Filmul ne vorbește despre Om. Despre Omul Bogat. Omul Norocos. Omul Îndestulat. Sănătos. De viitor. Frumos. De neîntrecut. În pas cu vremea. Cu haine imaculate (spălate cu...). Tânăr. Adaptat tehnologic. Care știe cum să se distreze. Omul care are cu ce să se distreze. Omul care scapă basma curată. Omul care prinde. Omul care profită. Omul alt Om.
Opt ilustrate din lumea ideală te invită să-ți găsești avatarul. În ce versiune vrei să te transformi? Sau cine ai ajuns fără să-ți dai seama? E ca și când ne-am uita retrospectiv la efectele Substanței. Substanța fiind o combinație de: lipsurile din comunism, avalanșa de posibilități aparent îndestulătoare din anii '90, dezechilibrul social și înghesuiala de adevăr unic și universal promovată excesiv. Poate fi considerat un documentar colectiv? Cât de mult e poveste și cât de mult e ridicol în a crea o narațiune doar din reclame? Cât de mult e mintea celor care au creat și cât de mult e propria ta minte pentru a crea imaginea finală? Și sunt sigură că toți ne punem pune mintea la contribuție, și ne ies povești diferite.
Pornind de la istoria românilor, noi, purii daci, unde totul este despre bărbăție, curaj și putere. Tot acest naționalism hrănit de dorința de fi mai legați între noi, de a fi o comunitate, ajunge să ne dezbine și mai mult. Ca în situația actuală: fiecare latură politică o acuză pe cealaltă, ne arătăm unii pe alții cu degetul și pe așa-zișii lideri cu gușa umflată. Valorile reflectate de aceste reclame sunt carii mici pe care nu le vedem din timp. Iar când le vedem deja e prea târziu. Suntem diferiți unii de alții. Unii văd cariile altora, dar nu pot să le vadă pe ale lor, alții nu le văd deloc, iar alții pur și simplu nu se mai obosesc să se uite cum ne pică dinții. Puterea pe care o are o analogie, o combinație de imagini, noua imagine creată, o imagine purtată pe umeri de oameni de invidiat sau de un statut de râvnit, a ajuns să transforme omul într-o marionetă.
Banii vorbesc tot mai mult. Și tot mai mult vorbim prin bani. Suntem eficienți, și ceva ce nu ne oferă satisfacție sau compensație, nu merită. Problema asta a banilor care vorbesc prea mult prin noi, dar totuși vorbesc prea puțin despre finanțarea disturbării, creează istoria românilor. Într-o țară care a sărăcit foarte mult, acum săracii vor să pară bogați. Toată energia se duce pe a afișa o putere de cumpărare a kitsch-ului foarte mare.
Răspunsul și discrepanța socială, corelată și apoi reprezentată de revoluția tehnologică, amplifică și mai mult neacceptarea. Dar este și o neacceptare interioară, nu doar una exterioară. Avem un mai nou și ideal al aparențelor, iar toate lucrurile de pe bucket list-ul nostru se învârt pentru a hrăni o imagine.
Mesajul magic al acestui documentar disecă evoluția noastră, a societății de când "ne-am eliberat" și prin drumul nostru politic de a îndeplini niște concepții sociale și o stabilizare, oricare ar fi aia. Chiar dacă, la prima vedere, pare că nu are legătură cu influența politică, în timp una s-a luat după alta. Ori politicul a profitat de situație, ori pur și simplu, politicul reflectă situația. Reclamele sunt un mod foarte pur de a diagnostica o societate. Sunt pentru toate vârstele. Dar precum filmele de animație au un strat superficial al poveștii, și ceva mai adânc referință, așa și vârstele omului agață percepția noastră asupra mesajelor vizuale. Imaginile care ne sunt create de adunătura de reclame, creează percepția a ceea ce căutăm. A ceea ce are importanță pentru noi. Și chiar o imagine a cine suntem. Scoțând-o din context, avem o imagine a unui individ avid după material, unul imediat, ieftin și avantajos, și al unui statut. Pus în context, individul devine turmă și dispare în vasta mare de apartenențe pentru idealuri.
Combinația acestor imagini creează o adevărată poezie. O poezie găsită. O poezie cu cuvinte de pe stradă. Toate aceste imagini pot fi conectate și raportate în multe moduri la anatomia consumului. Cam așa arată modul filosofic de a face un puzzle uman cu adevăr brutal. Reclamele hrănesc o nevoie. Uneori chiar o provoacă. Dar dacă n-am fi un public potrivit, reclama nu și-ar face efectul de bite.
Cu genul bine țintit, reclamele din anii '90 până prin 2010 fac o segregare puternică între roluri: masculin - feminin. Femeia e la cratiță și la spălat de rufe, care vin aproape maro și ies imaculat de albe din mașina de spălat. Bărbatul se ocupă de bani, și știe el ce tre' să facă. Tradus: femeia se ocupă de imaginea materială, iar bărbatul o finanțează. Dar cum fiecare își face treaba, nu contează. Atât timp cât you get the job done, fiecare-i pe un curs separat al vieții. Așa s-a creat, pe lângă diferența de idealuri și valori, o diferență de putere. Reclamele au modelat, sau poate doar reflectat, cum ne raportam unii la alții în funcție de gen. Încă ne mai raportăm așa...
Opt ilustrate din lumea ideală nu este o reclamă bună pentru viitorul nostru. Dar ăștia suntem, de ce să ne ascundem?