Bazat pe ideea de a înlătura complet prezența oamenilor din peisaj, rămâne, totuși, foarte bine ancorat în practicile acestora. Pare că toate întâmplările preiau mult din ce am face noi, oamenii. Animalele "vorbesc" între ele, iar tocmai pentru că ele comunică atât de mult prin sunete: lătrături, mieunături și altele pe care nu sunt în măsură să le descriu, filmul nu acreditează ideea de lume la care nu avem acces pentru că nu o înțelegem din punct de vedere al codurilor sociale, nu e o lume care trăiește pe dimensiuni dincolo de înțelegerea umană. Animalele se manifestă tot timpul prin sunete, dar și prin limbaj paraverbal care nu le este caracteristic, ceea ce aduce în film multă umanitate. Am simțit foarte prezentă concentrarea pe ideea de a face un film din care să lipsească complet oamenii. Și încercând îndepărtezi atât de mult ideea, ea devine și mai prezentă.
Firul narativ amintește mult de modul de construcție al unui basm. Personajul principal este o pisică, ce încearcă să se salveze de la o inundație și care, în acest proces, își face mai mulți prieteni: un câine, un capibara, un lemur și o pasăre. Fiecare nou prieten își dovedește loialitatea și încrederea în ceilalți. În drumul său, pisica, trece printr-o serie de întâmplări animălicești rezolvate într-un mod uman. Călătoria devine periculoasă, depășesc primul obstacol, apoi pe al doilea și legăturile dintre pisică și animalele pe care le întâlnește de-a lungul drumului, se încheagă. Singurul personaj căruia i-am simțit lipsa este Sfânta Duminică.
La sfârșit, mi-au rămas două lucruri în minte. Primul este că mă așteptam să cunosc mai bine personajele. Să știu ce le caracterizează. Nu au avut un profil foarte bine definit. Într-adevăr, e greu să faci asta când nu te bazezi pe limbaj ca să fie un catalizator care să dea formă interacțiunilor dintre personaje, creând dialoguri prin care să le vezi personalitatea. Aici se reîntoarce contradicția. Dacă nu ar fost acea fărâmă care să dea impresia că se trece granița dinspre specific uman, poate nu aș fi căutat ceva mai mult în modul de construcție al personajelor. Al doilea gând este: "animalele astea merg la oraș". În călătoria lor din timpul inundației, cele cinci animale stau împreună pe aceeași barcă, pe care știu să o și cârmuiască, și ajung într-un oraș părăsit.
Stilul de animație este unul relativ precar. Texturile sunt nefinisate, dându-ți impresia că poți vedea personajele ca jucării pe un raft la magazin. Amintește de stilul 2D de animație și parcă aduce o oarecare nostalgie, dar nici asta nu a fost instaurată pe deplin acolo, cât să fie clar că asta e intenția.
Animația, povestea și neumanizarea umanizată a personajelor n-au mers prea bine împreună. Straume / Flow e o poveste simpatică, dar ceva nu se leagă.