Îți trebuie un răgaz ca să dospești cele ce le vezi pe scenă. Îți trebuie deschidere și toleranță, luciditate și empatie. Și mai trebuie să discuți sincer cu oameni diferiți ca experiență, vârstă, profil interior, altfel riști să rămâi captiv în prejudecăți și doar să condamni.
După spectacolul Intercontinental, dramaturgia Dan Boldea, în regia lui Radu Popescu, patru generații am stat de vorbă, cu păreri diferite, intuind mesaje diferite. "Nu, nu poate fi atât de rău.", "Este doar ficțiune!", "Se exagerează pentru a atrage atenția." au fost replicile noastre de adulți bulversați. "Nu, nu se exagerează, așa este, așa se vorbește în clasă, în lumea sportului. Și nu doar în liceu, în gimnaziu, chiar în clasele primare." au răsunat cuvintele adolescentei din grupul nostru și, deodată, ne-au traversat mințile scene de agresivitate verbală și fizică din trafic, din mijloacele de transport, de pe scara blocului, din centre comerciale, de oriunde ai privi.
Trăim într-o lume violentă ce îți flutură în vârful buzelor organele genitale sau le scuipă cu venin și spermă în fraze groase și primitive. Suntem martorii tăcuți ale unor noi forme de opresiune a oamenilor către neoameni. Suntem victime colaterale într-un război sub flamura vulgarității, cu blazonul instinctului rudimentar de supraviețuire. Ne reducem limbajul la onomatopee și cuvinte șchioape de sens. Ne reîntoarcem la forța brută și la hăituiala celui mai slab din ceată. Ne dezomenim și nu ne speriem de acest lucru, ba mai mult, îl trâmbițăm ca pe un nou ideal.
Dramaturgul Dan Boldea, vorbind despre textul său recunoaște că "acest text este unul extrem de sensibil, este un text care prezintă o poveste inspirată din realitatea imediată, iar în al doilea rând, temele sunt și ele la fel de sensibile și de complexe. Masculinitatea toxică, sensibilitatea sau discriminarea bazată pe orientarea sexuală, sunt doar câteva dintre temele importante ale acestui spectacol."
Regizorul Radu Popescu nu se limitează la ideea des vehiculată de masculinitate toxică, abordând textul și personajele într-un fel generalizant încât ne putem imagina aceeași dramă la genul feminin.
Suntem la emisiunea "Viața bate teatrul". Pe un ecran uriaș din fața noastră știrile se derulează amețitor:
14 februarie 2013 - O femeie s-a aruncat de la etajul 17 al Hotelului Intercontinental din București tocmai de Ziua Îndrăgostiților
17 iunie 2016 - Un bărbat amenință cu sinuciderea de la etajul 16 al hotelului Intercontinental
8 ianuarie 2019 - Un bărbat și-a găsit sfârșitul după ce s-a aruncat de la etajul 15. Tânărul a luat decizia de a-și pune capăt zilelor după o ceartă cu soția, la telefon. De profesie IT-ist, el se cazase la Hotelul Intercontinental cu puțin timp înainte de incident.
1 iunie 2019 - O tânără de doar 21 de ani a ales să-și pună capăt zilelor în urma unei depresii. Aceasta s-a aruncat de la etajul 11 al hotelului Intercontinental
31 ianuarie 2022 - Un bărbat s-a aruncat de pe cel mai înalt hotel din Capitală. Bărbatul în vârstă de 21 de ani s-a aruncat de la etajul 20 al fostului hotel Intercontinental, actual Grand Hotel Bucharest. Acesta a murit pe loc. Conform primelor informații apărute, motivul tânărului ar fi fost lipsa de înțelegere din cauza orientării sale sexuale. Acesta a lăsat mesaje de adio pe telefon. "M-am născut într-o familie săracă, nu mai vreau să trăiesc, urăsc viața, sunt prea sărac. Nu ați avut grijă de mine, un copil nu se crește cu câțiva lei pe lună. Urăsc familia în care m-am născut. Mă simt marginalizat și neînțeles din cauza problemelor pe care le am și nu mă înțelege nimeni", ar fi transmis tânărul.
12 aprilie 2023 - O persoană amenință cu sinuciderea, într-o cameră a Hotelului Intercontinental (actual Grand Hotel Bucharest)
24 aprilie 2024 - Fostul hotel Intercontinental este preferat de sinucigași, fiind locul din România unde se sinucid cei mai mulți oameni. (Click.ro)
Dan Boldea topește aceste povești într-una singură, căutând să înțeleagă drumul disperării, intersecțiile înșelătoare în care, obosiți de ei înșiși, oamenii aleg drumul cu sens unic. Spectacolul dă șansa unor tineri absolvenți să se întâlnească pe scena unui teatru profesionist, în fața unui alt public decât acela al producțiilor studențești. Sunt scene dificile, cu mare impact emoțional, jucate cu seriozitate, naturalețe și asumare. Personajul Marcu, tânărul îndrăgostit de artele plastice adună în el picături din durerea fiecăruia dintre acei sau acele ce au văzut în zborul în jos izbăvirea. Momentele muzicale live marchează schimbări de registru și detensionează atmosfera. Răzvan Ionescu în Marcu sugerează discret fragilitatea și contradicțiile interioare ale personajului, iar autoironia cu iz de lacrimă amară atenuează patetismul situațiilor cu care se confruntă personajul. Andrei Cojanu (pe care l-am văzut la Craiova în A douăsprezecea noapte) este Bebe, jokerul grupului, cu un umor ce poate deveni marcă a stilului de joc. Adrian Râmboacă (Levi) practică un joc elegant și deschis. M-am bucurat să îl revăd pe Vlad Ciubotaru, interpretul lui Chiriac de la Teatrul Tudor Vianu Giurgiu, în dubla ipostază de Cosmin și Prezentator, cu mențiunea că a căpătat siguranță în replică și mișcare scenică. Ionuț Ionescu în Șefu are meritul de a nu îngroșa inutil portretul unui agresor la rândul său victimă, iar în postura de rapperul Bubi culege aplauze la scenă deschisă.
Scenografia creată de Nairam (Marian Văsii) este una minimalistă, câteva piese de mobilier și obiect de recuzită mutate între scene conturează diverse spații interioare asupra cărora acordurile muzicii originale compuse de Adrian Piciorea curg obsedant și rău-prevestitor.
Regizorul Radu Popescu punctează temele multiple și plurivalente ale piesei și extinde și asupra celorlalte personaje profilul de victimă, astfel că este greu să tragi o linie clară între victimă și agresor. Da, Marcu alege sau societatea alege, indirect, pentru el? Cu ce sunt mai bune viețile celorlalți? Traumele transgeneraționale nu sunt dezvăluite, confruntate sau recunoscute, ele se continuă în destinele lui Levi, Șefu, Cosmin sau Bebe. Presiunea valorilor personale spulberă posibilitatea uniformizării. Rezistența și repulsia în fața machismului stârnesc reacții violente. Rememorarea poveștilor de familie desprinde frânturi de adevăruri dureroase. Timpul se scurtează. Nu mai este loc de căutări. Nicio privire spre înalt.
Psihologic vorbind, clădirile înalte intensifică emoțiile asociate cu actul sinuciderii, creând o iluzie de "măreție" care sporește șansele de reușită și accelerează însuși actul suicidal. "Clădirile înalte și impozante reprezintă în mintea prezumtivului sinucigaș siguranța reușitei actului suicidal. Înălțimea clădirii este asociată cu intensitatea emoțională a încercării sale." (psihologul Cezar Cioc). De fapt, cine l-a ucis pe Marcu? Nimeni, absolut nimeni nu știe răspunsul și, cu adevărat tragic, nimeni nu va încerca să îl afle.
(Foto: Augustina Iohan)
Intercontinental
Dramaturgia: Dan Boldea
Regia: Radu Popescu
Scenografia: Nairam. Marian Văsii / Muzica originală: Adrian Piciorea
Distribuția: Răzvan Theodor Ionescu, Adrian Rîmboacă, Andrei Cojanu, Vlad Ciubotaru, Ionuț Ionescu.