Una din trei femei a fost supusă unui tratament odios. Toate pot fi Dolores. Toate pot fi Sandra. Mulți sunt Vinnie și Jerry. De fapt, toți au în ei măcar un gram de Vinnie și Jerry.
Piesa și implicit spectacolul nu oferă soluții facile. Nu are un happy end. E doar o oglindă a unei experiențe universal valabile.
Dolores (Nora Covali) e cea parțial orbită (de dragoste? de obișnuință? de frică?), cea care încearcă să se convingă că Frankie nu e atât de rău... chiar dacă mănâncă spaghete cu mâna. E cea care caută refugiu la sora ei, Sandra (Elena Popa). Astfel că la început de spectacol suntem primiți în intimitatea sufrageriei Sandrei, suntem martori la relaxarea acesteia - e preocupată de savurarea unei doze de Cola, plutind pe fundalul sonor mult prea exagerat din I'm a victim of this song a lui Pipilotti Rist -, relaxare întreruptă de bătăile disperate la ușă ale lui Dolores.
Bătăi iscate de frică, bătăi care strică singurul moment de liniște din viața unei mame a doi băieți, mamă care nu mai suportă nenumăratele plângeri ale surorii sale împotriva umanității. Bătăi iscate de speranța lui Dolores că ar putea să se ascundă după obloanele care blochează privirile din exterior (decor realizat de Mădălina Sandu).
În căutarea unui adăpost, Dolores trage de timp, dar discuția merge înainte și trebuie să înceapă să dea cărțile pe față. Să povestească ce viață "amoroasă" are lângă cel care i-a propus să vadă răsăritul la Montreal și căruia i-a acceptat parțial "ochiul șui". Dar Sandra invocă întotdeauna motivul "Vinnie" pentru a o respinge pe sora ei. Că "dacă vine Vinnie", sfârșitul lumii se apropie cu pași repezi.
Înțelegerea realității lovește - "Ar trebui să suport asta doar pentru că și mama a făcut la fel?" -, vine un moment în care Dolores își dă seama că situația din familia ei nu e normală. Însă lipsa unei figuri paterne o duce spre acceptarea tratamentului agresiv, doar pentru a avea validarea din partea unui "bărbat".
Declarația lui Dolores că "Suport bătăile, pentru că... știu ce o să spuneți voi toți: Da' chiar îmi doream ca relația asta să meargă..." arată acceptarea soartei doar de gura lumii. Doar pentru că a ajuns la un număr prea mare de relații eșuate.
Dincolo de realitatea de azi, surorile își aduc aminte cu drag și cu râsete mai mult de regret, de momentele din copilărie, de ciorapii de nylon. Și încetul cu încetul, aparentul puternic caracter al Sandrei cedează sub greutatea zidurilor realității. Vinnie nu e atât de inocent precum e lăudat.
Frica constantă a lui Dolores o face să scoată armele - "L-am împușcat, Sandra... L-am împușcat azi dimineață [...] nu am mai suportat". Chinul pentru una dintre surori s-a încheiat...
Într-un moment de tensiune, în care lui Dolores i se îndeplinește promisiunea unei schimbări de look, fotografii cu actrițele din TT sunt derulate în bezna care a cuprins sala. Un moment - cu o melodie de adormit copiii (muzică: Paul-Ovidiu Cosovanu; univers sonor: Ciprian V. Nechita), parcă ieșită dintr-un film din camera celor mici, în care însă cineva pândește din întunericul din șifonier - îi introduce pe Jerry și Vinnie (Robert Brașoveanu și Valentin Dița). Înfricoșătorii de care tot s-a vorbit, cu măști care îi transformă în hoții de liniște.
"Toată viața e frânturi... frânturi..." - amintiri uitate, momente în care habar n-ai cum ai ajuns și dacă e corect ce vei face în continuare.
Continuarea poveștii, dintr-o perspectivă întoarsă la 180o, prezintă o Sandra (Nora Covali), pregătindu-se în fața oglinzii pentru lupta ce va urma, dând-o afară pe Dolores (Elena Popa), care-și mărturisește scăparea din ghearele nedreptății. Dar monologul este rostit la un pas distanță de public. Fiecare cuvânt este simțit - fuga pe străzi, pe lângă oamenii care își duc viața ca de obicei, printre refuzuri.
Aceeași acțiune, aceleași replici, aceleași probleme se repetă până la un punct. Toate trapele și dulapurile sunt deschise în fața lumii. Nimic nu are voie să stea în liniște. Dezlănțuirea lui Dolores, căreia nu îi mai pasă de teancurile de cupoane pentru aspiratoare. Care aduce haos în liniștea falsă a surorii. Doar o căsuță mai rămâne neatinsă. Și în tot haosul, Dolores reconfirmă gravitatea situației în care este scufundată.
O Dolores căreia nu îi mai este atât de frică, știind că a preluat controlul, pleacă spre razele unui nou început (lighting design: Costi Baciu).
Bine spunea o artistă a versurilor că "Vânătăile care dor cel mai tare sunt pe dinăuntru". Nimeni nu vede ce se întâmplă în lumea ta dacă nu te expui societății. Inima lovită de nenumărate ori suportă, suportă, până când îngheață.
(foto: Marius Șumlea)