Preocupată de resursele teatrului popular și configurarea acestuia în planul receptării, Leta Popescu a ajuns la textul scris de Raluca Cîrciumaru Cum se scrie
În secolul trecut (anii 1970), Televiziunea Română transmitea emisiuni culturale grandioase, teatru în studio sau teatru filmat, precum integrala Shakespeare, nu manele sau emisiuni de divertisment chinuite, cu râsete înregistrate. Dar de la Max Reinhardt, Peter Brook și Stanislavski, de la seria integralei Shakespeare, realizată de producătorul și regizorul britanic Cedric Messina pentru BBC, grandilocvența montărilor a scăzut în sondaje. Bietul Shakespeare a ajuns să fie bălăcărit în fel și chip. Spre cinstea și gloria sa, evident. Numai despre personalități se fac anecdote și pun benzină pe jar cârcotașii, nu-i așa? Din tortul somptuos care este opera lui s-au tăiat felii savuroase și continuă să se taie. Shakespeare rupt în bucăți de americanii veșnic adolescenți Adam Long, Daniel Singer și Jess Borgeson a fost omagiat râzând histrionic în Operele complete ale lui William Shakespeare, pe scurt. Italianul Aldo Nicolaj l-a pus pe Hamlet în sos picant. Mă opresc cu exemplificările. Iată, acum avem și un Shakespeare tăiat feliuțe în stil pur românesc! Frumoasă realizare. Condimentat cum se cuvine cu probleme românești date prin făină neaoșă, fabricată din recolta autohtonă. Preparatori principali Leta Popescu și Raluca Cîrciumaru, alături de Bogdan Spătaru - scenografie și Cătălin Filip - mișcare scenică. Mai vin și alții ca să fie promovați la festivalul de la Craiova?
Constat că, deși Shakespeare plutește pe aripi de vis și legendă, el poate fi adus într-o dezbatere populară, deschisă și luat în balon critic, mai ales că în spectacolul sătmărean el devine un simbol-etalon pentru cultură. Cultură aleasă. Adică ia să vedem cum se înfruptă românii noștri din cultură în această perioadă deculturalizată. Pentru această devoalare a adevărurilor fundamentale se recurge la formarea celor două grupe de personaje antagonice: corul deștepților și corul proștilor. Conflictul e aranjat din start în stilul unui teatru popular, împletind și parodiind elitisme culturale: intelectualii scofâlciți de o parte și ignoranții nevinovați de cealaltă parte. Intelectualii omniscienți și amărâții care se lasă conduși prin universul culturii. Se constituie o "clasă Shakespeare" din personaje eterogene: un șofer, o cabinieră, un consilier județean etc. În epoca elisabetană bântuia ciuma bubonică precum actualul (imaginat) covid. În epoca elisabetană cel mai mare spectacol, după spânzurarea în piața publică, era teatrul. De aceea se păstrează în dreapta scenei o virtuală spânzurătoare, sub care sunt așezate, periodic, unele personaje? Dezbaterea prinde viață după o prea lungă prezentare a actanților, scenă statică în fața cortinei. Apoi, o platformă rotativă ne introduce în atmosfera unui amfiteatru sau pe o stradă din Verona sau... Episoadele au vivacitatea lor în cadrul ciorovăielilor dintre cele două grupe. Printre ele, peste ele, ca o pasăre-fantomă venită de departe, plutește spiritul lui Shakespeare reîncarnat în Andrei Gîjulete, dublat în final de Romul Moruțan pentru a trage concluziile, niciodată ultimative. Aducând întrucâtva cu genialul dramaturg, mai ales spre chelie, Andrei Gîjulete, desprins din propria legendă a personajului, tratează cu Cătălina (Roxana Fânață) să-i traducă opera, ceea ce o determină pe Cătălina, mereu nehotărâtă, să aleagă între gimnastă și traducătoare. Era de neconceput ca, de la Cătălina, să nu ajungă șarada la Eminescu. Spiritul gregar cerând exclusivitate pentru poetul național și impuneri de tipul Nu mă forțați să citesc inscripționat pe o pancartă. Sunt ridiculizate intens incompetența, arivismul, favoritismul și alte vicii din societatea actuală făcând slalom printre personajele și zicerile arhicunoscute din piesele lui Shakespeare.
Cei din "corul proștilor" au uniforme de învățăcei cu peruci roșcate egalizatoare în cap. Un personaj grotesc întruchipează Raluca Mara în Inspectoarea, costumată în blănuri fastuoase, plină de ifose și prețiozități, care... vrea să dea un sms lui Shakespeare însuși. Desigur, multe din scandaloasele știri sunt luate din generoasa actualitate, plină de proști (inculți) chiar culturnici la nivel înalt. Satira funcționează ireproșabil, îndepărtându-ne de modelul suprem. Diplomele la comandă și doctoratele plagiate formează o permanentă țintă moralizatoare.
O coabitare și complicitate cu "publicuțul" cel drăgălaș încearcă, spre a instrui și fermeca, deontologic și didactic, cei din "corul deștepților", ridiculizați în diferite feluri. Ioana Cheregi subliniază prețiozitatea lui Frau, Ciprian Vultur e un Mister conștiincios. Vlad Mureșan în travesti se maimuțărește grațios, Bianco Erdei e un portar impostor caraghios, Alina Negrău, cu voce melodioasă, încearcă mereu să empatizeze cu publicul. "Corul proștilor" se adună din sală, după ce actorii au ripostat vehement de la locurile lor, incitând "publicuțul", distrându-l, amuzându-l copios prin replici venite în contradicție cu "specialiștii" în materie de Shakespeare de pe scenă. Cătălin Mareș e un gureș Consilier județean cu voce apăsată, doritor să-și desăvârșească studiile. Șoferul e Sergiu Tăbăcaru. Fiecărei profesii sau fiecărui statut social punându-i-se în evidență caracteristicile comportamentale, desigur în gamă comică. Astfel că avem profiluri diferite: Andrei Stan (Fotbalistul), Andreea Mocan (Soția), Carmen Frățilă (Cabiniera), Anette Marka (Activista).
Prins în piuneze satirice în acest fel șiret, bietul Shakespeare respiră mai greu, cultura (și tot ce reprezintă ea) e tot mai mult o anexă indezirabilă. Acuză ce reverberează sfidător din acest spectacol agreabil în fond. În aceste condiții, mai contează cum este scris substantivul propriu Shakespeare de către neaveniți? Să dăm exemple de incultură? Nu e cazul. Reținem sloganul vehiculat triumfal: Shakespeare se scrie cum îmi place mie!