În casa aseptică a Bernardei Alba (scenografia: Alexandra Budianu) viețuiesc laolaltă, sub același acoperiș, doar femei: o soție văduvă, o soacră (a defunctului), o servitoare și cinci fiice. S-ar putea întâmpla în Spania, dacă am percepe acțiunea din perspectiva onomasticii propuse, deși sonoritățile iberice pot fi pur întâmplătoare. Un asemenea cuib de viespi ar putea fi localizat oriunde și oricând, acolo unde - și atunci când - el ar apărea. La o privire freudiană mai atentă, clanul Dudulencelor, dar și Mam' mare, mamițica și tanti Mița, castratoare prin excelență, nu se pot afla într-o companie mai bună decât a celei a protagonistelor din Casa Bernardei Alba, ca și de pretutindeni unde femeile s-ar grupa în triburi ale statutului social și ale respectabilității (sexuale, în acest caz).
Compania în care se află gaițele dudulence nu este, însă, una veselă. În viziunea iberică, registrul acțiunii este unul grav, acțiunea piesei montate desfășurându-se într-o epocă neagră, inchizitorială, cu trimiteri atemporale la ideea de văl fundamentalist și / sau potcap bizantin. Văduva casei, încă tânără, abia și-a dus bărbatul la groapă, în ochii unei comunități cu instincte punitive, îndreptate mai ales împotriva păcatului carnal. Această comunitate ajunge să linșeze o femeie vinovată de pruncucidere și dă semne că ar tolera uciderea unui logodnic infidel, dacă s-ar întâmpla ca acesta să fie izgonit, cu carabina, de amazoana clanului ultragiat în respectabilitatea sa.
Matroana Alba se baricadează în spatele unui doliu oximoronic total, impus cu pretenții de absolutism și fiicelor mature, dintre care doar patru sunt ale soțului defunct, proaspăt înmormântat. A cincea fiică provine dintr-o căsătorie anterioară, semn că dona Alba e o călugăriță neagră, de regn entomologic, devoratoare de masculi după împerechere. Este singura care are parte de binecuvântarea nupțială a căsătoriei, la care toate celelalte protagoniste tânjesc, în gineceul otrăvit de strictețe. Numărul de fiice indică nu atât o mare fertilitate, cât o semnificativă activitate sexuală a mamei - refuzată, cu delicii torționare, tinerelor sale fiice. Ceea ce mama a cunoscut e suficient, iar gelozia maternă impune să fie experimentat doar de aceasta.
Mama văduvei, senilă, deși singura care, din rațiuni medicale, se poate sustrage doliului, este la rândul ei supusă autorității fiicei, cea care, cu puteri senioriale, controlează tot universul casei. Puterea dorinței sexuale nu a murit, însă, nici în ființa cu mințile rătăcite, tocmai de aceea ținută sub cheie, cu mare strictețe.
Dictatura stăpânei se răsfrânge și asupra destinului servitoarei care menține ordinea înstăritei gospodării, prilej al unui discurs critic despre clasă și ierarhii sociale, ca și al urii fățișe față de stăpânire și asuprire.
Toată această tabără de femei captive și cernite fierbe în căldura unei veri sufocante, dar mai ales sub presiunea propriilor instincte reprimate, în lipsă de partener. Singurul disponibil este împrumutat și permutat în chip de dildo virtual, pentru a fi, în final, alungat cu carabina. Figura lui morganatică rămâne nevăzută și e doar scânteia unui conflict care deja mocnește între atâtea femei.
Sistemul tradițional este pus în cauză ca veșnic autor de traume și copios amator de victime. În acest caz particular, de establishment sexual, clanul se dovedește cu atât mai sufocant. Unele membre capătă vocație de martire (Martirio), altele de sfinte păcătoase (Magdalena), altele de adepte ale filozofiei existențialiste (Angustias). Eliberarea din spațiul carceral pendulează între autosatisfacție sexuală și suicid, pe acordurile estetice ale barocului spaniol și în sonoritățile de ranchere ale Chavelei Vargas.
Clarobscurul tablourilor vivante (lighting design: Cristian Niculescu), din fundal, acompaniază atmosfera întunecată, încărcată de o viziune tragică asupra existenței feminine. El Greco primește un întunecat omagiu vizual. Coloritul almodovarian al florilor este, însă, viu, în austera atmosferă de criptă a scenei, animată de un joc scenic stenic și convingător, al unei echipe de nimfe splendide, extrem de performative, dintre care unui partener i-ar fi greu să o aleagă pe una singură. Este echipa de bad girls, tânără, excentrică și provocatoare, a Teatrului de Stat Constanța. Aplauze.
Distribuție: Bernarda Alba: Luiza Martinescu / La Poncia: Laura Iordan / Maria Josefa: Mirela Pană / Angustias: Alina Manțu / Magdalena: Cristiana Luca / Amelia: Otilia Nicoară / Martirio: Mihaela Velicu / Adela: Ecaterina Lupu
(Foto: Marian Adochiței)