Doar pentru câteva minute? Să simțim măcar încă o dată... cum să-i zicem... extazul (euforia) în care credeam că ne aflăm până să ne lovească ceva foarte puternic?
Realizările sunt cele care ne lovesc, amintirile, sentimentele... Pe scurt, REAlitatea.
Dar oare vom fi fericiți cu adevărat dacă vom retrăi un moment oarecare... Să zicem o zi de naștere... cred că e destul de importantă. Bine... pentru majoritatea, zilele de naștere au fost sau încă sunt frumoase, alături de cei dragi, însă pentru alții nu.
Sunt oameni care ar da aproape orice pe lume să se întoarcă. Acesta e cazul lui Emily Webb (Smaranda Postelnicu). Protagonista luată prea repede din Orașul nostru, orașul imaginat de Thornton Wilder. O piesă care ne readuce aminte că nu fericirea trecută este cheia unui viitor împlinit, ci acceptarea prezentului.
Ea vrea să se întoarcă acolo unde era apreciată... acolo, departe de prezent.
Viziunea regizorală a Teodorei Petre de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț ne ajută să răspundem măcar parțial la întrebarea despre efemeritatea timpului, despre clipele de care nu putem să ținem, oricât de strâns ne permite puterea fizică și psihică, și cum, uneori, viața se scurge printre degete. Teatrul devine astfel un spațiu de introspecție, unde nu doar personajele evoluează, ci și spectatorii, invitați să-și pună întrebări despre propria existență. Spectacolul ne provoacă să ne gândim la micile bucurii și dureri ale vieții, la momentele efemere care, deși trec repede, formează totuși fundația unei vieți trăite în plenitudine.
Toți am zis la un moment dat că "M-am săturat de viața asta... fac x și y în fiecare zi.."
Ok, păi și de ce nu facem ceva să o schimbăm... Păi nu putem, pentru că viața a fost făcută sa fie o rutină. Dar rutina nu e aceeași pentru toată viața.
O persoană are cam trei capitole mari în existența sa. Viața de zi cu zi - perioada în care încă învăță să meargă, să descopere... Dragostea, următoarea etapă, e un subiect sensibil, dar foarte frumos. E unic și necesar. "Și apoi, cred că bănuiți despre ce e vorba": Viața de apoi.
Un regizor (Paul Ovidiu Cosovanu) ne poartă prin viețile oamenilor dintr-un oraș micuț, tipic american. Grover's Corner. Parcă suntem pe un platou de filmare, aici, la Teatrul Tineretului, cu mici intervenții ale unui prieten foarte bun al lui, o cameră video, manevrată cu profesionalism (Iulia Paula Niculescu), care ne ajută să formăm o imagine despre împrejurimile unui oraș care se potrivește mână în mână cu cel descris de Thornton Wilder. Regizorul este cel care le aduce aminte actorilor la ce replică au rămas, îi consolează și dă mai multe detalii despre oraș. Teatrul în teatru este o oglindă magică, un joc subtil al realității cu fantezia. Spargerea zidului dintre public și creație aduce oamenii în poveste și îi poartă prin întâmplările foarte asemănătoare din viața oricărei persoane obișnuite.
O Emily foarte copilăroasă pe tot parcursul vieții, dar care știe ce vrea de la viață, e urmărită îndeaproape de George Gibbs (Emanuel Becheru). Viața primului act e prezentată pentru a ne reaminti cum era "pe vremuri", cum Howie Newsome (Valentin Florea) aducea laptele la fiecare ușă și era pasionat și de meteorologie, fiind mereu întrebat dacă mai plouă și greșind prognozele. Noutățile sunt distribuite old-school de Frații Crowell (Florin Hrițcu). Joe este cel care are darul prezicerii vremii, în timp ce Si este cuprins de supărare, dezamăgit că echipa de baseball îl pierde pe George Gibbs. Intrarea sergentului Warren (Dan Grigoraș), care se asigură că totul este la locul lui și că Wally Webb (Andrei Merchea Zapotoțki) nu fumează prea des, aduce siguranța că orașul e pe mâini bune.
Și vorbind de zile de naștere, incipitul spectacolului vine cu multă speranță: nașterea a doi gemeni aduce bucurie în viața mămicii (Iulia Paula Niculescu).
Per total, spectacolul arată parcursul vieții așa cum este el, în mica comunitate a orașului. Fiecare poate fi ajutat de Dr. Gibbs (Mircea Postelnicu) care asistă cetățenii la orice oră, chiar dacă este epuizat, căci nu vrea să își dea o pauză. Aici sare în ajutor Doamna Gibbs (Ecaterina Hâțu), care are regrete că nu a văzut Parisul mai devreme și îi tot bate apropouri soțul ei, cu ajutorul unor mici tentații, biscuiții franțuzești.
Cum din orice întâmplare sau loc în care mergem, învățăm câte ceva, normal că nu plecăm de la teatru fără să aflăm mai multe informații despre straturile de granit pe care e situat Grover's Corner. Profesoara Willard (Gina Gulai) se oferă să ne poarte în tărâm academic și ne povestește despre Pleistocenul primar, iar cei prezenți râd la neînțelegerea datelor cu caracter mai științific, termenii folosiți fiind dintr-o zonă ce le e străină.
Domnul Webb (Dragoș Ionescu), editorul ziarului, pus la zi cu aproape toate informațiile, oferă lămuriri unor cetățeni (Iulia Paula Niculescu, Elena Popa, Daniel Beșleagă) la întrebări bine gândite, de exemplu dacă "există dragostea pentru frumos?" Dragoste de frumos există oriunde. Trebuie doar să valorifici minunile din jur pentru a ajunge la sentimentul de împlinire.
Corul din piesă capătă rol de personaj în sine. Acesta adună temerile, emoțiile și visurile oamenilor și le transformă într-o poezie a existenței cotidiene. Intervențiile corului sunt destinate să schimbe puțin atmosfera, să amplifice tensiunea dramatică, sau să aducă vitalitate spațiului de joc, dar cel mai important, să ofere o adâncire subtilă poveștii. La repetiția de seară, se interpretează o melodie despre orașul lor, adică orașul nostru, cu versuri gândite de Cezar Antal. Repetițiile nu sunt în permanență pe placul dirijorului (Rareș Pîrlog) ca urmare a micilor rebeliuni punk, versurile fiind acum strigate cu o forță copleșitoare, rupând liniștea și impunând o energie haotică, fără inhibiții.
Un solo la o chitară electrică dă startul unei creații ambientale care întreține atmosfera în următorul moment de predică pe care Domnul Gibbs o ține fiului, cu privire la lipsa de ajutor oferită pe-acasă.
La finalul primului capitol, corul iese din scenă și traversează sala, însă aceste mișcări nu sunt doar o simplă ieșire, ci o trecere spre continuarea poveștii.
Prima dragoste, primele sentimente, primele șicane și tot așa.
Multe povești de dragoste încep frumos și ajung la un moment dat la pasul cel mare. Căsătoria. Mulți se căsătoresc, dar doar în câteva cazuri sentimentele sunt cu adevărat reale. Ziua nunții este ziua pregătirii. O zi care începe foarte devreme pentru toată lumea. Doamna Gibbs, preocupată de tortul nunții, Doamna Webb (Corina Grigoraș), preocupată de frământarea aluatului pentru biscuiții ei franțuzești, iar George Gibbs... nu are stare în casă și dă să plece la marea lui iubire. Descălțat. Ora mult prea matinală a dimineții o surprinde pe Doamna Webb, care își lasă o amprentă a activității ei pe George. Superstițiile vin în ajutor și îl aduc pe socrul mirelui să continue treaba. Sfaturile de viață și dorința de a crește păsări sunt spuse pe fundalul agitat al unei furtuni de făină, dar care nu a ajutat la procesul de înflorire.
Multe ezitări sunt în mințile lui Emily și a lui George. Că "mereu îmi spuneai... mereu... că sunt fata ta" sau "tot ce vreau e să fiu un băiat", dar pentru că așa e obiceiul, părinții îi împing de la spate spre "cel mai frumos moment din viață". Mama Webb, inițial împăcată cu gândul, ajunge să afirme că e o cruzime să-și mărite fata fără a-i da un ghid în viața de "om mare".
Îl mai țineți minte de regizor? Acum s-a transformat în ghidul spiritual al tinerilor - cel care va lega două suflete.
Cel mai emoționant moment al omului este cel de a trimite în viață un alt om micuț, fără prea multe resurse. Emoționant este și pentru Doamna Soames (Nora Covali) care declară că e cea mai frumoasă nuntă pe care a văzut-o, una de care își va aminti cu drag, în orășelul care nu prea a văzut nunți atât de sofisticate. Și într-adevăr, costumele gândite și realizate de Velica Panduru și Maria Constantin, sunt o explozie de culoare și strălucire, la propriu: fiecare piesă brodată cu paiete aduce un aer de magie și extravaganță.
Universul de lumini a lui Cristian Niculescu evidențiază cele mai importante momente din viața personajelor. La nuntă, un disco ball împrăștie lumini dansante pe pereți, podea și chipurile invitaților, transformând momentul scenic într-un vis efervescent, unde timpul pare să se dizolve în sclipiri argintii. În contrast, momentele dramatice sunt sculptate de spotlight-uri precise, care izolează personajele în fragmente de lumină și umbră. O scenă devine un univers suspendat atunci când un fascicul rece taie întunericul, iar un simplu joc de intensități luminează nu doar spațiul, ci și emoțiile nerostite.
Petrecerea noilor căsătoriți este cu adevărat animată de invitați, sticle de șampanie, mult dans și... o scara (mobilă). O scară care reprezintă momentul de înălțare a unei familii. Momentul în care sentimentele sunt cele mai puternice. Nelipsita scenă din Titanic arată dragostea adevărată, dar are și rol anticipativ. O fetiță foarte energică, Rebecca Gibbs (Cristina Ciulei), încearcă să se bucure de momentul culminant din viața fratelui său. Dar atmosfera este ruinată de prea multe lucruri surprinzătoare.
Simon Stimson (Rareș Pîrlog), dirijorul corului, foarte afectat de viață, în ciuda încurajărilor doamnei Stimson (Maria Hibovski), care au eșuat la a-l aduce pe drumul cel bun, alege să se retragă pe drumul viciilor și este condus de forțe rele spre un act tragic. Și nimeni nu știe de ce a ales un moment atât de special pentru cei doi miri. Poate pentru prevestirea sorții sau să se facă remarcat, în sfârșit, după multe încercări de a fi ascultat, sau mai bine zis, auzit. Sau cel mai probabil să arate partea urâtă a vieții, a căsătoriei. Un fir alb, cu baloane atașate de el, o parte din decorul petrecerii, de altfel, ia rolul unui obiect de terminare a suferinței.
O schimbare de decor, care lasă timp de gândire, transformă atmosfera copleșitoare într-un loc misterios, cu mici cutii negre, răspândite, fără nici o semnificație, la început. Primul instinct e să crezi că o partidă de șah sumbră va avea loc acolo. Dar cu ecourile care umplu sala, apare și o statuie, înghețată într-o rugăciune mută. De altfel, foarte primitoare în protecția ei, în noul tărâm. Totul se încețoșează, granițele lumii par să se topească într-un fel de vis colectiv. O siluetă se face vizibilă, cu un buchet de păpădii. După, încă una. Ș-apoi încă multe altele, care pun fiecare fir de păpădie cu o precizie aproape ritualică.
Păpădiile sunt niște flori foarte sensibile... și trecătoare. Mai întâi sunt galbene. Semnificând fericirea, căldură sufletească pe care o căutam în persoane, noi anotimpuri, adică schimbări inevitabile. După nu mult timp ajung să fie albe. Trecerea timpului le face să "îmbătrânească", dar chiar frumos. Albul semnifică puritatea, simplitatea, sfârșitul unei vieți. Nu e o întâmplare că îngerii sunt albi. Pregătirea pentru a trece podul dintre lumi.
Doi vechi amici, Samantha Craig (Elena Popa) și Joe Stoddard (Daniel Beșleagă) se reîntâlnesc după mulți ani, parcă neschimbați. Recunosc persoanele de mult plecate, fiecare cu povești cât se poate de tragice. Dar spiritul încă viu al lui Emily se îndreaptă prudent spre lumea veșnică. Emily face, ezitând, un pas care o aduce într-un loc luminat, păzit de Ocrotitoarea Lumii... întruchipată cu o frumusețe orbitoare, dar rigidă, ca "de piatră". În jurul ei sunt fețe cunoscute, dar care s-au schimbat. Tot așa sunt și ele. Rigide. Multe fără sentimente și fără un pic de afecțiune.
Însă pasul lui Emily nu îi aduce mai multă siguranță. Ci mai multă suferință și amărăciune. Ea există acolo, cu toate amintirile care încep să îi cuprindă viața. Intonarea imnului preferat trezește regretate amintiri în sufletul ei. Un comportament ciudat îl arată și soțul îndurerat, căzut la picioarele iubirii veșnice, lăsat singur cu povara vieții. Momentul retrăirii nu e așa cum se aștepta. Nu e auzită. Nu e văzută. Nu e... acolo. Fragilitatea... dată de spațiul plin de păpădii. Credința... pe care o simțim la vederea Fecioarei Maria; Credința că totul va fi bine și este exact cum trebuie.
Un același regizor care ne-a însoțit pe parcursul spectacolului, obosit de această dată, ne poartă prin ultimele momente din viața orășelului care va rămâne acolo pentru totdeauna. Exact ca stelele, care își păstrează "străvechiul lor drum".
(Foto: Marius Șumlea)
Orașul nostru de Thornton Wilder
traducere de Radu Lupan
Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, cu premiera pe 1 și 2 februarie 2025
Regia: Teodora Petre
Cu: Paul-Ovidiu Frilensăr Cosovanu, Mircea Postelnicu, Florin Hrițcu, Valentin Florea, Iulia Paula Niculescu, Ecaterina Hâțu, Corina Grigoras, Emanuel Becheru, Cristina Ciulei, Merchea Andrei, Smaranda Postelnicu, Gina Gulai, Dragoș Ionescu, Rareș Pîrlog, Maria Hibovski Luca, Nora Covali, Grigoraș Dan, Elena Popa, Daniel Beșleagă.