Omul construiește pentru a avansa, dar și pentru a distruge. Trenurile au cărat speranțe și promisiuni, dar și soldați, deportați, armament. Progres, dar și oroare. Iar în această narațiune, umanitatea a apare ca o păpușărie ridicolă: o forfotă nesfârșită de siluete, care cred că înaintează spre ceva, fără să înțeleagă că sunt doar purtate, trase pe șine, prinse într-un mecanism care le depășește. Omul își celebrează propriile invenții fără să vadă că le-a transformat, inevitabil, în arme. Trenul, promisiunea viitorului, apoi instrument al războiului. Trenul, loc de întâlnire, dar și loc de execuție.
Pociągi / Trains îți dă senzația de "uscăciune". Una voită. Filmul pare că nu spune nimic, nu îți dă nimic de-a gata, nu îți servește nicio explicație, dar el cere implicare activă din partea privitorului: "hidratarea" nu vine din film, ci din ceea ce pui tu în el, din sensurile pe care le extragi. Pare gol, dar e plin. Tot ce crezi că poate e un "nimic" e, de fapt, spațiul în care se insinuează propriile tale gânduri.
În această tăcere, trecerea imaginilor îți trezește întrebarea: ce a purtat acel tren? Suntem confruntați cu ceea ce ne amintim, cu ceea ce vrem să uităm, cu ceea ce ne e prea greu să privim direct. Omul se ia prea în serios în propria sa tragicomedie. Filmul transformă progresul într-o farsă mecanică, într-o lume în care totul se mișcă, dar nimic nu ajunge cu adevărat nicăieri.
Fără dialog, fără explicații, Pociągi / Trains ia imagini de arhivă și le transformă într-o oglindă absurdă. Vedem trenuri pline de speranță: migranți, muncitori, turiști. Apoi trenuri care transportă moarte: soldați, deportați, rachete. Șine care leagă orașe, dar și fronturi.
Notă: Filmul va rula în București în cadrul One World Romania, 2025, pe 5 aprilie 2025 (ora 20,30) și 8 aprilie 2025 (ora 18,00), la Cinema Muzeul Țăranului, respectiv Cinema Elvira Popescu.