Ceea ce propune regizorul Gints Zilbalodis nu este o premisă nemaiauzită, dar este executată într-o asemenea manieră încât detașarea emoțională devine foarte dificilă: povestea te absoarbe treptat și pe deplin. Acesta imaginează o lume post-apocaliptică, populată exclusiv de animale - sau cel puțin așa pare, căci urmele unei civilizații umane, de mult dispărute, rămân vizibile ici-colo. Într-un peisaj ajuns parcă la capătul rezistenței, cu uscatul înghițit de ape, o pisică neagră pornește în căutarea unui refugiu. Când totul pare pierdut, o barcă se ivește la orizont, purtând un capibara prietenos, aparent impasibil la dezastrul din jur. În scurt timp, li se alătură un lemur și o pasăre secretar, formând un grup pestriț unit de instinctul de supraviețuire.
Unul dintre elementele care mențin filmul antrenant este modul în care spectatorul este plasat în aceeași poziție ca personajele: nu i se oferă niciun context, nicio explicație. Tot ce poate ști este ceea ce vede - și doar acest prezent incert devine realitatea sa.
Legătură dintre Gints Zilbalodis și Hayao Miyazaki nu se rezumă doar la premii, ci continuă și la nivel inspirațional. Straume / Flow împrumută idei-cheie din Mirai shônen Konan / Future Boy Conan, seria lui Miyazaki din anii 70'. Asemeni filmului leton, aceasta imaginează o lume post-apocaliptică, devastată de un război provocat de umanitate, în urma căruia continentele au fost scufundate în ocean. Se poate intui, astfel, o dimensiune ecologistă în abordarea lui Zilbalodis - o reflecție asupra fragilității planetei și a consecințelor acțiunilor omului, adesea lipsite de viziune pe termen lung. Critica nu este stridentă, dar este prezentă: natura reacționează, în timp ce pentru umanitatea este deja prea târziu să-și mai repare greșelile.
Dincolo de dimensiunea ecologistă, filmul propune și o latură socială dominantă: nevoia de solidaritate în fața vicisitudinilor, dincolo de diferențele vizibile sau subtile dintre indivizi. Din acest punct de vedere, povestea poate părea simplă, chiar banală, spusă de nenumărate ori. În contextul socio-politic actual, rămâne însă la fel de relevantă. Exprimată cu atât mai bine prin alegerea personajelor animale. În fața dezastrului, supraviețuirea rămâne singura miză reală. În ciuda tensiunilor și neînțelegerilor care se ivesc pe parcurs, cei cinci pasageri ajung să stabilească conexiuni bazate pe empatie.
Chiar și în absența unor personaje umane sau a unui dialog articulat - animația recurge în schimb la un limbaj esopic între animale - Straume / Flow își articulează ideile cu o remarcabilă claritate și profunzime. Oricine se poate regăsi, măcar parțial, într-una dintre situațiile pe care le propune. Mai mult, fiecare personaj beneficiază de individualitate bine conturată, reflectând diferite tipologii, dar unite printr-un principiu comun: sunt figuri marginale, niște excluși. Capibara plutește imperturbabil, parcă deasupra tuturor problemelor. Pisica e singuratică și permanent în alertă, ghidată de instinctul de supraviețuire. Lemurul pare preocupat doar de propriile avuții, tras cu forța într-o realitate pe care preferă să o ignore. Câinele este diferit de haita sa, iar pasărea-secretar alege să protejeze pisica, asumându-și excluderea din propriul cârd. Fiecare alegere spune ceva despre apartenență, vulnerabilitate și curaj.
Personajul păsării este cu atât mai fascinant cu cât devine și un catalizator pentru evoluția pisicii. Prin gestul de a înfrunta liderul stolului și de a-și sacrifica apartenența, pasărea acționează ca un mediator tăcut, un ghid care o ajută pe pisică să înceapă să aibă încredere în ceilalți pasageri. Acest act de curaj deschide o nouă perspectivă asupra relațiilor și a propriei sale identități. În mod similar, Straume / Flow poate fi citit și ca o călătorie inițiatică și intimă pe care pisica o face pentru a descoperi perspective noi atât despre sine, cât și despre cei care o înconjoară: de la ostilitate și circumspecție, la acceptare, altruism și prietenie. Iar când, la finalul voiajului, pasărea se desprinde într-o scenă aproape ritualică - spectaculoasă și profund emoționantă - gestul ei simbolizează un nou început. Un moment de trecere care consfințește transformarea protagonistei și o lasă pregătită să înceapă un drum nou, de data aceasta, nu singură.
Un alt detaliu subtil, dar revelator, pe care filmul îl inserează fără a-l sublinia excesiv, este ideea că sfârșitul unui ciclu poate marca, simultan, începutul altuia. Lumea mistuită de ape devine, pentru o vreme, un spațiu ideal pentru creaturile marine - spectaculos animate, amintind parcă de ființele preistorice. Însă, odată cu retragerea apelor, acestea rămân abandonate pe uscat, înfrânte, departe de habitatul lor natural. Un ciclu se încheie, un altul începe. Simultan. Aleatoriu. Neînduplecat.
Din punct de vedere vizual, Straume / Flow arată spectaculos fără să încerce să-și ascundă limitările tehnice. Animația realizată prin intermediul software-ului Blender, folosit de Gints Zilbalodis, nu urmărește iluzia perfecțiunii, ci mizează pe sinceritate și coerență estetică. Rezultatul este un univers vizual verosimil, lipsit de prețiozitate, dar spectaculos prin expresivitatea sa. Același lucru se poate spune și despre universul sonor al filmului. Muzica, compusă de Zilbalodis și de Rihards Zaļupe, conferă echilibrul atmosferic între momentele de calm și cele mai tensionate, respectiv o tonalitate epică întregii narațiuni. În plus, sound design-ul, semnat de Gurwal Coïc-Gallas, adaugă un strat de autenticitate sporit și rar întâlnit. Pentru a "da glas" personajelor, acesta a folosit sunete reale de animale, inclusiv mieunatul propriei pisici.
Straume / Flow nu este doar un film, ci o experiență deopotrivă vizuală și emoțională, accesibilă întregii familii. Are de oferit câte ceva pentru fiecare. Tocmai de aceea este un film care se adresează tuturor și care ne îndeamnă, la rândul nostru, să ne îndreptăm privirea către cei din jurul nostru, către cei pe care îi privim cu adversitate, cu neîncredere, cu sfială, și să ne deschidem mintea și sufletul. Pentru că într-o lume atât de polarizată, precum cea de astăzi, avem nevoie de unitate, acum parcă mai mult decât oricând.