iunie 2024
Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, 2024
Festivalul Internațional de Teatrul de la Sibiu găzduiește și în 2024 întâlnirea dintre mai multe universități de prestigiu, în cadrul a două dintre structurile asociate FITS: Platforma de Cercetare Doctorală și Festivalul Universităților de Teatru.

"De foarte mulți ani construim la Sibiu nu numai un Festival dedicat publicului larg, ci și un mediu de întâlnire între profesioniști din domeniul artelor spectacolului. Vrem să avem alături de noi tineri talentați, care să capete experiență din aceste schimburi interculturale. Platforma de Cercetare Doctorală în Artele spectacolului, împreună cu Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural și seria de Ateliere și Masterclassuri sunt o ocazie unică pentru toți cei care vor să se perfecționeze în domeniul artelor spectacolului, e un prilej de a interacționa cu cele mai mari nume care vin la Sibiu." a declarat Constantin Chiriac, Președintele FITS.

Platforma de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural

Ajunsă la cea de-a zecea ediție, Platforma Internațională de Prezentare a Doctoratelor este un spațiu excelent pentru dialog și schimburi universitare între tineri cercetători, membrii comunităților academice și publicul larg, care se derulează în fiecare an, începând cu 2014, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Scopul principal al Platformei este promovarea colaborării interinstituționale și a educației artistice, în contextul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Pentru aceasta au fost stabilite parteneriate de colaborare pentru studiile de doctorat în artele spectacolului și management cultural împreună cu 47 de universități de prestigiu din 19 țări, printre care SUA, Marea Britanie, China, Japonia, Thailanda, Filipine, Elveția sau Germania.

Tema ediției din 2024 este Teatralitate Vizuală / Vizualitate Performativă: Afinitățile elective și metaforele unei prietenii imaginare. Dezbaterile pe această temă sunt programate vineri, 21 iunie 2024, de la ora 11:00 și sâmbătă, 22 iunie 2024, de la ora 11:30, la Facultatea de Medicină, Sala Senatului, din cadrul Universității "Lucian Blaga" Sibiu. Accesul este gratuit, în baza unei înscrieri, în limita locurilor disponibile.

Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, prin Departamentul de Artă Teatrală și Teatrul Național "Radu Stanca", organizează anual Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, cea mai importantă manifestare de gen din Europa, care propune publicului spectacolele de referință ale școlilor de teatru din întreaga lume.

Spectacolele studenților sunt supuse unui proces de selecție, realizat de către un board de experți internaționali, profesori în universități de prestigiu, precum și de Consiliul Departamentului de Artă Teatrală din ULBS, astfel încât mediul universitar românesc și publicul larg să poată beneficia de experiența unor produse artistice realizate și reprezentate public la un nivel de excelență.

În 2024 vom avea ocazia să vedem pe scenele FITS universități precum:
Beijing Dance Academy (China) cu spectacolul Elogiul Frumuseții, duminică, 30 iunie 2024, la Centrul Cultural Ion Besoiu;
The Guildford School of Acting, University of Surrey (UK) cu spectacolul Basmele Grimm, sâmbătă, 29 iunie 2024, la Teatrul GONG, sala parter;
Cihangir Atölye Sahnesi (Turcia), cu spectacolul Slugă la doi stăpâni alla turca, duminică, 30 iunie 2024, orele 16 și 21, la Teatrul pentru Copii și Tineret "Gong" - Sala parter,
Music and Arts University of the City of Vienna, cu spectacolul Eulenspiegel Till Freedom, duminică, 23 iunie 2024, la Sala CAVAS a ULBS;
Liverpool Institute of Performing Arts (UK) cu spectacolul The Backs(l)ide, miercuri, 26 iunie 2024, la Sala CAVAS a ULBS;
Institute of the Arts Barcelona (Spania) cu spectacolul How to explain the history of comunism to metal patients, sâmbătă, 23 iunie 2024, la Sala CAVAS a ULBS;
University of Michigan cu spectacolul Prometheus. Beginnings.,sâmbătă, 23 iunie 2024, la Sala CAVAS a ULBS.

 Nu vor lipsi nici spectacolele universităților de teatru din România, fiind programate evenimente ale Universității de Arte din Târgu Mureș - Alice (duminică, 30 iunie 2024, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu), Universității din Craiova - Niște Fete (vineri, 21 iunie 2024, la Sala CAVAS a ULBS), UNATC - Double fiesta (sâmbătă, 29 iunie 2024, la Facultatea de Litere și Arte), UBB Cluj-Napoca - gen.snowflake (joi, 27 iunie 2024, la Sala CAVAS a ULBS), Universității de Vest Timișoara - Gaițele (luni, 24 iunie 2024, la Sala CAVAS a ULBS), Universității de Arte "George Enescu" din Iași - A XI-a poruncă (marți, 25 iunie 2024, la Sala CAVAS a ULBS) și ale Universității Hyperion din București - Grand Hotel Danemarca (joi, 27 iunie 2024, la Sala CAVAS a ULBS).

ULBS, universitatea gazdă, va susține un număr de patru spectacole pe parcursul celor 10 zile de Festival.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu - cu tema PRIETENIE - se desfășoară între 21 și 30 iunie 2024 și programează peste 830 de evenimente indoor, outdoor și online.

Mai multe detalii privind spectacolele indoor, outdoor și online din cadrul FITS 2024 sunt disponibile pe site-ul sibfest.ro și prin intermediul aplicației mobile FITS.

1 comentariu

  • si Ierusalim a participat
    abbu, 23.06.2024, 06:04

    Si Ierusalimul a participat....dece nu este mentionat ?

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus