La pauză, doi dintre mașiniștii TT (Robert Brașoveanu și Vasile Dița) apar pe scenă pentru a modifica parțial decorul și pentru a juca câte un rol. Sunt costumați în negru, au cagule pe cap și pe piept le sunt scrise, cu alb, numele celor patru bărbați din viețile surorilor Dolores și Sandra. Tot la pauză, sunt proiectate fotografii cu actrițele TT și un video cu 3 dintre acestea (Loredana Grigoriu, Ecaterina Hâțu, Lucreția Mandric), schimbând, via Zoom / Teams / Skype / etc, banalități cotidiene (video: Andrei Ceobanu). Tot la pauză, un panou luminos agățat de peretele din stânga al sălii Arcadia (unde spectacolul nemțean a fost prezentat în după-amiaza a 5-a de FITO 2024) găzduiește mesaje adresate victimelor violenței domestice.
Dolores by Nora e fragilă, confuză, vulnerabilă. Dolores by Elena e răzvrătită, roackeriță, aparent dură. Sandra by Nora e distantă, sigură pe sine, rece. Sandra by Elena e vulcanică, agitată, când agresivă, când protectoare. Costumele alese de scenografa Mădălina Sandu adaugă tușe limpezi portretelor celor 4 personaje descrise mai sus. Da, nu e eroare. Sunt 4 personaje, nu 2. Pentru că fiecare actriță creează personajul ei. Pentru că asta fac actrițele de peste un anumit nivel. Spun aceleași vorbe și reușește fiecare, din gesturi, pauze, grimase, energie, să inventeze un alt caracter, un alt om.
Actul 1 are loc cândva în anii '80, în era telefonului fix. Pentru actul 2, Ciprian V. Nechita aduce acțiunea în prezentul mobilelor deștepte. Muzicile (Paul-Ovidiu Cosovanu și cântece faimoase) subliniază la rândul lor diferențele temporale Și tot din prezent e microfonul post-dramatic la care Dolores a Elenei rostește, cu fața spre public, parte din replici. Pentru a muta, explicit, povestea de pe scenă în sală. Și, mai apoi, pe stradă. Pentru că violența e de găsit peste tot. În toate epocile, în toate geografiile.
Mamă bătută de tată. Fiică bătută de mamă. Iubită bătută de iubit. Și așa mai departe. Atunci când sărăcia mușcă din toate părțile și șansele n-au fost niciodată de partea protagoniștilor, la violență se reacționează cu capul plecat, celălalt obraz întors și tăcere. Până la un punct. Dincolo de acesta, la violență se reacționează cu violență. Spirala fiind amorsată, finalul e previzibil.
Baker scrie economicos. Nu e nevoie de multe dantele, e suficient să știi unde și cum să strecori detalii care ți se lipesc de creier. Precum pipiul făcut în pat, inclusiv la vârste între 9 și 12 ani. Mai e nevoie de alte date?
Decorurile Mădălinei Sandu ne invită să luăm aminte la tot ce se spune populând spațiul de joc cu multiple sertare, trape, spații înguste care se închid și se deschid. Fiecare cuvânt poate aduce o informație nouă, fiecare cutie poate ascunde un secret vechi.
Surorile dau la o parte barierele dintre ele. Cele spre lume rămân la locul lor. Dincoace de ușă / baricadă e cald, e bine, e liniște. Dincolo, când ușa se deschide, luminile (lighting design: Costi Baciu) își pierd tonalitățile blânde și lasă loc fasciculelor orbitoare proiectate de jungla pe care unii dintre noi o numim lume.
(Timpul & Spațiul reprezentației: 5 iunie 2024 @ Sala Arcadia din Oradea)
(Foto: Marius Șumlea - Sursa foto: teatrultineretului.ro)