***
Viața la țară. La țara din regiunea istorică a Moldovei, în epoca Insta & Tik-Tok. Cine, ce, de ce, cum mai trăiește acolo? Textul Letei Popescu pentru Regina nopții imaginează o familie reunită la casa strămoșească în așteptarea morții străbunicului Grigore (Dan Căpățână își interpretează rolul cu naturalețe și umor) care, desigur, nu mai vine.
Stăpânii casei, ai curții și ai familiei sunt Valeria, fiica lui Grigore (Oana Mogoș), și Lămbiță, soțul Valeriei (Ciprian Brașoveanu are versatilitatea de a schimba rapid registrul în care evoluează și generozitatea de a comuta rapid din ipostaza de personaj central în plan secund). În jurul lor, o seamă de fiice (3, interpretate de Petronela Buda, Cristina Uja și Carmen Albu), nepoți (4, jucați de Ama Beschieru, Vlad Volf, Răzvan Clopoțel, Radu Horghidan), vecini (duo-ul Leidididi - Tamara Constantinescu și Tarzan / Crina - Elena Ghinea, posibil mamă - fiică) și păsări - animale: Elena Emandi e Găina Moțată (mare promisiune această încă studentă la master arta actorului a Facultății de Arte de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, ce reușește un rol memorabil pe baza unei excelente coordonări între gestică, mimică și replică), Ștefan Forir e Țapul înțelept-narator cu alură de Gandalf, Flavia Călin și Mihai Păun sunt Pisica Mâță și Câinele Țuchi, cuplul inevitabil al curților noastre țărănești, iar Elena Anghel face din Cucuveaua cățărată în înaltul schelelor / gardurilor de lemn imaginate de scenograful Bogdan Spătaru guest-star-ul acestei reuniuni de familie prilejuite de cronica unei morți anunțate.
Cele 17 personaje (în fapt, sunt mai multe, actorii cu personaje zoomorfe interpretând, într-o anumită delicioasă scenă noir, roluri de muște gigantice, dând târcoale, pe scenă și prin sală, celor care prind a se îngrozi de haloul supranatural ce încă însoțește trecerea dincolo în lumea rurală moldovenească) sunt instrumentele cu care dramaturga și regizoarea Leta Popescu construiește o evocare-omagiu, când ironică, când melancolică, pentru acea copilărie dusă, dar încă păstrată în amintirea celor mai mulți dintre noi și pentru acel univers, pe cale de ireversibilă transformare / dispariție, al satului bazat pe cultivarea pământului, creșterea copiilor și animalelor și o anumită relație cu supranaturalul (mai mult sau mai puțin divin) și cu restul omenirii.
E o lume a Letei în care cântecele populare (muzică: Csaba Boros, versuri: Oana Mogoș, preparator muzical: Monica Măciuceanu) se îmbină firesc & haios cu dansul contemporan (mișcare scenică: Elena Anghel), o lume ce interoghează post-modernitatea (care fie o ignoră, fie o privește de sus și din ecran) și se auto-interoghează (în personajul fiicei Ileana, Petronela Buda aduce la lumină impecabil dubiile ce îi însoțesc pe cei care, plecând / evadând din universul rural, se regăsesc cu greu spre deloc în lumea marelui oraș), o lume ce-și înțelege destinul, fără ca asta s-o împiedice să-l ducă la capăt cu zâmbetul pe buze și noroiul pe papuci.
E o lume a Letei care gravitează în jurul unui personaj de fantastice dimensiuni, pe care literatura de manual l-ar numi personajul bunicii, dar pe care biografia multora dintre noi îl numesc Mamaie, figură iconică a devenirii noastre, legătura în carne și oase cu acel trecut despre care ne vorbesc podcast-urile, site-urile și rețelele. Mamaia e Oana Mogoș, acea actriță care, pe bază de zâmbet, privire și voce, domină scenă, acea prezență care adună și fixează atenția, acea colegă care își pune în valoare partenerele și partenerii de scenă, acel punct fix în jurul căruia gravitează jocul actorilor și joaca nepoților. Mogoș în Valeria / Oana în Mamaie e genul de întâlnire care îmbujorează și cel mai sceptic spectator (hai și critic, în măsura în care Galațiul nu e prea departe) și care construiește memoria afectivă a teatrului și oamenilor săi.
(Foto: Tudor Neacșu)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 28 septembrie 2024 @ Casa de Cultură a Studenților din Galați, în cadrul Festivalului Național de Comedie Galați 2024)
(O variantă extinsă a acestui text poate fi citită în Numărul 11-12/2024 al revistei Teatrul Azi.)