Pentru mine, spectacolul petroșenean funcționează ca o provocare dură din partea regizorului bulgar. Poveste dură spusă apăsat și răstălmăcită în cheie postmodernă, transpusă, proiectată în peisaj postindustrial, periferic. Decorul propus de Iliyana Kancheva e altă provocare majoră, derutantă, aplicată mizanscenei. Deșeuri, haine second hand, aparate, subansambluri dezafectate, urme ale unei societăți de consum, ajunsă în scârbavnică decadență, toate sunt răspândite pe planul înclinat al scenei. Troia "dealul greșelilor"? Sau Troia "dealul războiului"? Decorul stârnește dezgust. Una din mize. Se apelează voit la o repulsivă estetică a urâtului. Întreaga construcție scenică e o incizie ironic-dramatică în tarele unei societăți degradate de zeul războiului. Fie că e vorba despre societatea troiană sau cea contemporană. Din echipa artistică invitată din Bulgaria mai fac parte Nedelya Gancheva (coregrafia aproape inexistentă, întrucât ansamblul creat e static), și Nikolai Vladimirov (incitări muzicale la plutirea pe aripi de vis sugerate de secvențele video: pacea visată?).
Dar să o luăm ab ovo. Legenda războiului troian are în vedere răzbunarea lui Agamemnon și a aheilor pe Paris, troianul care furase pe frumoasa Elena, soția lui Menelau și o dusese cu el la Troia. Printre ahei era și Filoctet, erou de rang doi în epopee, dar vestit pentru arcul său cu săgeți ucigașe moștenit de la Hercule. Rănit la picior, e părăsit, abandonat de tovarășii săi de arme, pe insula Lemnos. Acțiunea începe când, după zece ani de război, vicleanul Odiseu (Irina Bodea-Radu) îl îndeamnă pe Neoptolem (Bogdan Florea / Andrei Șchiopu) să-i fure arcul fermecat sperând ca astfel să pună capăt războiului. Troia e un sinonim toponimic pentru război. Amintesc spre argumentare spectacolul stradal Cisza w Troi / Liniște la Troia, prezentat de Teatrul Biuro Podrozy din Polonia în cadrul festivalului de la Târgu Jiu 2024. Simbol devenit emblemă pentru orice formă de conflagrație sau măcel, cetatea bogată a Troiei a luat ființă după ce Ata, zeița greșelilor, a fost zvârlită din Olimp de Zeus, ca astfel să greșească numai pământenii. Și ea a căzut pe "dealul greșelilor", blestemând locul unde ulterior s-a ridicat Troia. Aheii au fost atrași de bogățiile Troiei și cum cuceririle erau la ordinea zilei atunci (acum nu?) se pare că jaful era mai apreciat în Antichitate decât munca cinstită. Azi e altfel?
Focalizarea din Sofocle și Müller cade pe Filoctet, eroul părăsit, considerat un fel de outsider azi, de unde drama eroului complexat, care începe să-și urască tovarășii de arme. Retras, rănit la picior după ce a fost mușcat de un șarpe, Filoctet e eroul ce deține arcul fermecat, potențial puternic, dar anihilat ca prezență în corpul armatei aheilor. El îl reprezintă pe omul exonerat de sarcini. Amărăciunea lui e profundă când se vede exclus din strategiile de reușită ale războiului. Planul mitologic e extrapolat scenic prin indicatori stimulativi, mai ales vizuali. Direcția desprinsă de pe plăcuțele orientative, fixate în stânga scenei, vorbește explicit despre dilatarea semnificațiilor mesajului. Coborând din atotputernicia Olimpului, via Troia, spre Atena moralei eline și cu acces spre New York-ul contemporan. Un parcurs prins în piuneze explicative care rezumă evoluția și involuția "civilizațiilor". Acum, ca și atunci, amenințarea războiului e iminentă, acum, ca și atunci, personaje importante sunt scoase din jocul politic sau social cu aceeași cruzime, cu același cinism, cu aceeași nepăsare. Nu e de mirare că englezul John Bowen repovestește în romanul său O lume în altă parte mitul lui Filoctet văzut prin prisma unui parlamentar britanic scârbit de duplicitățile și trădările din viața politică, retras pe o insulă grecească pentru a medita la fățărniciile și dezamăgirile pricinuite de semenii lui. El reiterează, ca și Müller, tragismul personajului învins de un sistem nefast, corupt de interese meschine. Unii caută un refugiu în mit, "în altă parte", atunci când realitatea ingrată face din ei victime inocente. Este tragedia lui Filoctet, abandonat pe insulă, figură arhetipală a celui marginalizat pe nedrept. El e și un răzvrătit plin de ranchiună. Este tragedia oricărui înfrânt de soartă, expusă în jocul comprehensiv al lui Bogdan Constantin Tălmaciu, interiorizat, aprig, emisie verbală cu glas adânc îndurerat, specific unui neînduplecat funciar. Și totuși, umanitatea eroului, din final, îi acoperă indignarea și ura revărsate chinuitor din rărunchi. Acceptă să se întoarcă la luptă la insistențele lui Odiseu din Itaca și ale lui Neoptolem, fiul lui Ahile. Personajele sunt costumate ingenios, în straie vetust cazone, cu platoșe și coif lucitor sau cu pantaloni aduși din altă epocă, marcă a bipolarității vestimentare.
Un Odiseu iscusit la vorbe, aproape ghiduș, realizează Irina Bodea-Radu. Pe lângă viclenie, actrița reușește să insinueze lipsa de scrupule a personajului. Bogdan Florea dinamizează acțiunea destul de monotonă în ansamblu prin ritmicitatea replicilor pline de înțelegere și bunăvoință ale lui Neoptolem, răzbunătorul. Voinicul erou pune în mișcare strategia menită a-l ajuta să-și răzbune tatăl ucis de săgeata otrăvită a lui Paris. Mobilitatea mișcării îl plasează câștigător în confruntarea cu Filoctet. În ziua premierei, Neoptolem a fost Bogdan Florea; dublura lui este Andrei Șchiopu. În postură de matroz zglobiu, sprinten, supus superiorilor, Patricia Buraga intervine drăgălaș și comic în dialogul protagoniștilor războiului. Cu adevărat simpatic și poznaș e Mihai Sima în secvențele surprinzător diferite întruchipând un agent, un curier sau duhul lui Heracles. Impetuoase intrări și ieșiri din scenă cu barca. Impetuoase și comice în același timp. Ieșind din încrâncenările belice, proiecțiile video aduc în contrabalans mici bucurii lirice, eliberări din dialogul dens, clasic, obositor uneori.
Traducerile textelor sunt făcute de George Fotino, Elise Wilk și Livia Nistor. Dramaturgia de scenă aparține lui Claudiu Groza, iar asistent de regie este Constantin Radu Tudosie. O mențiune în plus pentru afișul spectacolului realizat de Cătălin Cora. La buza mării, pe nisip, o doză de cola străpunsă de o săgeată a lui Filoctet (prezentul consumerist atacat din Antichitate), alături de un cilindru dezafectat din care se revarsă pietre, plus urme sângerânde de pași... Complexitatea registrului tematic din spectacol într-o singură imagine. Felicitări. Afiș realmente elocvent. În șirul eroilor din războiul troian Filoctet este roata lipsă care împlinește narațiunea în mod simpatetic, emoționant.
Spectacolul nu abundă în atractivitate, dimpotrivă aș zice, dar merită văzut pentru problematica majoră pe care o ridică. Și apoi, nu toate spectacolele trebuie să amuze. Echipa de artiști bulgari au dovedit profesionalism și profundă înțelegere pentru problematica textului. Punând laolaltă texte din Sofocle și Müller, regizorul bulgar Denislav Yaneff ne face părtași la o privire sumbră asupra lumii, a degradărilor relațiilor umane, a convulsionărilor belice de-a lungul istoriei. Cum să nu cauți "o lume în altă parte" după modelul scriitorului englez amintit?
(Foto: Nimrod Bekesi)