Serialul Netflix Adolescence a captat atenția a peste 66 milioane de oameni pe glob și a generat o intensă dezbatere între spectatori, părinți, psihologi, educatori - oricine l-a văzut nu a rămas indiferent. Nu au stat deoparte nici corupătorii de suflete, liderul manosferei, Andrew Tate, care s-a declarat jignit de modul în care este expus în film, și supărat că i se impută lui fenomene mai complexe din societate. Pe acest ultim aspect sunt de acord cu Andrew Tate și voi explica de ce alienarea adolescenților și refugiul lor în spațiul digital este doar o parte a unor fenomene inter-relaționate.
Deși a stârnit un imens interes și la noi, Adolescence, regizat de Philip Barantini, are un scenariu inspirat din realitatea imediată britanică, fapt care l-a determinat pe actorul Stephen Graham să se implice în scrierea poveștii (alături de scenaristul, dramaturgul și producătorul Jack Thorne). Ce anume l-a îngrijorat atât de mult pe actor încât să-și dorească să facă un film despre fenomenul misoginismului violent din Marea Britanie? O realitate care a dus și la adoptarea unei legi în 2024, prin care misoginismul violent este asociat extremismului, pentru a putea fi sancționat mai drastic - și deja se discută despre pasul următor, a considera misoginismul violent o variantă de terorism. Cum au scăpat lucrurile de sub control în Marea Britanie și de ce s-a ajuns aici? Evident, nu i se poate imputa noua realitate doar unui guru online ca Andrew Tate - unul dintre cei mai faimoși din numeroși alții care bântuie manosfera în ultimul deceniu. De ce au ajuns adolescenți de 13 ani criminali psihopați cu sânge rece, care ucid tinere fete, uneori în urma unor certuri frivole? E vorba de uciderea Avei White, o fată de 12 ani din Liverpool din cauza unui video pe Snapchat[i], sau uciderea cu un cuțit de bucătărie a unei fete de 15 ani, Elianne Andam, de către un adolescent de 17 ani, Hassan Sentamu, de 17 ani, în Croydon, sudul Londrei, din cauza unei supărări legată de un ursuleț de pluș[ii] (faptă în urma căreia Hassan va petrece 23 de ani în închisoare), dar acestea sunt doar două cazuri din multiple violențe asupra fetelor și femeilor în Marea Britanie. Discutăm de fenomene și tendințe interconectate.
Epidemia de singurătate a bărbaților și adolescenților
Pe de o parte, se discută mult despre o generație de bărbați, cea a părinților actuali de adolescenți, așa cum îl vedem și pe tatăl lui Jamie, incapabili de a-și regla emoțiile negative sau de a fi apropiați emoțional de copii. Scena finală e revelatoare în acest sens, o scenă în care tatăl merge în camera fiului și caută acolo semne ratate din individualitatea copilului său, își amintește cum Jamie obișnuia să deseneze în sufragerie, împreună cu ei, când era mai mic, și nu își explică ce s-a întâmplat cu această pasiune uitată și cum Jamie a deraiat înspre criminalitate violentă. Creativitatea sa, neîncurajată de părinți, s-a pierdut, așa cum și școala pierde milioane de copii străluciți care nu sunt încurajați în direcția talentelor lor native și sunt forțați să se supună unor rigori sau așteptări care nu li se potrivesc. În familia lui Jamie - tipică multor familii contemporane, inclusiv la noi - observăm că atât comunicarea, cât și afecțiunea dintre membrii familiei este superficială. Tonul atmosferei în familie e dat de tatăl furios, incompetent - varsă apă pe jos și apare ca incapabil să o strângă, trebuie să preia soția și să curețe după el -, imatur emoțional - scena cu vopseaua aruncată pe mașină, interacțiunea din magazin, modul în care în fapt controlează și dictează atmosfera și dispoziția soției și fiicei, expune modul în care totul se învârte în jurul lui și a dispoziției lui. Această tipologie masculină nu lasă loc respirației individualităților celorlalți membri ai familiei și fiecare își găsește propria scăpare: soția se supune și se comportă ca o servitoare și baby sitter, fiica oscilează între a refuza interacțiunea cu tatăl și a se conforma, dar reticent, împotriva voinței și dorinței ei reale (ar prefera să stea acasă, dar până la urmă, neconvinsă, merge cu părinții la cumpărat vopsea), iar Jamie se izolează complet în lumea lui online. Cu o mamă aproape invizibilă, și o idealizare a tatălui care, deși e prezent fizic e complet dezangajat emoțional de copil și nu înțelege ce se întâmplă, Jamie e victimă a bullying-ului la școală, apoi își găsește refugiul printre mentori ca Andrew Tate, într-un moment când deja era vulnerabilizat și alienat emoțional de lipsa de comunicare de acasă și de respingerea din partea colegilor săi. Mentori care îi spun tot timpul că problema e în altă parte, la fete și femei, ele sunt vinovate de tot și trebuie pedepsite sau folosite.
La vârsta critică de 13 ani, când se formează profilul viitorului adult, Jamie este respins de fata care îl interesează și ironizat public de aceasta. Obișnuit să vadă servitutea mamei și deja otrăvit în manosferă de misecuvinismul celor care cred că femeile trebuie să ofere totul și de așteptarea că i se cuvine atenția acesteia, Jamie o pedepsește așa cum crede el că merită: o ucide cu sânge rece, prin mai multe lovituri de cuțit. Aparența de copil fragil al lui Jamie face aproape neverosimil gestul uciderii cu atâta furie, iar psihologul trimis să îl evalueze pe Jamie trebuie să înțeleagă de ce. Urmează interacțiunea dintre cei doi și testul sandwich-ului pe care copilul îl detestă și îl respinge inițial. Apoi, când are izbucnirea de furie și înțelege că s-a deconspirat, Jamie mușcă din sandwich, ca o concesie făcută de el, masculul, unei femei care vrea ceva de la el și pe care încearcă să o manipuleze. Psihologic, gestul lui indică decizia rece, calculată de a induce în eroare, de a încerca să atragă privirea binevoitoare a psihologului, să convingă că nu e un ucigaș, că ar fi putut să o agreseze sexual pe biata fată, dar nu a făcut-o, deci e un băiat bun. Psihologul înțelege că în fața ei stă un mic manipulator, un viitor posibil psihopat, un tânăr capabil de cruzime și complet lipsit de empatie.
Cum are loc coruperea lui Jamie?
Adolescenți precum Jamie sunt miliarde. Dintre ei, unii o iau pe cărarea pe care le-o arată Andrew Tate, aceea a obiectificării, demonizării și disprețuirii femeilor și fetelor. Acestea trebuie privite exclusiv ca bunuri de consum, ca extensii destinate plăcerii sau treburilor bărbaților, ca servitoare, ca ființe demne de dispreț și care trebuie exploatate pentru tot ce au de oferit - de la sex, la empatie, bunătate, sacrificiu de sine, bani, stimă de sine. Andrew Tate și toți tartorii asemeni lui recrutează online adolescenți pe care îi învață cum să facă profit din distrugerea încrederii în sine a fetelor și femeilor, din șantajarea lor și din exploatarea nemiloasă a sentimentelor umane ale acestora. Din momentul în care o femeie simte o legătură de afecțiune față de un bărbat - metoda Tate - atunci începe exploatarea acesteia. Trebuie forțată să facă lucruri pe care nu le dorește, iar apoi șantajată. Astfel, băieții și bărbații care nu ar avea nicio șansă să cucerească în mod firesc, autentic, o fată sau femeie învață să le manipuleze, apoi să le constrângă și să le exploateze. Trebuie distruse sentimentele, iubirea, demnitatea, pentru că o fată care se iubește pe sine are demnitate și respect, așa că nu va putea fi manipulată sau controlată. În acest proces, în care sunt învățați să fie prădători nemiloși, băieții își pierd propria umanitate. Tendința instinctivă spre milă, protecție, empatie, solidaritate trebuie abolită, extirpată din sistem.
Instrumentalizarea rușinii
În manosferă sunt tot felul de teste inumane, pe care adolescenții trebuie să le treacă, pentru a ajunge la nivelul de brutalitate și indiferență absolută față de femei; de la torturarea și uciderea unor animale, la batjocorirea, umilirea și șantajarea unor fete pentru distracție. O fată umilită este o fată vulnerabilă, care poate fi determinată să facă orice. Rușinea și inducerea rușinii pentru orice gest de umanitate și sensibilitate joacă un rol important în manosferă, pentru a fi acceptați în "gașcă" băieții sunt învățați să se rușineze când au astfel de slăbiciuni, iar fetele sunt obligate să le fie rușine dacă nu oferă totul gratuit, fără nicio așteptare și dacă nu se lasă umilite pentru a fi pe plac băieților, să le fie rușine când sunt expuse public, și să se supună. O cultură a rușinii care îi ține pe toți prizonieri, victimă și călău, într-un ciclu al ororii și violenței, care creează generații de suflete distruse și corupte. Pe un plan mai larg, acest fenomen a atras atenția unor servicii de informații și recrutare ale unor entități statale în scopuri de terorism, război, război cibernetic, război informațional și în astfel de bule se recrutează după scenarii predeterminate (de exemplu s-au documentat cazurile de recrutări în grupări neo-naziste sataniste, în scopul practicării extremismului violent pentru diverse cauze malefice, menite să distrugă și să destabilizeze societățile occidentale).
În cazul lui Jamie vedem că el e rușinat de faptul că nu a performat ca sportiv și și-a dezamăgit tatăl, ceea ce îl face vulnerabil mesajelor din manosferă care îl duc la deznodământul pe care l-am văzut. Tatăl lui Jamie e la rândul lui rușinat de faptul că fiul său e un foarte slab sportiv, nu îl poate privi pe terenul de joc, la fel cum nu îl poate privi când află de crima comisă, în timp ce Jamie îi caută în permanență validarea. Jamie este vizibil un adolescent cu o rană cauzată, conștient sau inconștient, de tatăl său. Adolescenții vulnerabili care ajung radicalizați sunt victimele predilectele ale coruperii din manosferă. Și nu discutăm aici doar despre misoginismul violent, ci despre multe alte forme de violență și terorism. Adolescenții alienați și însingurați sunt ținte predilecte pentru prădătorii care îi recrutează pentru că astfel ei pot rămâne anonimi, iar viețile pierdute prin pușcării nu îi apasă, nu îi interesează. Am văzut atâtea atentate în care cei trimiși la moarte sigură sau pușcărie sunt tineri, pentru că sunt mai ușor de manipulat, riscă pedepse mai ușoare și, în marea schemă a recrutării pentru radicalizare nu contează, pentru că mai sunt mii ca ei.
Dependența de online
Orice părinte știe și probabil luptă cu dependența de tehnologie și online a copiilor și adolescenților de astăzi. Dar nu doar ei sunt căzuți în patima acestei dependențe, la fel sunt adulții de astăzi care, pe fondul izolării, șomajului, eșecurilor de tot felul, se refugiază în online, își caută alinare oriunde li se pare că găsesc un mesaj care să le ofere alinare sau sens. Copiii de astăzi sunt atât de familiarizați cu lumea digitală, fiind crescuți cu telefonul sau tableta în mână, încât pot naviga mai ușor pe internet decât în viața reală, au un limbaj propriu, pe care doar ei îl înțeleg și la care părinții nu au acces. Cum în viața reală Jamie simte că e marginalizat la școală și complet ignorat emoțional de părinții lui, el trimite mesaje pline de ură, misogine, fetelor frumoase pe Instagram. Așa se simte puternic. La rândul lor, ele reacționează etichetându-l drept incel - celibatar involuntar. Nu se pune problema celibatului la un adolescent de 13 ani, dar Katie îl încadrează ca incel pe viață. Brutalitatea loviturilor repetate ale lui Jamie reflectă furia și resentimentele stocate de el în toată această perioadă, pentru că în tot acest timp el s-a simțit îndreptățit să obțină de la ea ceea ce dorea, iar când ea îl ironizează, se simte la fel de îndreptățit să o pedepsească. Otrava manosferei îi preluase deja mintea, mesajul care le spune acestor adolescenți că femeile sunt de vină pentru toată suferința lor. Suferință care uneori se manifestă ca o inaptitudine absolută de a relaționa cu femeile sau de a performa sexual. Un astfel de mesaj e ușor de preluat de un copil ca Jamie, care trăiește într-o familie unde mama suportă și astfel perpetuează o tipologie de mascul adult căruia i se pare normal ca femeia să poarte poverile, incompetența și traumele lui, pentru că acesta e rolul ei.
Apariția femeii hiper-independente
O parte a problemei fenomenului misoginismului violent în societatea britanică - dar și în a noastră - este apariția și extinderea unei tipologii de femei radical opusă rolului pe care îl vedem la mama lui Jamie: cele care resping radical, așa cum face Katie, un mascul care nu știe să se comporte, care nu știe să ofere și care se simte îndreptățit să ceară. Mai grav - din punctul de vedere al misoginului -, femeile și fetele independente, sigure pe sine, umilesc, prin simpla existență și comportament, pretențiile exagerate ale acestor masculi toxici, neterminați în dezvoltarea lor psiho-emoțională. Interzicerea accesului la ele, ceea ce face și Katie, deși nudurile ei circulă în toată școală și este jignită de alții ca Jamie, le transformă pe aceste fete și femei în ținta manosferei. Vedem la Adam, fiul polițistului, că adolescenții prinși în manosferă sesizaseră semnalele în limbajul secret pe care Jamie deja le postase online: Katie era o țintă și trebuia învățată o lecție, sau chiar anihilată. Ceea ce s-a întâmplat, din perspectiva script-ului tartorilor manosferei, era previzibil.
Dincolo de povestea adolescentului Jamie, în viața reală a apărut recent, în ultimii 2-3 ani, fenomenul femeilor tinere care refuză cu obstinație să mai aibă relații cu bărbații sau chiar să iasă la dating. Cultura hook-up (agățat) și a întâlnirilor relaxate, bazate doar pe cerere și ofertă de sex, e pe moarte. Femeile refuză să mai ofere cu ușurință acces la ele, întrucât feminismul radical și ideea că este normal să accepți să ai relații strict tranzacționale, în care de fapt femeile oferă totul (acces la corpul și emoțiile lor), iar bărbații doar iau, fără să ofere nimic, a dus la constatarea inevitabilă că e o afacere foarte proastă pentru femei. Mai grav, cultura hook-up a condus la un misecuvinism extrem al bărbaților, și la posibilitatea de a avea acces la mai multe femei în același timp, fără a-și asuma nicio responsabilitate. Cât timp femeile au crezut în minciuna că aceasta este și pentru ele o eliberare, o formă de putere, au oferit cu ușurință acces la corpul, viața, lumea lor interioară, mintea lor unor nesăbuiți, care nu ar fi meritat altfel nici măcar 5 minute din timpul lor. E internetul plin de femei absolut fabuloase, cu cariere extraordinare, cu o educație aleasă, extrem de stabile financiar, frumoase, care se simt umilite de modul în care au fost tratate în acest modus operandi și care refuză să se mai angajeze în astfel de relații, care sunt pierzătoare din punctul lor de vedere. Cât timp bărbaților acest acces facil, lipsit de angajamente de orice fel, le convine, cât timp mentalitatea de hook-up persistă, va continua să existe o discrepanță frapantă între nivelul de evoluție spirituală al femeilor și cel al bărbaților. Totodată, cu cât se extinde fenomenul respingerii acestui mod de interacțiune între femei și bărbați, cu atât bărbații rămân în urmă, ca incels (celibatari involuntari), plini de ură și resentimente împotriva femeilor. În Coreea de Sud a luat amploare fenomenul "Mișcarea 4B"[iii], care a fost preluat și extins global în ultimul an. În limba coreeană, Bi înseamnă Nu, iar 4 Nu se referă la 4 principii ale tinerelor femei de astăzi: nu căsătoriei, nu nașterii, nu întâlnirilor (dating), nu sexului. Deși portretizată ca feminism radical, mișcarea 4B este de fapt o reacție radicală la misoginismul rampant din societatea sud coreeană, care tratează mizerabil fetele și femeile, dar și la rolurile rigide de gen, care nu le permit femeilor și fetelor coreene să își exercite independența. Mișcarea 4B a fost preluată global și din ce în ce mai multe femei, de toate vârstele, refuză interacțiunile sexuale cu bărbații și aleg celibatul și abstinența.
Obsesia performanței
Un alt aspect esențial care contribuie la alienarea și radicalizarea tinerilor este modelul societal de performanță: etalarea bunurilor materiale și a bunăstării, eficiența la locul de muncă și în societate, un anumit aspect fizic, un anumit stil de viață. Bombardați din toate direcțiile cu modele ca Andrew Tate tinerii băieți sunt permanent rușinați că nu pot face față, că nu pot performa vreodată conform standardelor pe care le văd peste tot în jurul lor. Rămân în urmă sau devin vitriolici online sau în viața reală, pentru a redobândi o fărâmă de putere.
E un fenomen care, de altfel, le afectează și pe femei, în egală măsură. Pentru a performa la nivelul impus de societățile capitaliste e nevoie de un anumit profil uman și moral: lipsit de empatie, lipsit de emoții, rece, calculat, eficient, nemilos, crud, oportunist, oricând dispus să iei tot ce poți, indiferent de costul pentru alții. Frații Tate clonați la infinit. Presiunea imensă pe umerii tinerilor, care se văd obligați să se ridice la un nivel competitiv fără precedent, este insuportabilă. Presiunea pe femei e la fel, întrucât femeile de fapt nu au nevoie de astfel de bărbați. E o falsă preconcepție că femeile admiră "bărbații de succes", iar succesul cu orice preț îți oferă acces la femei frumoase, deci ai reușit în viață. Însă femeile cu adevărat echilibrate, care au ceva de oferit dincolo de aspectul lor nu doresc bărbați performativi, care bifează pătrățele la sală și oriunde altundeva, ci bărbați capabili să le înțeleagă emoțional, să fie vulnerabili și care să fie în stare să le admire ei pe ele, să le facă pe ele o prioritate, nu un gând de după tot restul. Modelul bărbatului de succes este sociopatic, iar femeile nu doresc deloc așa ceva în viața lor. Alternativ, cei care nu reușesc să performeze la standardul dorit de societate, cum este tatăl lui Jamie, sunt narcisiștii vulnerabili colapsați complet pe umerii femeilor. Însă vedem că școala, părinții și societatea vor performanță de la Jamie, la școală, pe terenul de fotbal și în viață. Chiar dacă performanța înseamnă sacrificarea sinelui profund, cum e plăcerea lui Jamie de a desena - care nu poate fi admirată în această societate performativă. Zdrobit de toate aceste așteptări, adolescentul se refugiază în modelele alternative care îi sunt acum la dispoziție: furiosul prădător, violentul fragil emoțional.
Concluzie
Ar fi mai multe de spus despre acest film-fenomen în sine, însă dezbaterea pe care a generat-o sper să schimbe ceva în modul în care ne raportăm la relații, performanță și succes în viață, percepții învechite despre femei și bărbați, și modele vicioase precum frații Tate. În opinia mea, schimbarea deja a început prin moartea culturii de tip hook-up, prin anchetarea - și sper - condamnarea fraților Tate pentru trafic de persoane și exploatare, viol și sechestrare, prin refuzul femeilor de toate vârstele de a mai accepta servitutea și obiectificarea lor pentru ego-ul masculin.
Deși a stârnit un imens interes și la noi, Adolescence, regizat de Philip Barantini, are un scenariu inspirat din realitatea imediată britanică, fapt care l-a determinat pe actorul Stephen Graham să se implice în scrierea poveștii (alături de scenaristul, dramaturgul și producătorul Jack Thorne). Ce anume l-a îngrijorat atât de mult pe actor încât să-și dorească să facă un film despre fenomenul misoginismului violent din Marea Britanie? O realitate care a dus și la adoptarea unei legi în 2024, prin care misoginismul violent este asociat extremismului, pentru a putea fi sancționat mai drastic - și deja se discută despre pasul următor, a considera misoginismul violent o variantă de terorism. Cum au scăpat lucrurile de sub control în Marea Britanie și de ce s-a ajuns aici? Evident, nu i se poate imputa noua realitate doar unui guru online ca Andrew Tate - unul dintre cei mai faimoși din numeroși alții care bântuie manosfera în ultimul deceniu. De ce au ajuns adolescenți de 13 ani criminali psihopați cu sânge rece, care ucid tinere fete, uneori în urma unor certuri frivole? E vorba de uciderea Avei White, o fată de 12 ani din Liverpool din cauza unui video pe Snapchat[i], sau uciderea cu un cuțit de bucătărie a unei fete de 15 ani, Elianne Andam, de către un adolescent de 17 ani, Hassan Sentamu, de 17 ani, în Croydon, sudul Londrei, din cauza unei supărări legată de un ursuleț de pluș[ii] (faptă în urma căreia Hassan va petrece 23 de ani în închisoare), dar acestea sunt doar două cazuri din multiple violențe asupra fetelor și femeilor în Marea Britanie. Discutăm de fenomene și tendințe interconectate.
Epidemia de singurătate a bărbaților și adolescenților
Pe de o parte, se discută mult despre o generație de bărbați, cea a părinților actuali de adolescenți, așa cum îl vedem și pe tatăl lui Jamie, incapabili de a-și regla emoțiile negative sau de a fi apropiați emoțional de copii. Scena finală e revelatoare în acest sens, o scenă în care tatăl merge în camera fiului și caută acolo semne ratate din individualitatea copilului său, își amintește cum Jamie obișnuia să deseneze în sufragerie, împreună cu ei, când era mai mic, și nu își explică ce s-a întâmplat cu această pasiune uitată și cum Jamie a deraiat înspre criminalitate violentă. Creativitatea sa, neîncurajată de părinți, s-a pierdut, așa cum și școala pierde milioane de copii străluciți care nu sunt încurajați în direcția talentelor lor native și sunt forțați să se supună unor rigori sau așteptări care nu li se potrivesc. În familia lui Jamie - tipică multor familii contemporane, inclusiv la noi - observăm că atât comunicarea, cât și afecțiunea dintre membrii familiei este superficială. Tonul atmosferei în familie e dat de tatăl furios, incompetent - varsă apă pe jos și apare ca incapabil să o strângă, trebuie să preia soția și să curețe după el -, imatur emoțional - scena cu vopseaua aruncată pe mașină, interacțiunea din magazin, modul în care în fapt controlează și dictează atmosfera și dispoziția soției și fiicei, expune modul în care totul se învârte în jurul lui și a dispoziției lui. Această tipologie masculină nu lasă loc respirației individualităților celorlalți membri ai familiei și fiecare își găsește propria scăpare: soția se supune și se comportă ca o servitoare și baby sitter, fiica oscilează între a refuza interacțiunea cu tatăl și a se conforma, dar reticent, împotriva voinței și dorinței ei reale (ar prefera să stea acasă, dar până la urmă, neconvinsă, merge cu părinții la cumpărat vopsea), iar Jamie se izolează complet în lumea lui online. Cu o mamă aproape invizibilă, și o idealizare a tatălui care, deși e prezent fizic e complet dezangajat emoțional de copil și nu înțelege ce se întâmplă, Jamie e victimă a bullying-ului la școală, apoi își găsește refugiul printre mentori ca Andrew Tate, într-un moment când deja era vulnerabilizat și alienat emoțional de lipsa de comunicare de acasă și de respingerea din partea colegilor săi. Mentori care îi spun tot timpul că problema e în altă parte, la fete și femei, ele sunt vinovate de tot și trebuie pedepsite sau folosite.
La vârsta critică de 13 ani, când se formează profilul viitorului adult, Jamie este respins de fata care îl interesează și ironizat public de aceasta. Obișnuit să vadă servitutea mamei și deja otrăvit în manosferă de misecuvinismul celor care cred că femeile trebuie să ofere totul și de așteptarea că i se cuvine atenția acesteia, Jamie o pedepsește așa cum crede el că merită: o ucide cu sânge rece, prin mai multe lovituri de cuțit. Aparența de copil fragil al lui Jamie face aproape neverosimil gestul uciderii cu atâta furie, iar psihologul trimis să îl evalueze pe Jamie trebuie să înțeleagă de ce. Urmează interacțiunea dintre cei doi și testul sandwich-ului pe care copilul îl detestă și îl respinge inițial. Apoi, când are izbucnirea de furie și înțelege că s-a deconspirat, Jamie mușcă din sandwich, ca o concesie făcută de el, masculul, unei femei care vrea ceva de la el și pe care încearcă să o manipuleze. Psihologic, gestul lui indică decizia rece, calculată de a induce în eroare, de a încerca să atragă privirea binevoitoare a psihologului, să convingă că nu e un ucigaș, că ar fi putut să o agreseze sexual pe biata fată, dar nu a făcut-o, deci e un băiat bun. Psihologul înțelege că în fața ei stă un mic manipulator, un viitor posibil psihopat, un tânăr capabil de cruzime și complet lipsit de empatie.
Cum are loc coruperea lui Jamie?
Adolescenți precum Jamie sunt miliarde. Dintre ei, unii o iau pe cărarea pe care le-o arată Andrew Tate, aceea a obiectificării, demonizării și disprețuirii femeilor și fetelor. Acestea trebuie privite exclusiv ca bunuri de consum, ca extensii destinate plăcerii sau treburilor bărbaților, ca servitoare, ca ființe demne de dispreț și care trebuie exploatate pentru tot ce au de oferit - de la sex, la empatie, bunătate, sacrificiu de sine, bani, stimă de sine. Andrew Tate și toți tartorii asemeni lui recrutează online adolescenți pe care îi învață cum să facă profit din distrugerea încrederii în sine a fetelor și femeilor, din șantajarea lor și din exploatarea nemiloasă a sentimentelor umane ale acestora. Din momentul în care o femeie simte o legătură de afecțiune față de un bărbat - metoda Tate - atunci începe exploatarea acesteia. Trebuie forțată să facă lucruri pe care nu le dorește, iar apoi șantajată. Astfel, băieții și bărbații care nu ar avea nicio șansă să cucerească în mod firesc, autentic, o fată sau femeie învață să le manipuleze, apoi să le constrângă și să le exploateze. Trebuie distruse sentimentele, iubirea, demnitatea, pentru că o fată care se iubește pe sine are demnitate și respect, așa că nu va putea fi manipulată sau controlată. În acest proces, în care sunt învățați să fie prădători nemiloși, băieții își pierd propria umanitate. Tendința instinctivă spre milă, protecție, empatie, solidaritate trebuie abolită, extirpată din sistem.
Instrumentalizarea rușinii
În manosferă sunt tot felul de teste inumane, pe care adolescenții trebuie să le treacă, pentru a ajunge la nivelul de brutalitate și indiferență absolută față de femei; de la torturarea și uciderea unor animale, la batjocorirea, umilirea și șantajarea unor fete pentru distracție. O fată umilită este o fată vulnerabilă, care poate fi determinată să facă orice. Rușinea și inducerea rușinii pentru orice gest de umanitate și sensibilitate joacă un rol important în manosferă, pentru a fi acceptați în "gașcă" băieții sunt învățați să se rușineze când au astfel de slăbiciuni, iar fetele sunt obligate să le fie rușine dacă nu oferă totul gratuit, fără nicio așteptare și dacă nu se lasă umilite pentru a fi pe plac băieților, să le fie rușine când sunt expuse public, și să se supună. O cultură a rușinii care îi ține pe toți prizonieri, victimă și călău, într-un ciclu al ororii și violenței, care creează generații de suflete distruse și corupte. Pe un plan mai larg, acest fenomen a atras atenția unor servicii de informații și recrutare ale unor entități statale în scopuri de terorism, război, război cibernetic, război informațional și în astfel de bule se recrutează după scenarii predeterminate (de exemplu s-au documentat cazurile de recrutări în grupări neo-naziste sataniste, în scopul practicării extremismului violent pentru diverse cauze malefice, menite să distrugă și să destabilizeze societățile occidentale).
În cazul lui Jamie vedem că el e rușinat de faptul că nu a performat ca sportiv și și-a dezamăgit tatăl, ceea ce îl face vulnerabil mesajelor din manosferă care îl duc la deznodământul pe care l-am văzut. Tatăl lui Jamie e la rândul lui rușinat de faptul că fiul său e un foarte slab sportiv, nu îl poate privi pe terenul de joc, la fel cum nu îl poate privi când află de crima comisă, în timp ce Jamie îi caută în permanență validarea. Jamie este vizibil un adolescent cu o rană cauzată, conștient sau inconștient, de tatăl său. Adolescenții vulnerabili care ajung radicalizați sunt victimele predilectele ale coruperii din manosferă. Și nu discutăm aici doar despre misoginismul violent, ci despre multe alte forme de violență și terorism. Adolescenții alienați și însingurați sunt ținte predilecte pentru prădătorii care îi recrutează pentru că astfel ei pot rămâne anonimi, iar viețile pierdute prin pușcării nu îi apasă, nu îi interesează. Am văzut atâtea atentate în care cei trimiși la moarte sigură sau pușcărie sunt tineri, pentru că sunt mai ușor de manipulat, riscă pedepse mai ușoare și, în marea schemă a recrutării pentru radicalizare nu contează, pentru că mai sunt mii ca ei.
Dependența de online
Orice părinte știe și probabil luptă cu dependența de tehnologie și online a copiilor și adolescenților de astăzi. Dar nu doar ei sunt căzuți în patima acestei dependențe, la fel sunt adulții de astăzi care, pe fondul izolării, șomajului, eșecurilor de tot felul, se refugiază în online, își caută alinare oriunde li se pare că găsesc un mesaj care să le ofere alinare sau sens. Copiii de astăzi sunt atât de familiarizați cu lumea digitală, fiind crescuți cu telefonul sau tableta în mână, încât pot naviga mai ușor pe internet decât în viața reală, au un limbaj propriu, pe care doar ei îl înțeleg și la care părinții nu au acces. Cum în viața reală Jamie simte că e marginalizat la școală și complet ignorat emoțional de părinții lui, el trimite mesaje pline de ură, misogine, fetelor frumoase pe Instagram. Așa se simte puternic. La rândul lor, ele reacționează etichetându-l drept incel - celibatar involuntar. Nu se pune problema celibatului la un adolescent de 13 ani, dar Katie îl încadrează ca incel pe viață. Brutalitatea loviturilor repetate ale lui Jamie reflectă furia și resentimentele stocate de el în toată această perioadă, pentru că în tot acest timp el s-a simțit îndreptățit să obțină de la ea ceea ce dorea, iar când ea îl ironizează, se simte la fel de îndreptățit să o pedepsească. Otrava manosferei îi preluase deja mintea, mesajul care le spune acestor adolescenți că femeile sunt de vină pentru toată suferința lor. Suferință care uneori se manifestă ca o inaptitudine absolută de a relaționa cu femeile sau de a performa sexual. Un astfel de mesaj e ușor de preluat de un copil ca Jamie, care trăiește într-o familie unde mama suportă și astfel perpetuează o tipologie de mascul adult căruia i se pare normal ca femeia să poarte poverile, incompetența și traumele lui, pentru că acesta e rolul ei.
Apariția femeii hiper-independente
O parte a problemei fenomenului misoginismului violent în societatea britanică - dar și în a noastră - este apariția și extinderea unei tipologii de femei radical opusă rolului pe care îl vedem la mama lui Jamie: cele care resping radical, așa cum face Katie, un mascul care nu știe să se comporte, care nu știe să ofere și care se simte îndreptățit să ceară. Mai grav - din punctul de vedere al misoginului -, femeile și fetele independente, sigure pe sine, umilesc, prin simpla existență și comportament, pretențiile exagerate ale acestor masculi toxici, neterminați în dezvoltarea lor psiho-emoțională. Interzicerea accesului la ele, ceea ce face și Katie, deși nudurile ei circulă în toată școală și este jignită de alții ca Jamie, le transformă pe aceste fete și femei în ținta manosferei. Vedem la Adam, fiul polițistului, că adolescenții prinși în manosferă sesizaseră semnalele în limbajul secret pe care Jamie deja le postase online: Katie era o țintă și trebuia învățată o lecție, sau chiar anihilată. Ceea ce s-a întâmplat, din perspectiva script-ului tartorilor manosferei, era previzibil.
Dincolo de povestea adolescentului Jamie, în viața reală a apărut recent, în ultimii 2-3 ani, fenomenul femeilor tinere care refuză cu obstinație să mai aibă relații cu bărbații sau chiar să iasă la dating. Cultura hook-up (agățat) și a întâlnirilor relaxate, bazate doar pe cerere și ofertă de sex, e pe moarte. Femeile refuză să mai ofere cu ușurință acces la ele, întrucât feminismul radical și ideea că este normal să accepți să ai relații strict tranzacționale, în care de fapt femeile oferă totul (acces la corpul și emoțiile lor), iar bărbații doar iau, fără să ofere nimic, a dus la constatarea inevitabilă că e o afacere foarte proastă pentru femei. Mai grav, cultura hook-up a condus la un misecuvinism extrem al bărbaților, și la posibilitatea de a avea acces la mai multe femei în același timp, fără a-și asuma nicio responsabilitate. Cât timp femeile au crezut în minciuna că aceasta este și pentru ele o eliberare, o formă de putere, au oferit cu ușurință acces la corpul, viața, lumea lor interioară, mintea lor unor nesăbuiți, care nu ar fi meritat altfel nici măcar 5 minute din timpul lor. E internetul plin de femei absolut fabuloase, cu cariere extraordinare, cu o educație aleasă, extrem de stabile financiar, frumoase, care se simt umilite de modul în care au fost tratate în acest modus operandi și care refuză să se mai angajeze în astfel de relații, care sunt pierzătoare din punctul lor de vedere. Cât timp bărbaților acest acces facil, lipsit de angajamente de orice fel, le convine, cât timp mentalitatea de hook-up persistă, va continua să existe o discrepanță frapantă între nivelul de evoluție spirituală al femeilor și cel al bărbaților. Totodată, cu cât se extinde fenomenul respingerii acestui mod de interacțiune între femei și bărbați, cu atât bărbații rămân în urmă, ca incels (celibatari involuntari), plini de ură și resentimente împotriva femeilor. În Coreea de Sud a luat amploare fenomenul "Mișcarea 4B"[iii], care a fost preluat și extins global în ultimul an. În limba coreeană, Bi înseamnă Nu, iar 4 Nu se referă la 4 principii ale tinerelor femei de astăzi: nu căsătoriei, nu nașterii, nu întâlnirilor (dating), nu sexului. Deși portretizată ca feminism radical, mișcarea 4B este de fapt o reacție radicală la misoginismul rampant din societatea sud coreeană, care tratează mizerabil fetele și femeile, dar și la rolurile rigide de gen, care nu le permit femeilor și fetelor coreene să își exercite independența. Mișcarea 4B a fost preluată global și din ce în ce mai multe femei, de toate vârstele, refuză interacțiunile sexuale cu bărbații și aleg celibatul și abstinența.
Obsesia performanței
Un alt aspect esențial care contribuie la alienarea și radicalizarea tinerilor este modelul societal de performanță: etalarea bunurilor materiale și a bunăstării, eficiența la locul de muncă și în societate, un anumit aspect fizic, un anumit stil de viață. Bombardați din toate direcțiile cu modele ca Andrew Tate tinerii băieți sunt permanent rușinați că nu pot face față, că nu pot performa vreodată conform standardelor pe care le văd peste tot în jurul lor. Rămân în urmă sau devin vitriolici online sau în viața reală, pentru a redobândi o fărâmă de putere.
E un fenomen care, de altfel, le afectează și pe femei, în egală măsură. Pentru a performa la nivelul impus de societățile capitaliste e nevoie de un anumit profil uman și moral: lipsit de empatie, lipsit de emoții, rece, calculat, eficient, nemilos, crud, oportunist, oricând dispus să iei tot ce poți, indiferent de costul pentru alții. Frații Tate clonați la infinit. Presiunea imensă pe umerii tinerilor, care se văd obligați să se ridice la un nivel competitiv fără precedent, este insuportabilă. Presiunea pe femei e la fel, întrucât femeile de fapt nu au nevoie de astfel de bărbați. E o falsă preconcepție că femeile admiră "bărbații de succes", iar succesul cu orice preț îți oferă acces la femei frumoase, deci ai reușit în viață. Însă femeile cu adevărat echilibrate, care au ceva de oferit dincolo de aspectul lor nu doresc bărbați performativi, care bifează pătrățele la sală și oriunde altundeva, ci bărbați capabili să le înțeleagă emoțional, să fie vulnerabili și care să fie în stare să le admire ei pe ele, să le facă pe ele o prioritate, nu un gând de după tot restul. Modelul bărbatului de succes este sociopatic, iar femeile nu doresc deloc așa ceva în viața lor. Alternativ, cei care nu reușesc să performeze la standardul dorit de societate, cum este tatăl lui Jamie, sunt narcisiștii vulnerabili colapsați complet pe umerii femeilor. Însă vedem că școala, părinții și societatea vor performanță de la Jamie, la școală, pe terenul de fotbal și în viață. Chiar dacă performanța înseamnă sacrificarea sinelui profund, cum e plăcerea lui Jamie de a desena - care nu poate fi admirată în această societate performativă. Zdrobit de toate aceste așteptări, adolescentul se refugiază în modelele alternative care îi sunt acum la dispoziție: furiosul prădător, violentul fragil emoțional.
Concluzie
Ar fi mai multe de spus despre acest film-fenomen în sine, însă dezbaterea pe care a generat-o sper să schimbe ceva în modul în care ne raportăm la relații, performanță și succes în viață, percepții învechite despre femei și bărbați, și modele vicioase precum frații Tate. În opinia mea, schimbarea deja a început prin moartea culturii de tip hook-up, prin anchetarea - și sper - condamnarea fraților Tate pentru trafic de persoane și exploatare, viol și sechestrare, prin refuzul femeilor de toate vârstele de a mai accepta servitutea și obiectificarea lor pentru ego-ul masculin.