He bian de cuo wu / Only the River Flows / Râul ucigaș propune fundalul socio-istoric al unei Chine dincolo de stereotipurile consacrate, aflată într-o profundă, dar greu perceptibilă schimbare. Nu este bogată, nu este puternic industrializată, iar tehnologia este analogică, la limita credibilității. Acțiunea este plasată undeva după sfârșitul perioadei Mao, la începutul regimului lui Deng Xiaoping, cel care a virat direcția Chinei dinspre abandonarea stalinismului către deschiderea capitalistă.
Această schimbare, profundă, chiar dacă aparent neobservabilă, influențează identitatea și percepția propriei identități a protagonistului. Inspectorul Ma Zhe (Yilong Zhu), un promițător detectiv de poliție, trebuie să investigheze un caz de crimă: "bunica nr. 4". Sărăcia merge mână în mână cu o ploaie dezarmantă. Cenușiul peisajelor rezonează cu marasmul interior, iar decrepitudinea cu epuizarea sufletească. Nu știm exact ce a provocat această oboseală: munca propriu-zisă, inutilitatea acesteia într-o dictatură în care judecătorul nu are nevoie de dovezi sau de aflarea adevărului? Ceea ce știm este că un sentiment de neputință deprimantă domină ancheta și se infiltrează în sufletul protagonistului precum igrasia în case.
Lipsa numelui propriu al primei victime, alături de periferia rurală cu case sărace și îmbrăcămintea cenușie a uniformelor maoiste se opun puternicei personalități a inspectorului, îmbrăcat occidental, cu ochelari de soare și geacă de piele. Acestuia i se încredințează un caz de crimă care nu ar trebui să fie prea complicat, dar care curând începe să adune necunoscute sâcâitoare. Apăsat și de problemele sale familiale, cu o soție însărcinată ce este sfătuită de medici să avorteze în baza unor analize care indică o posibilitate de malformații genetice, inspectorul se vede înecat de provocarea profesională a acestui caz.
Astfel că, oricât ar fi de promițător ar fi conflictul macro între nou și vechi, între sărăcie și bogăție, filmul îl tratează oblic, filtrat prin cel interior, subiectiv, al inspectorului.
Într-o oarecare măsură, conștiința profesională a inspectorului, ca și situația sa familială, pot să fie puse în paralel cu o bornă importantă a Noului Val Românesc, anume cu Polițist, adjectiv (r. Corneliu Porumboiu, 2009). Unui tânăr polițist, inteligent și urban, i se încredințează un caz relativ simplu. Sunt câteva așteptări simple la care acesta trebuie să răspundă, dar, spre nefericirea tuturor, acesta nu funcționează ca o mașină. Atmosfera de provincie în care minciuna și puterea merg mână în mână, dar, mai ales, o conștiință profesională ce îndeamnă nu doar a afla adevărul, ci și de a distinge ceea ce este important de ceea ce este irelevant, îi afectează cariera.
Producția chineză pune și mai mult accentul pe subiectivitatea protagonistului decât filmul românesc. Miza principală este explorarea unei personalități complexe, a unui personaj aflat în căutarea unei crime, dar, mai ales, aflat într-o călătorie interioară definită prin relația față de cariera sa de polițist. Motivațiile posibile ale suspecților se adună ca un puzzle, iar soluția detectivistă, deși urmărită îndârjit, cu dedicare și profesionalism, scapă. Mult mai mult decât atât, reușește să ne facă să plonjăm în subiectivitatea protagonistului și să creeze astfel o perspectivă pe cât de apăsătoare, pe atât de coerentă.
Iar această reflexie asupra propriului sine este valorificată printr-o mise en abîme în care povestea mare, conștientă, este recompusă în cheie coșmarescă printr-una mai scurtă, dar densă și eliberatoare. În cinematograful părăsit care fusese transformat în secție de poliție pentru echipa ce investiga crimele, inspectorul Ma Zhe se scufundă, fără voie, din cauza epuizării, într-un somn chinuit într-un scaun tare de lemn. În acest moment, sub acțiunea forțelor puternice ale inconștientului, suspecții și victimele implicate în caz se aranjează într-un tot coerent, dar extrem de neplăcut pentru el, din care trebuie să evadeze cu orice preț. Visul filmului - sau filmul ca vis, căci și așa poate să fie interpretată secvența - îi revelează nu atât o soluție, cât un culoar de fugă, de acceptare a evidențelor pentru binele personal. Așa că cinematograful părăsit reprezintă o metaforă a cinema-ului ca artă, a ceea ce poate să facă filmul pentru descoperirea de sine și, la un nivel mai larg, pentru oglindirea societății în ansamblu.
Astfel, He bian de cuo wu / Only the River Flows / Râul ucigaș este un thriller polițist construit ca un film de artă. Acesta reinterpretează schimbarea recentă a Chinei prin evoluția personală a protagonistului, într-o explorare impresionistă a ceea ce înseamnă munca de poliție la granița dintre dictatură și deschiderea către statul de drept.