Cea mai recentă premieră a Centrului de Teatru Educațional Replika, În zori, lumina e mai aspră, de Mihaela Michailov, în regia lui Radu Apostol, documentează viața tumultuoasă a activistei și luptătoarei antifascism Golda Bancic, zisă Olga, sau Pierette. Născută la Chișinău, decapitată la Stuttgart. Femeia prin venele căreia întotdeauna a curs sângele revoltei și al dreptății. Prea multe figuri istorice feminine au fost ignorate și lipsite de considerația pe care o meritau. Programa școlară nu o menționează nicăieri pe Olga Bancic sau pe altele ca ea. Dar ce nu se învăță la școală, se învață la teatru.
Golda, zisă Olga, este un personaj al cărui spirit revoluționar s-a născut firesc, fiind supusă la mai multe nedreptăți economice și sociale încă din momentul când era obligată să muncească la 11-12 ani. Florina Gleznea, Silvana Negruțiu și Katia Pascariu interpretează pe rând și simultan instanțe ale protagonistei, începând cu copilăria timpurie până la maturitatea plină de rebeliuni. Ar fi fost aproape imposibilă imortalizarea de către o singură persoană a unei femei care a ripostat prin întreaga sa existență împotriva inechităților la care a fost supusă sau la care a fost martoră. Cele trei actrițe surprind echilibrat și aproape exhaustiv suferințele, nemulțumirile și dorințele luptătoarei Olga. Ele sunt Olga. Luptă și rezistă ca ea. Spectacolul se construiește ca o lectură a jurnalului personajului, scenele relevă dorința unei copile care mai voia să meargă la școală deși era eligibilă pentru muncă, descrie nemulțumirea cumulată care generează revolte, și cel mai puternic sentiment-satisfacția sabotării soldaților fasciști.
Decorul ostil, dar sugestiv tensiunii istorice reprezentate (scenografie semnată de Gabi Albu) constă în câteva table imense suspendate. Sunetul unei lovituri în rugina lor rămâne blocat undeva în spațiul sonor al spectacolului și taie auzul, doare. Într-o scenă cu atât de puține obiecte, spațiul e încărcat de teroare și frică, de iminența pericolului.
Însă spectacolul nu este doar o reprezentare a biografiei intense a personalității Olga Bancic, nu se rezumă la a fi doar o lecție de istorie. Spectacolul reamintește de prezența și rezistența istorică a femeilor, trecută de obicei cu vederea, de absența Olgăi Bancic de pe afișul roșu, singura femeie din grupul Manouchian.
Documentarea vieții luptătoarei din rezistența franceză este un bun pretext pentru a privi critic cum mișcările extremiste au sedus masele, dar și intelectualii epocii. Cioran, Eliade și Nae Ionescu (jucați tot de cele trei actrițe menționate), susținători ai mișcării legionare în anii '30-'40, celebrează naționalismul și se întrec în afirmații rasiste sub o muzică care ridiculizează convingerile filosofilor la care aceștia ulterior renunță (fapt pus la îndoială și în ziua de azi de unii). În dansul fascismului (o expresie teribilă, dar care își are sensul în contextul spectacolului) se prind mulți cu convingere și astăzi, poate inconștienți de pericolele reale ale doctrinei, scena plină de farmec și haz din spectacol parcă nu te mai amuză la fel acum.
În zori, lumina e mai aspră e un manifest tacit pentru conservarea spiritului revoluționar atât de necesar și în prezent, un îndemn la conștientizarea istoriei și a pericolului ascensiunii mișcărilor extremiste. Nu știu dacă aș putea celebra suficient prin scris acest spectacol atât de complex, un proiect remarcabil executat, atât de indispensabil vremurilor pe care le trăim.
Fotografii din galeriile realizate de Dinu Lazăr color - aici și Dan Moruzan alb-negru - aici.