Azi noapte, la o zi după ce am văzut spectacolul după piesa Mesia de Martin Sherman[i] (tradusă de Lorena Luchian, Alexandru Panait și Andrei Măjeri), în regia lui Andrei Măjeri, m-am trezit și am căutat articole, cronici privindu-l pe Sherman și cele două piese ale sale cu premiere în anii '80: Bent (1978)[ii] și Messiah (1984).
După patruzeci de ani de la premiera piesei Messia, regizorul Andrei Măjeri, invitat la Teatrul Evreiesc de Stat din București, pune în scenă acest text, o deosebită istorie a credinței în întoarcerea unui Mesia despre care se vorbește atât de mult.
Mi se pare foarte greu - și presupune multă îndrăzneală - să susții o scenă de teatru cu această temă, atât de sensibilă, a credinței în ceva ce nu poți să vezi sau să atingi cu mâna, mai mult, să vrei să fii martor al întoarcerii lui Mesia printre oamenii obișnuiți. S-ar putea crede că soluția a dat-o Sherman prin personajul Rachela (Lorena Luchian). Dar nu este așa, pentru că ea este așezată în scenă ca o prezență aproape imaterială, care însă pune întrebări dificile legate de această credință, refuză banii în favoarea unui chip tânăr și a unui corp bărbătesc frumos. I se spune că este urâtă! ("ugly duckling"). Ea, deși crede, își cere dreptul la iubire. Are speranța că Șabatai Zevi, o iluzie a lui Mesia, îi va aduce iubirea și o va face să pară frumoasă în ochii mult-visatului tânăr (Asher: Alex Iezdimir). Vorbele lui Șabatai încearcă să o convingă pe Rahela să creadă, vorbe aduse de mătușa ei pețitoare (Tanta Rose - Geni Brenda Vexler) și de negustorul de fructe, Reb Ellis (Neculai Predica), un bărbat în vârstă, unchiul frumosului Asher, cu care este convinsă să se mărite... Poate că pentru Rahela este convingător și spiritul (Vlad Corb). Dar, până la urmă, Rahela va renunța la credința în Șabatai, căci pentru ea e mai importantă credința în ea însăși. Adevăratul Mesia îl putem găsi în noi, spune Rahela. Putem vorbi cu el, și așa putem găsi salvarea: prin noi înșine.
Andrei Măjeri clădește o lume a spiritului, cea care a dat putere poporului evreu vremelnic (a durat câteva sute de ani, ce-i drept!) obligat să se mute dintr-un loc în altul. Ei au fost încurajați să clădească și apoi goniți. Iar masacrul evreilor făcut de cazaci în Polonia s-a repetat în timp și în alte locuri.[iii]
Spațiul în care trăiește Rahela, singurătatea și fuga de sine în paralel cu căutarea acelui necunoscut - căldura unui trup altul decât al ei -, spațiul acesta se va lărgi și îi va expanda cunoașterea.
Scaunul izolat și singur, pe care stă ghemuită mama Rahelei, Rebecca (Viorica Predica), rămasă mută în urma șocului trăit în urmă cu șaptezeci de ani, este în sine un spectacol, este locul durerii și înmărmuririi, de acolo așteptăm să vină sunetele unei martore a masacrului, vorbe despre ce este și ce va urma să fie. De acolo va pleca înțelepciunea Rahelei.
Felul în care sunt așezate personajele, fizic și ca poziție pe lemnul scenei, dă răspunsuri la multe întrebări despre pustiul vieții plin de surprize și despre puterea femeii - la început nedumerită și chiar aparent neștiutoare - ce o va face învingătoare și împlinită.
Aproape rescrierea textului lui Sherman, respectând partitura dar actualizând sensul filozofic pentru a fi înțeles de noi cei de azi, readuce în discuție marea problemă a viețuirii evreilor oriunde s-ar afla pe această planetă. Bineînțeles că speranța, numită aici Șabatai, nu va fi decât o speranță spulberată prin trecerea acestuia la islamism (devenind Aziz Mehemid Effendi). O trădare cauzată de frică, poate de îndoiala în ce ar trebui să fie propria credință, lipsa de încredere în sine și în cei ca el.
Deși au trecut multe ore de când m-am desprins de lumina scăzută a sălii Teatrului Evreiesc și a scenei (lighting design: Andrei Măjeri, Andrei Ignat), gândul mi se întoarce vrând nevrând către lumea aceea în care m-a dus alături de Rahela regizorul Andrei Măjeri.
Trebuie să amintesc - în afară de excepționala scenografie a Irinei Chirilă, decorul simplu și sobru și costumele în care culoarea negru ne precizează locul într-o lume a morții în care-și face loc speranța prin albul superbei rochii de mireasă a Rahelei -, de muzica spectacolului. Feras Sarmini cîntă live fascinanta muzică sefardă venită să împlinească parfumul acelei lumi prin care ne plimbă Măjeri însoțit de Rahela.
Asta este doar primul articol. Voi reveni după ce voi mai viziona încă o dată spectacolul!
De: Martin Sherman Regia: Andrei Măjeri Cu: Lorena Luchian, Geni Brenda Vexler, Neculai Predica, Alex Iezdimir, Viorica Predica, Ana Bumbac / Cabiria Morgenstern, Vlad Corb, Feras Sarmini
