"Timp de două minute rupe, în tăcere, toate manuscrisele și le aruncă sub masă, apoi deschide ușa din dreapta și iese" (traducere Moni Ghelerter și R. Tegulescu).
Florin Hrițcu (Treplev) așază tacticos cele 33 de file și le rupe pe rând, metodic. Mai întâi în două, apoi fiecare jumătate în alte două. Fix două minute.
Cehov zice:
"Știi, aș vrea ca cineva să-mi joace piesele într-o manieră foarte simplă... Ca pe vremuri... o cameră... în avanscenă o canapea, scaune... Și apoi actori buni care joacă... Asta e tot... Mi-ar plăcea foarte mult să văd piesele mele reprezentate în acest fel..." (citat din volumul Cehov în amintiri de Evtikhi Karpov).
Câteva mese, un divan, câteva scaune, mai multe rânduri de reflectoare. Ah, și mai e un cadru, un mic podium și o perdea albă pe post de cortină. În rest, scena e goală.
Pescărușul montat de francezul Christian Benedetti la Teatrul Tineretului (TT) din Piatra Neamț (premieră mai 2024) caută să respecte cât mai multe / toate didascaliile lui Cehov, traduse de Bogdan Budeș. De pildă, sunt 38 de indicații "Pauză" în text. Actorii le execută pe toate și acțiunea îngheață vreme de câteva secunde. Două, trei, poate patru.
Disc care sare uneori de pe platanul descentrat? Intenționat-sâcâietoare fragmentare a acțiunii, a curgerii, a întregului? Parodierea realului prin marcarea, pe bază de cezuri, a discontinuului de logică, emoție, coerență pe nume viață? Semnalizarea, către public, a faptului că ce vedem pe scenă nu e real, e doar o piesă de teatru?
Paradoxal, efectul deciziilor enumerate mai sus ale lui Benedetti nu e de-dramatizarea reprezentației. Nici lipsirea ei de emoție, de tensiune, de cord. Nina (foarte convingător practic-debut în trupa nemțeană al Cristinei Ciulei, care mai are un rol episodic și în aici.melancolia al Irinei Moscu) continuă să-l iubească torid pe Trigorin (Mircea Postelnicu). Mașa (Nora Covali) se topește după Treplev (Florin Hrițcu) și produce una dintre marile scene de comedie născută din cruntă disperare în clipa când e întrebată de fericire. La răstimpuri, ambele cad secerate aparent din senin, asemenea, poate, unui pescăruș. Polina (Loredana Grigoriu) continuă să viseze (în van) la mai mult de la doctorul Dorn (Paul-Ovidiu Cosovanu). Benedetti nu crede că și ea s-ar cuveni să fie răpusă de aparent nimic. Deși, poate, s-ar fi cuvenit.
Apropo de pescăruș. Lipsește. Inclusiv versiunea împăiată. În locul ei, un desen cu creta pe bancă. Tot cu creta, dar pe lemnul scenei, Nina îi desenează lui Trigorin cuvintele prin care își descrie spațiul vieții de dinainte de el.
Pentru teatrul în teatru din actul 1, se deschide din nou uriașa cortina / peretele metalic din străfundurile scenei nemțene. De acolo vine mașinistul Valentin Dița (la paritate cu Cristian Stoian) care va interpreta același rol în spectacolul lui Treplev și în cel al lui Benedetti. Cum s-ar zice, didascalii la sânge și ceva în plus.
Monologurile sunt recitate pe repede înainte. Pe foarte repede înainte. Actorul acesta excelent pe nume Florin Hrițcu aproape că rămâne fără aer la primele tirade ale tânărului dramaturg / regizor / revoluționar teatral în așteptarea muzei sale. Asemenea lui Freddie dirijând mulțimea de pe Wembley în vocalize dincolo de închipuire, Hrițcu oferă publicului recital de plămâni, dicție și perfectă interiorizare a textului. La rândul lor, dialogurile sunt schimb de focuri, gurile, mitraliere.
Actorii sunt brici în a susține ritmul fără a-și transforma o secundă personajele în caricaturi și replicile în sunete ca de AI. Tudor Tăbăcaru (revelație!, pentru autorul acestor rânduri) îi conferă candoare și căldură lui Sorin, silueta verticală și aparent mereu dominatoare, mereu zâmbitoare, mereu în control a Arkadinei jucate de Ecaterina Hâțu (la paritate cu Elena Popa) are momentul acela de frică teribilă, când simte că poate pierde tot și se refugiază disperată sub bancă, Polina Loredanei Grigoriu îngăduie speranței pe care o formulează să trăiască preț de câteva secunde înainte de a o plezni (balon de săpun) cu o contra-replică prin care se invită la realism, Dorn al lui Paul-Ovidiu Cosovanu își plimbă mâna & batista prin părul proaspăt vopsit, dar nu renunță o clipă la alura de bărbat ce e încă dispus să cucerească, Mașa Norei Covali, în costumație de Hamlet, dă volé paharele cu vodcă în cel mai stanislasvskian chip cu putință, Emanuel Becheru îi strecoară în priviri lui Medvedenko foamea de apropiere umană ce uneori îi învinge disperările financiare și Șamraev by Andrei Merchea-Zapotoțki are clipe de intensă luciditate, cum ar fi felul în care îl privește pe Trigorin când îi prezintă pescărușul împăiat (adică, vezi mai sus, desenul cu cretă pe banca de lemn).
Și-apoi, e vorba de cei doi scriitori, cei, teoretic, cel mai ușor de aruncat pe toboganul Ionescianului. Dar nu, nici aici nu e rost de absurd. Mircea Postelnicu scoate la lumină subteranele lui Trigorin într-o excelentă de monologuri pe care le crește de la replică rapidă, reacție la spusele partenerului (conform rețetei spectacolului), la mărturisiri mustind de spaime, confuzii, îndoieli, dorințe. Treplev al lui Hrițcu e aparent mecanism fără duh, rock star prins într-un turneu în care fiecare concert e identic cu următorul, dar cine are ochi vede oceane în privirea actorului.
În fine, Nina Cristinei Ciulei cea căreia i se îngăduie cea mai mare porție de libertate, de a semăna cu alte Nine, din alte montări, dar și de a nu se ascunde în spatele pauzelor și celorlalte indicații ale autorului.
Într-un interviu, Benedetti spune că el crede că de aici, din rostirea și mișcarea ultra-dinamice, vine genul comedie cu care Cehov își alintă piesa. Când vorbim și să ne deplasăm pe repede înainte, riscul de ciocnire e major. De aici, gata gagul (cacofonie originală! Mă rog, așa cred.). Ha-ha, hi-hi, ho-ho.
Și totuși, Pescărușul de la TT nu prea arată a comedie. Există oarece porții de hohot (vezi, de pildă, evocatul moment al fericirii personajului Norei), dar întregul numa' pe comic nu e. Efectul Benedetti e de fapt o evacuare a inutilului. Decoruri, costume, gesturi ample, țipete, muzici (excepție: înregistrări cu segmente interpretate la pian de adolescenta Anna Rivera, de admirat, live, și în Babel 11:4 sau Totul a început, spectacol TT de Daniel Chirilă, cu premieră în mai 2022), cine are nevoie de ele? Și de ce?
Cuvintele și actorii, hai și câteva lumini, sunt mai mult decât suficiente. Sunt esența. Și esența la fel de tare cum știți. Cu aceeași forță teribilă dintotdeauna a Pescărușului. Forța de a chestiona sensul artei și, în particular, al teatrului, forța de a înscena și mângâia nefericirea omenească multilateral instalată, forța de a înțelege deopotrivă nevoia și inutilitatea de a face toate acestea. Priviți privirea lui Hrițcu / Treplev.
(Timpul & Spațiul reprezentației: 1 iunie 2024 @ Sala Mare a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț)
(Foto: Marius Șumlea)