Pe muchie - Le Couperet

Capitalismul e o afacere criminală îşi zice Jose Garcia la doi ani după ce a fost concediat pe motiv de restructurări; după un maldăr de job-interviews ratate cu brio, purcede să pună în practică ultima (sau prima, depinde de unghi) soluţie - îşi va elimina competiţia. La propriu.

Teoretic, premisa cu şomerul care se apucă să-şi ucidă contra-candidaţii sistematic, după port, după CV, ar trebui să fie suficientă pentru a trezi interesul chiar şi unui neo-comunist - Le Couperet mai are însă şi alte atuuri.

Primul ar fi numele regizorului, revenit la o formă de care nu-l mai credeam în stare, după semi-eşecurile Amen. (cu toate intenţiile-i onorabile) şi Mad City (cu toată alura "împrumutată" de la Billy Wilder, mai exact din Ace in the Hole); de fapt, Costa-Gavras n-a mai făcut film bun de la Missing (1982), iar titlul de faţă e un prilej cum nu se poate mai nimerit să-l salutăm cum se cuvine pe omul căruia îi datorăm tripleta Z, Mărturisirea şi Stare de asediu.

Un al doilea atu ar fi Donald E. Westlake (după cărţulia căruia s-a făcut filmul), un individ remarcabil şi ca scriitor (The Hunter, devenit la cinema Point Blank, în regia lui John Boorman, The Jugger, devenit la cinema Made in USA, în regia lui Godard, The Hot Rock, ecranizat de Peter Yates, The Outfit, ecranizat de John Flynn) şi ca scenarist (Hot Stuff, The Stepfather, The Grifters, Ripley Under Ground).

Al treilea atu ar fi Jose Garcia, actor despre care nu se scrie (încă) suficient, care aici compune febril un personaj deopotrivă patetic şi ucigător, comic şi hotărît, satiric şi satirizant. În ton cu filmul. Care film mai comportă o partitură emoţionantă marca Ulrich Tukur, una exploziv / alcoolizată marca Olivier Gourmet, o apariţie frugală John Landis (les amis de mes amis...) şi un final poate muşcător, poate mişcător - depinde de unghi.