I-am văzut din nou probabil pe toți spectatorii pe care i-am văzut la Vrabia în festivalul 2023. Însă, cu multă bucurie, am văzut și persoane noi. Cum în tot festivalul am văzut persoane noi. Dornice de teatru.
În distribuția de la Regina nopții era o mare parte din distribuția spectacolului Vrabia. Vorbim de altfel de aceeași regizoare și dramaturgă, Leta Popescu. Vorbim într-o oarecare măsură de o structură similară a spectacolului. Ceva comic, spus într-un limbaj actual și comod, menit ca în anumite momente să rănească inima spectatorilor cum n-a rănit nimic altceva vreodată. Este o simplitate pe care o emană ambele spectacole. Privesc ambele puneri în scenă în imaginar, în paralel, și da, este o similitudine. Iar elementul comun este, negreșit, simplitatea și apropierea de om. De spectator.
Regina nopții este o plantă cu un miros intens mai ales în timpul nopții, moment în care atrage foarte ușor insectele polenizatoare. Regina nopții este Valeria (Oana Mogoș), bunica, care adună seara în jurul ei pe toată familia, de la nepoți, la fete. Aceștia se strâng ca roiul de albine pe lângă floare, în căutarea spațiului potrivit lor. Așa îi găsim pe actori. Dormind în jurul mamaiei.
Cucuveaua (Elena Anghel) prevestește moartea străbunicului, tatălui Valeriei, Grigore (Dan Căpățână). Toți o așteaptă, chiar dacă ea nu vine. Sau pare că și-a deviat cursul. Această așteptare o bucură pe Valeria într-un mod aparte: este singurul moment când este cu toată familia, când își poate vedea nepoții. Șireată, întreabă pe tot parcursul piesei dacă a murit Grigore, dar când i se răspunde că nu, sugerează să se continue treburile gospodărești.
Ne situam undeva într-un sat de lângă sau din Galați. Laitmotivul este format din găleți. Vezi peste tot găleți. Pe lângă toate celelalte obiecte de-ale satului, spectatorul este bombardat cu această imagine a găleților. Transmit simplitatea de care ziceam mai sus. Singurele obiecte nelalocul lor pot spune c-ar fi stativele de microfoane. În rest, mă pot simți acasă la țară. Pentru ca da, există și animalele clasice, personificate: pisica Mâță (Flavia Călin), câinele Țuchi (Mihai Păun), Țapul (Ștefan Forir) - sfetnicul lui Grigore, singurul care-l poate auzi vorbind - găina Moțată (Elena Emandi). Ar fi fost greșită inexistența acestui element foarte important. Animalele care, prin personificare, devin membre ale acelei familii. Fac parte și participă la așteptarea morții lui Grigore. Pentru ca la țară ce casă nu are aceste animale? Ce-ar fi satul romanesc fără sunetul unui lătrat, al unui cotcodăcit, al unui behăit sau mieunat. Un oraș înapoiat, probabil.
La fel cum Radu Afrim îi oferă fiecărui actor, oricât de mic i-ar fi personajul, șansa de a străluci, nici Leta Popescu nu lasă vreun personaj în umbră. Fiecare are o poveste, fiecare o dorință, fiecare are o durere. Ileana (Petronela Buda), fiica mijlocie a Valeriei, este măcinată de conflictul cu părinții, dar și de divorțul de soț. Aurora (Cristina Uja), fata cea mică, de un secret care o bântuie. Silviana (Carmen Albu) de relația defectuoasă cu soțul "căruia îi place liniștea". Grigore are o iubire neîmplinită, Liedididi (Tamara Constantinescu), dar în același timp speră să o vadă mai repede pe răposata lui soție. Acea apropiere pe care a avut-o familia în niște momente de cumpănă n-a făcut altceva decât să spună totul pe față. A fost momentul sincerității.
Spectatorul urmărește și alte aspecte: egalitatea dintre bărbați și femei, văzută din ochii unor gospodari, relația părinte-copil, părinte-părinte, om-animal, dorința unei mame de a fi mamă orice s-ar întâmpla, lecție acordată de găina. Și, cu toate ca e într-o formă comică, există și acele momente foarte incomode. Și nu zic într-o formă rea, ba mai degrabă spun că starea este una pozitivă, deoarece poți prin spectacol să-ți reamintești de copilărie. Incomod e faptul că nu poți să te stăpânești din a plânge.
Doinele cântate pe viu de actori ajută la crearea cadrului sătesc. Totul devine profund, sensibil în acele momente. Eu apreciez doinele. Sunt pline de o încărcătură emoțională, iar când sunt puse în contextul potrivit, reacția este una pe măsură.
Te răscolește. În final îți dai seama ca toată atenția a fost îndreptată greșit. Pentru ca la sfârșit există un plot twist care îți face ravagii în creier. Nu cred că mă așteptam, scena era oricum foarte tensionantă, animalele scăpaseră de sub control, simțeau ceva nepotrivit, toată lumea se speria, dar toți îi cereau sfatul bunicii. Reginei nopții. Îmi dau lacrimile acum scriind, pentru că îmi aduc aminte de reacția mea din timpul spectacolului. Profunzimea e accentuată de acel dialog al dorințelor bunicii de la fiecare.
Regina nopții e trează noaptea, când noi dormim, să ne vegheze, și adoarme la răsăritul soarelui. Nu-i așa, buni?
(Foto: Tudor Neacșu)