În prealabil, juriul de nominalizări (alcătuit din criticii Daria Ancuța, Doru Mareș și Maria Zărnescu) a desemnat 60 de nominalizați pentru cele 13 categorii individuale și 13 instituții nominalizate la cele 3 categorii din ciclul cel mai bun spectacol: de teatru radiofonic, de teatru de animație / teatru pentru copii și cel mai bun spectacol pur și simplu. În plus, Senatul UNITER a decis acordarea a 11 premii de excelență și speciale.
În încercarea de a onora un an teatral 2024 viu, bogat, valoros, memorabil, LiterNet.ro v-a propus o suită de 18 interviuri care acoperă o parte dintre nominalizații evocați mai sus. Mai jos, vă invităm să revizitați sau să parcurgeți în premieră zisele dialoguri.
Suntem datori cu două rânduri de scuze: celor intervievați, pentru calitatea departe de optim a întrebărilor, și celor neintervievați, pentru neincluderea lor în lista ce urmează. Cu siguranță, demersul nostru nu onorează cum se cuvine cele întâmplate pe scenele românești. Ne cerem, așadar, scuze și promitem îmbunătățiri cu proxima ocazie.
1. Anna Maria Popa, managerul Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe:
"Definiția noastră sună cam așa: festivalul DbutanT e conceput să funcționeze ca un motor de căutare și promovare a artiștilor aflați la început de drum. Am rămas fideli acestui concept toți cei 9 ani de activitate de până acum, chiar dacă mici detalii au mai suferit modificări de-a lungul timpului"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Anna Maria Popa: DbutanT e un motor de căutare și promovare a artiștilor aflați la început de drum
2. Oana Mogoș, actriță a Teatrului Fani Tardini din Galați:
"Vorbesc foarte des cu studenții despre tendința absolut naturală de a părăsi orașul după terminarea liceului. Îi cred și îi înțeleg! Însă în capul meu apare gândul: ce ar fi dacă ar mai crede încă cineva în Galați? Putem face teatru bun și în Galați! Și în orașul ăsta gri și rece! Nu trebuie să plecăm definitiv! Ne mai putem întoarce!"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Oana Mogoș: Mamaia Valeria este Regina nopților copilăriei mele
3. Doru Vatavului, dramaturg, nominalizat în calitate de colaborator al Asociației ProTeatru din Zalău:
"Tot la Temps d'Images m-am împrietenit cu cei de la Reactor. Am început să fac fotografii la spectacolele lor și, fără să-mi dau seama, să mai fur meserie de pe acolo. Peste vreo doi ani, am rugat-o pe Leta Popescu să mă lase să stau la repetiții și să-mi iau notițe. Ea a zis că nu mă lasă decât dacă fac ceva util și m-a invitat să-i fiu asistent de regie și să fac montajul video din spectacolul pe care îl monta atunci, (In)corect (n.r. premieră: februarie 2020). Când m-a prezentat actorilor, le-a spus că sunt student la film. Am anunțat-o apoi, într-o pauză, că a înțeles greșit, că eu sunt programator, dar aș vrea să dau la film"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Doru Vatavului: Teatrul poate fi puternic, proaspăt, curajos, politic, sexy
4. Ștefan Mihai, actor al Teatrului de Stat Constanța:
"În scenă se întâmplă multe lucruri care sunt mai greu de controlat. Accidente, spre exemplu, peste care mai pui și fricile fiecărui actor, dorința de a nu călca strâmb, emoțiile, bineînțeles. Toate lucrurile astea devin mai ușoare în momentul în care acest întreg proces devine o joacă, iar joaca se creează din chimia dintre oameni"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Ștefan Mihai: Andrei Șerban mi-a cerut virtuozitate actoricească
5. Csongor Zsolt Nagy, actor al Teatrului de Nord Satu Mare - Trupa Harag György:
"Au urmat doi ani fără muncă, în care am muncit ca staroste la nunți. Acești doi ani mi-au ridicat o dilemă morală deopotrivă folositoare și crudă: cum poate exista și rezista un actor care încă își iubește profesia? Cum îți asumi consecințele deciziei tale? Se poate fără teatru? Ei bine, nu!"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Csongor Zsolt Nagy: Când joc Richard al III-lea simt cum curge adrenalina prin mine, sunt în extaz!
6. Alexandra Felseghi, dramaturgă, nominalizată în calitate de colaboratoare a Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe:
"Episodul din viața reală redat în Lina îl văzusem la televizor atunci când s-a difuzat. Cu acea ocazie, am învățat un cuvânt nou, sexgate, și am aflat și ce înseamnă. Aveam 11 sau 12 ani. În toate sufrageriile de cartier, televizoarele au redat aceeași emisiune, părerile erau împărțite, sufletele înfocate, ca la un meci de fotbal.
Privind cu ochii de acum, nu ni se mai pare normal. Nu era normal nici atunci, dar, sub coperta "senzaționalului", publicul a omis faptul că se aflau acolo oameni ce nu și-au meritat umilirea publică și ale căror vieți au rămas afectate de publicitate nedorită mulți ani după aceea. Iar umilirea publică în era internetului și discursurile de instigare la ură invocând libertatea de exprimare sunt astăzi extrem de periculoase și de frecvente"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Alexandra Felseghi: Lina condamnă discursurile de instigare la ură care invocă libertatea de exprimare
7. Csaba Boros, muzician, nominalizat în calitate de colaborator al Teatrului Fani Tardini din Galați:
"Pasiunea mea pentru muzică nu a avut niciun semn prevestitor, deoarece am făcut cunoștință relativ târziu cu ceea ce se numește muzică clasică - moment din care, de altfel, pot data începuturile acestei pasiuni. Aveam aproximativ 16 ani când am auzit pentru prima dată Concertul pentru două viori în re minor de Bach, interpretat de David Oistrah și Yehudi Menuhin, apoi Concertul nr. 1 pentru pian în re minor, în interpretarea lui Glenn Gould. Până în ziua de azi, Bach este primul pe playlistul meu de Spotify.
După aceste două lucrări, a urmat o adevărată avalanșă de noi compoziții, noi epoci, noi stiluri muzicale și, astfel, s-a transformat într-o pasiune autentică explorarea lumii diferiților compozitori și interpreți."
Mihai Brezeanu, un interviu cu Csaba Boros: Realizarea muzicii spectacolului Regina Nopții de la Galați a reprezentat o aventură extraordinară
8. Roxana Sabău, actriță a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad:
"Pe parcursul repetițiilor, mi-am dat seama că mult din mine există în Katie. Și invers. Și aici cred că Horia Suru a intuit câte ceva în momentul în care a ales să mă distribuie în acest rol. La un moment dat, îl mai întrebam: "Aici oare cum trebuie făcut?". Și el îmi răspundea: "Fă acolo, că faci bine".
Am pus mult din mine în construcția rolului, mai ales în relația cu familia, cu copiii și cu tot ce ține de casa în care locuim. Cu fiecare reprezentație mai descopăr câte ceva nou"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Roxana Sabău: Au fost luni de căutari, de scotocit, de plâns, de draci, dar azi avem o relație mișto, Katie Carney și cu mine
9. Robert Kocsis, regizor și producător, dublu-nominalizat pentru spectacole ale companiei AUZIT.:
"Am lucrat din timpul master-ului la tot felul de proiecte, ori pe teatru, ori pe film. Căutam să asimilez cât mai multă informație. [...] Cred că ăsta e un traseu normal, la început. Incert. Ca un colaj care, pus împreună, "face sens". De fiecare dată când pun un element nou la acest colaj, stau și mă gândesc cu ce rămân și merg înainte. În traseul ăsta, încerc să învăț mult, să descopăr. Și așa simt că a fost, după ce am terminat facultatea: un traseu în care am tot pus ceva nou la acest colaj"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Robert Kocsis: AUZIT. e o casă virtuală de sunet. Broscoiul e un mix minunat de teme din realitatea imediată și forme dramatice diferite
10. Florin Aioane, actor independent, nominalizat în calitate de colaborator al Teatrului Național din București:
"Ca să-ți răspund concret la întrebare, pe lângă întâlnirile interesante prilejuite de organizatorii festivalului, îndrăgosteli și bețivăneli, m-am gândit constant la spectacolul nostru pe care-l repetam cu toții în fiecare seara într-o sală "părăsită" din internatul în care eram cazați.
Îmi aduc aminte cu cel mai mare drag de perioada respectivă, de umorul nostru ciudat, de degajarea adolescentină și de cheful obsesiv de-a lucra la ceva în care credeam cu toții, fără temeri, bariere sau termene de comparație. Trei ani am făcut parte din Atelierul de teatru. A fost cea mai frumoasă perioadă din liceu"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Florin Aioane: Una dintre replicile definitorii ale lui Mortimer este: Make England great again!
11. Mihaela Velicu, actriță a Teatrului de Stat Constanța:
"Diana Mititelu a creat un loc în care să urlăm la lună cât vrem, dacă ne vine să urlăm că suntem femei. Oricât de tare ne convine asta sau nu. Sau indiferent dacă e "necesar" sau nu. Era o opțiune deschisă. O opțiune deschisă să urli cât vrei, să te răzvrătești cât vrei, să-ți manifești frustrarea în cea mai crudă (raw) formă, chiar cu riscul de a pica în dizgrație.
Dacă tot nu există o pereche de ochi străină care să te privească. Ne întrebam ce am face dacă n-am avea conștiința faptului că suntem privite. Privite de un bărbat sau de oricine altcineva, în afară de mama sau bunica. Mie, personal, încă îmi rămâne în aer întrebarea: Avem sau nu de ales în casa mamei?"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Mihaela Velicu: În Casa Bernardei Alba, Diana Mititelu a creat un loc în care să urlăm la lună cât vrem
12. Camelia Pintilie, actriță a Teatrului Excelsior din București:
"În clasa a noua aveam senzația că le-am făcut cam pe toate, mai lipsea să testez și treaba asta cu trupa de teatru. Așa am ajuns în trupa de teatru Catharsis a Colegiului Național Gheorghe Șincai, unde învățam în clasa de matematică-informatică. Nu m-a cucerit chiar pe loc, dar mi se părea ceva interesant în tot procesul. Apoi am interacționat un pic cu televiziunea, unde am avut parte de niște contexte din care am tras concluzia că s-ar putea să fiu potrivită pentru meseria asta.
Practic, am primit niște încredere, încredere care e atât de importantă în meseria noastră, indiferent de vechime sau experiență. Am dat la mai multe facultăți, am intrat, dar am intrat în toamnă și la teatru, am renunțat la restul și am rămas cu Facultatea de Teatru. Și nu mi-a părut rău niciodată. Nici când îmi fugea pământul de sub picioare"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Camelia Pintilie: Complimentul cel mai mișto? Mamă, ce bărbat mișto și sexy e Darcy!
13. Darius Prodan, manager al Asociației ProTeatru din Zalău:
"Inițial a pornit ca o glumă în camera de cămin, unde am realizat că sunt singurul care vine dintr-un oraș în care nu există teatru. Eu credeam că e ceva normal și că teatrul e genul de "lucru" care se găsește doar în marile orașe. Am fost încurajat de profesorii de la Sibiu să încep un demers concret, să fac o entitate juridică - un ONG - prin care să aduc spectacolele studențești de la Sibiu în orașul meu.
Cumva, speram ca asta să genereze discuții cu autoritățile, un mic domino care, în timp, să ducă la înființarea unui teatru. Ce părea o idee naivă de student s-a transformat într-un proiect de viață"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Darius Prodan: Cultura nu e ceva ce faci doar când n-ai altceva mai bun de făcut
14. Vlad Udrescu, actor al Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova:
"Încă am dificultăți în a mă valoriza pe mine. Educație comunistă proastă. Dar încerc să mă curăț de cutume. Mă simt foarte recunoscător și uimit că eu mă aflu în această ipostază. În tot cazul, trecând de popularitatea și vedetismul mai mult sau mai puțin pronunțate pe care îl au, Declan și Nick sunt un model, sunt prieteni, sunt oameni simpli care își doresc lucruri simple, care fac un teatru simplu. Cred că simplitatea lor ține de o maturitate dobândită de-a lungul carierei și evocă un adevăr profund care rezonează intens în mine"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Vlad Udrescu: Poate că Hamlet e relevant pentru că nu oferă răspunsuri la nici una din multele întrebări pe care le adresează
15. Silvana Negruțiu, actriță a Teatrului Bulandra din București, nominalizată în calitate de colaboratoare a Teatrului Metropolis din București:
"E foarte interesant de observat ce experiențe diferite pot avea niște oameni care fac cam aceleași lucruri zi de zi. Chiar povesteam de curând cu o prietenă (care mi-a fost și colegă) și ne dădeam seama amândouă ce lucruri diferite ne amintim. Pentru mine, în anii de studenție, facultatea a fost totul. Eram aproape îndrăgostită de ea și de colegi și de viața de acolo. Am fost dedicată 100% ei.
Sigur că nu a fost doar lapte și miere, nici nu cred în așa ceva. Dar dramele cele mai mari pe care le aveam (cel puțin eu) erau de ordin administrativ și artistic. Nu știam cum să fac rolul, nu aveam sală să repetăm, întârziau colegi, din astea"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Silvana Negruțiu: În Părinți am văzut ce mișto e să fii în aer cu ceilalți și cât de frumos e balansul până să ajungi să aterizezi
16. István Albu, regizor și manager al Teatrului Figura Stúdió din Gheorgheni:
"Ce gen de teatru este? Am citit în mai multe rânduri că este denumit teatru-concert. Nu știu. Forma acestor spectacole (care la momentul dat părea singura formă funcțională) s-a născut de la sine pentru mine. Ca atunci când cuvintele nu mai sunt suficiente pentru a exprima pe scenă emoțiile, doar muzica poate ajuta. [...]
Atât în cazul lui Richard al III-lea, cât și în cel al lui Woyzeck, am găsit în muzica celor de la The Doors și Rammstein un sâmbure din sufletul protagonistului care poate nu este exprimat în piesă. Astfel, interludiile muzicale funcționează din punct de vedere dramaturgic ca o scenă suplimentară, prezentând momente de dezvoltare psihologică a personajelor, niște detalii care nu ar fi găsit locul în dramă"
Mihai Brezeanu, un interviu cu István Albu: Atunci când cuvintele nu mai sunt suficiente pentru a exprima pe scenă emoțiile, doar muzica poate ajuta
17. Tibor Pálffy, actor al Teatrului Tamási Áron Sfântu Gheorghe:
"După 1989, lumea s-a schimbat, democrația a început să deschidă diverse porți pentru fiecare, eu eram plin de curiozitate și pasiune, dar nu neapărat pentru teatru. Anunțul celor de la Figura privind angajarea de actori, anunț pe care l-am auzit la televizor, a avut asupra mea efectul unui tren accelerat care intră în gara din Târnăveni, unde locuiam, încetinește, iar eu sar în el fără să știu încotro merge, de ce sau pentru ce. Așa am ajuns lângă Bocsárdi. Cu un suflet curat, ca o "foaie albă" - o inocență care, în condițiile de azi, pare a fi de neimaginat"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Tibor Pálffy: Dezechilibrul între chemare și adaptare este foarte grav pentru profesia de actor
18. Florin Toma, manager al Teatrului Fani Tardini din Galați:
"Discursul nostru pedagogic este orientat spre schimbarea unei mentalități adânc înrădăcinate: ideea că nu poți fi actor cu adevărat decât dacă ești angajat într-un teatru de stat. Ne străduim să demontăm acest tip de prejudecată și să încurajăm o atitudine de antreprenoriat artistic. Le arătăm studenților că există și alte căi - la fel de legitime, poate chiar mai libere și mai provocatoare - prin care își pot construi un parcurs profesional autentic.
Prin programul de studii masterale Teatru și Artele Performative, punem studenții în postura de a deveni propriile lor companii teatrale, fie individual, fie în echipă. Îi învățăm cum să găsească regizori, să producă spectacole, să caute finanțare și să-și construiască propriile proiecte artistice. Le oferim nu doar instrumente de creație, ci și repere de gândire critică, practică și comunitară"
Mihai Brezeanu, un interviu cu Florin Toma: La Galați teatrul este parte vie a comunității