Gala a fost într-adevăr o experiență în sine, de la scenografia impresionantă semnată de Cosmin Florea - toți cei care au urcat pe scenă au vorbit dintr-un câmp de trandafiri -, la orchestra bine dirijată și până la atitudinea personalului teatrului din Craiova. Este o emoție reală care te cuprinde când te întâlnești cu alți oameni din domeniul tău din toate colțurile țării. Este un sentiment de unitate și de împreună care te poate motiva să continui să lupți atât pentru promovarea culturii în țară cât și pentru cauzele care trebuie aduse în lumina reflectoarelor.
A fost o încântare să văd că printre nominalizații 2025 la debut au fost oameni lângă care am crescut, prieteni cu care la un moment dat vorbeam fix de acest aspect: cum putem noi să facem ceva real pentru cultura din România? Așadar, am decis să-mi focusez articolul post-gală pe noua generație de lucrători artistici care au o perspectivă puternică legată de viitor și prezent, printr-o serie de întrebări adresate tuturor. Întrebările au fost alese specific cu o direcție politică, căci consider că discuțiile despre frumos și estetic pot aștepta atunci când avem alte lupte mai mari de dus. Așadar, să vedem ce au răspuns aceștia la întrebările puse:
Medeea Chiriac, nominalizată pentru rolul Oscar din spectacolul "Luntrașul" de Jez Butterworth, regia Horia Suru, la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad
I.D.: Cât de importantă consideri că este în cariera ta o astfel de nominalizare?
M.C.: Momentan, nu-mi pot da seama. Vom vedea. :)
I.D.: Te așteptai să fii nominalizată cu acest rol?
M.C.: Nu, dar m-a surprins plăcut. :)
I.D.: Ce crezi că ar spune personajul tău (din spectacolul nominalizat) despre România de azi?
M.C.: Oscar are chiar o replică ce mi se pare potrivită pentru această întrebare: "De ce toți de aici se comportă de parcă totul ar fi în regulă, când până și-un orb vede că nu-i așa?..." Foarte, foarte ciudată potrivirea:)
I.D.: Debutezi într-un moment în care teatrul se confruntă cu tăieri bugetare, instabilitate politică și imprevizibilitatea unei direcții a societății românești. Ce înseamnă pentru tine să începi o carieră artistică în acest context fragil?
M.C.: Mă sperie destul de mult această instabilitate, care atacă pe atât de multe planuri. Lucrul care mă ajută este să mă uit în jur, la colegii mei din trupă și să mă gândesc "We are all in this together!" (pentru un plus de tonus, a se imagina exact momentul din High School Musical). Factorul "împreună" mă face să am speranță.
I.D.: Consideri că e loc de exprimare și libertate la început de carieră, sau ele trebuie câștigate pe parcurs?
M.C.: Cred că generațiile ce vin sunt din ce în ce mai curajoase, lucru care mă bucură enorm. Pentru noi, libertatea și libera exprimare nu mai sunt lucruri pentru care trebuie să lupți, pentru a le merita. Fac parte din normalitatea noastră și e firesc să fie așa. Sunt tare mândră de noi, pentru că vorbim și cerem să fim ascultați. Și dacă nu suntem ascultați, e în regulă. Vom striga mai tare.
I.D.: Ce înseamnă să debutezi într-o țară în care cultura e adesea folosită ca instrument politic?
M.C.: Cred că, din păcate, cultura, cu precădere teatrul, este, tocmai, prea puțin folosit ca instrument politic... :) Și totuși această calitate socială a teatrului, mi se pare importantă și impetuos necesară.
Pentru mine, e foarte important să fiu ancorată în realitate, iar realitatea noastră, în momentul de față, cred că cere o serie de intervenții: să punem și să ne punem întrebări, să punem la îndoială, să avem curajul să demontăm sisteme, să promovăm gândirea critică, să tragem semnale de alarmă, să învățăm să depistăm și să combatem fenomene precum manipularea, dezinformarea, abuzurile de putere.
I.D.: Crezi că tinerii sunt suficient de promovați pe scena artistică?
M.C: Nooooooooope.
I.D.: Ce mesaj ai pentru colegii tăi de generație?
M.C.: Spune Nina a lui Cehov ceva tare potrivit, având în vedere contextul: "... Acum știu, acum înțeleg, că în meseria noastră,... principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura. Să știi să-ți porți crucea și să-ți păstrezi credința."
Colegi, îmi doresc să fiți văzuți. Îmi doresc să fiți (și să fim) ascultați, nu doar auziți. Îmi doresc să reușim să avem credință în ceea ce facem, în noi și speranța că toate sacrificiile și răbdarea noastră nu sunt zadarnice. La capitolul răbdare și încredere, eu nu excelez. Deloc. Ecoul din mintea mea care cere constant mai mult și mai mult, insuficiența - acestea sunt lucruri care, uneori, îmi răpesc clipele de liniște.
Noi, generațiile tinere, ne confruntăm cu un sistem care pare că nu ne vrea, că ne ignoră; un sistem pentru care pare că suntem "cantitate neglijabilă".
Cu toate acestea, noi încercăm să ne facem loc, să ne agățăm cât se poate de mult de orice firimitură de lumină.
Habar nu am dacă vom apuca timpuri în care acest sistem să își deschidă brațele pentru noi, să ne îmbrățișeze, însă știu că suntem luptători și curajoși și că, atunci când vom avea șansa, noi vom fi pregătiți.
Iustin Danalache, nominalizat pentru rolul Sfântul din spectacolul "Emaus", după romanul cu același titlu de Alessandro Baricco, regia Edda Coza și Dan Coza, la Teatrul Excelsior București
I.D.: Cât de importantă consideri că este în cariera ta o astfel de nominalizare?
I.Dan.: Simt că această nominalizare reprezintă atât o atenție care îmi dă încredere, cât și o confirmare că sunt pe un drum bun.
I.D.: Te așteptai să fii nominalizat cu acest rol?
I.Dan.: L-am simțit aproape pe Sfântul încă de la prima lectură a romanului. A fost prima dată când am dat o probă de casting știind exact ce vreau să joc. Chiar și acum, la opt luni de la premieră, am curiozitatea și bucuria de a descoperi nuanțe ale rolului. Adevărul este că nici o secundă nu m-am gândit la nominalizare. În capul meu, comisia UNITER venise pentru orice altceva, mai puțin pentru mine - oricum, uitasem că sunt în sală după gongul de început al spectacolului.
I.D.: Ce crezi că ar spune personajul tău (din spectacolul nominalizat) despre România de azi?
I.Dan.: Cred că până și Sfântul s-ar scârbi dacă ar vedea cum e folosită religia ca armă politică.
I.D.: Debutezi într-un moment în care teatrul se confruntă cu tăieri bugetare, instabilitate politică și imprevizibilitatea unei direcții a societății românești. Ce înseamnă pentru tine să începi o carieră artistică în acest context fragil?
I.Dan.: Consider că datorită unor profesori pasionați și a unor oameni care au văzut mai multe în mine decât mi-aș fi putut imagina, am fost oarecum ferit de fața descurajatoare a meseriei de care m-am îndrăgostit. Și eu mă plâng că nu intră banii la timp, și eu sunt stresat de ce decizii sunt luate în mediul politic, dar mă bucură prea mult ce fac încât să mă sperie puțină imprevizibilitate.
I.D.: Consideri că e loc de exprimare și libertate la început de carieră, sau ele trebuie câștigate pe parcurs?
I.Dan.: Da, clar este loc - în orice punct din carieră. Cât îmi permite textul și regia, mă exprim prin rol și sunt liber să aleg din ce proiecte fac parte.
I.D.: Crezi că tinerii sunt suficient de promovați pe scena artistică?
I.Dan.: Da. Eu cred că perseverența față de profesionalism îți aduce toată promovarea pe care o meriți. Suntem încurajați încontinuu, așa că avem datoria de a profita de orice ocazie ni se ivește.
I.D.: Ce mesaj ai pentru colegii tăi de generație?
I.Dan.: Fă-te promovabil.
Crina Dumitrașcu, nominalizată pentru rolul Sonia din spectacolul "Unchiul Vanea" de A.P. Cehov, regia Neil LaBute, la Teatrul Național "Radu Stanca" Sibiu
I.D.: Cât de importantă consideri că este în cariera ta o astfel de nominalizare?
C.D.: Sincer, cred că o nominalizare încununează un moment din cariera mea, un rol în care am fost văzută și apreciată de aceea trebuie să rămână o bucurie de moment. Mai departe n-am de unde să știu ce va fi. E o apreciere și o bucurie dar deocamdată nu mă pot gândi la ce înseamnă cu adevărat. Mai trebuie să acumulez puțină experiență!
I.D.: Te așteptai să fii nominalizată cu acest rol?
C.D.: Nu. Nici nu mi-a trecut prin cap. Probabil acum am starea asta de șoc fix din pricina faptului că nu mi-am imaginat că voi trăi această întâmplare atât de devreme. Mă uitam mereu la televizor la gală dar cumva nu am putut să-mi imaginez că voi ajunge acolo. Unele lucruri se întâmplă când te aștepți mai puțin.
I.D.: Ce crezi că ar spune personajul tău (din spectacolul nominalizat) despre România de azi?
C.D.: Sonia este ghidată de o oarecare simplitate si naivitate, nu cred că ar conștientiza în ce situație se afla țara noastră dar cel mai probabil ar simți și ea aceeași indignare si incertitudine pe care o am și eu. Ar spera că lucrurile se vor liniști și cu siguranță s-ar descurca indiferent de situație.
I.D.: Debutezi într-un moment în care teatrul se confruntă cu tăieri bugetare, instabilitate politică și imprevizibilitatea unei direcții a societății românești. Ce înseamnă pentru tine să începi o carieră artistică în acest context fragil?
C.D.: Mă gândesc des la ce s-ar putea întâmpla pe viitor. Simt o oarecare incertitudine legată de ceea ce fac dar asta mă împinge să merg mai departe. Încerc să mă bucur de fiecare oportunitate pe care profesia mi-o oferă. Îmi transmite o oarecare liniște faptul că în artă îmi pot găsi libertatea și reamintesc tuturor celor din jur că, deși situația e una delicată, împreună putem ridica niște semne de întrebare asupra societății în care trăim! Asta dacă avem puterea de a ne exprima!
I.D.: Consideri că e loc de exprimare și libertate la început de carieră, sau ele trebuie câștigate pe parcurs?
C.D.: Nu e vorba de câștig, nu trebuie să câștigi nimic la nivel de exprimare sau dialog, cred că e vorba de curaj și ascultare. Atâta timp cât ai curajul să întrebi și cu același interes să asculți, deja ai făcut un pas în plus. Din experiența mea, sincer, cred în ideea de "a nu știi ce să faci", e normal, uman. Atâta timp cât ai curajul să ceri ajutorul celor cu mai multă experiență și la rândul tău atunci când ajungi să acumulezi experiență să oferi, lucrurile au un parcurs mai frumos. Mai ușor. Pur și simplu e vorba de comunicare pe scenă și nu numai, în orice fel de relație. Desigur, o comunicare în care se oferă respect, dar se și cere.
I.D.: Ce înseamnă să debutezi într-o țară în care cultura e adesea folosită ca instrument politic?
C.D.: Aleg să cred că tot ceea ce înseamnă cultură vine la pachet cu o libertate de exprimare. Nu o consider un instrument și în niciun caz unul politic. Cultura are ca scop dezvoltarea unei societăți într-un mod conștient și liber. Teatrul nu poate schimba mentalități și nici nu e dator să o facă, dar în schimb poate ridica întrebări. E de datoria fiecăruia să privească dincolo de aparențe, cum e și de datoria mea să trezesc diferite subiecte de discuție pentru cei ce văd arta pe care o fac.
I.D.: Crezi că tinerii sunt suficient de promovați pe scena artistică?
C.D.: Chiar cred că ușor ușor tinerii sunt puși în valoare iar asta mă bucură. Într-adevăr e mult mai greu să spargem stereotipurile generaționale dar mă uit la colegii mei și-mi dau seama că lucrurile par că se schimbă în bine. Consider că teatrul și arta nu au vârstă, ceea ce îmi oferă un sentiment de siguranță și cred că trebuie să realizăm că nu e nicio competiție între generații, doar un spațiu liber în care ne putem dezvolta.
I.D.: Ce mesaj ai pentru colegii tăi de generație?
C.D.: Răbdare, lucrurile vin la timpul lor și dacă încă nu și-au găsit locul asta nu înseamnă că lupta s-a terminat. E vorba de muncă și speranță, nimeni nu ți le poate fura, iar asta face parcursul fiecăruia să fie unic. Suntem unici și dacă conștientizăm asta încă de la început, ceea ce facem pe scenă prinde o nuanță specială. Sunt lucruri pe care mi le spun și eu în fiecare zi și mă ajută să trec peste momentele grele.
Alex Ianăși, nominalizat pentru regia spectacolului "Elif și ploaia" de Sami Ibrahim, Teatrul "Regina Maria" Oradea
I.D.: Cât de importantă consideri că este în cariera ta o astfel de nominalizare?
A.I.: Inițial pentru mine nu a fost un lucru plăcut, și zic asta cu tot respectul. În sensul în care o astfel de nominalizare, la 22 de ani, atunci când ai anumite credințe despre teatru și politică te face să simți că ai început să flirtezi cu mainstream-ul și deci că ești conservator. Și exact această stare m-a forțat să îmi pun pe bune întrebări despre cum trebuie să fie teatrul de azi, să renunț la elitism și la exigențe de artist. Am scăpat de încordare, de tonul serios și grav, care nu e al meu din viața de zi cu zi, era doar cum credeam eu că trebuie sa se facă "arta"... căcat. Azi pot zice că mă interesează și influențează mai tare reel-urile de pe Instagram și animația South Park decât marile spectacole din istoria teatrului. Și a doua chestie e că, aș fi ipocrit dacă nu aș zice că această nominalizare mi-a dat și multă libertate artistică, să experimentez, să provoc, să fiu foarte asumat politic în contexte de teatru de stat. Așa că mi-a prins foarte bine în cele din urmă.
I.D.: Te așteptai să fii nominalizat cu acest spectacol?
A.I.: Spicy întrebare. Ce pot spune e că e clar, cum am zis mai sus, că această nominalizare m-a ajutat din punct de vedere profesional, dar nu putem să facem teatru așteptând premii. Sper.
I.D.: În ce măsură ai simțit că temele pe care le abordezi trebuie 'filtrate' pentru a putea monta într-un teatru de stat?
A.I.: Prefer să nu fac teatru decât să fac un teatru care să nu pună probleme incomode. Sigur, nu cred într-un teatru manifest. O broșură sau o postare pe facebook poate fi manifest, ceva de ține două ore trebuie să fie o analiză subtilă și de asemenea fun. Deci aici apare sigur un filtru artistic al temelor, nu poți să lansezi teze. Cred că teatrul bun e simultan și digerabil și incomod. Dar dincolo de asta foarte multe teatre se tem ca nu cumva să supere publicul sau instituțiile de la care își iau finanțare. Și în astfel teatrul își pierde funcția, de loc public în care se dezbat într-un mod fun și interesant problemele societății. De anumite probleme sau figuri pare că nu poți vorbi, există categorii sociale sau instituții pe care nu le poți critica. În Romania, astăzi, problema libertății de expresie trebuie să revină în centrul dezbaterii teatrale. Teatrul trebuie să distreze și să educe, zice Brecht. Odată ce încetează să educe, pe probleme care chiar îi ard pe oameni, nu mai ai public, în afara categoriilor de oameni care și-au format deja un obicei de a merge în sala de spectacol. Există divertisment mult mai accesibil pe internet, dacă nu aș fi crezut că teatrul poate fi un loc de dezbatere nu știu dacă m-aș fi dus vreodată la teatru. Eu cred că publicul își dorește să vadă problemele care ard în realitatea din prezent și că e deschis la a fi provocat atâta timp cât provocarea vine într-un context ludic.
I.D.: Debutezi într-un moment în care teatrul se confruntă cu tăieri bugetare, instabilitate politică și imprevizibilitatea unei direcții a societății românești. Ce înseamnă pentru tine să începi o carieră artistică în acest context fragil?
A.I.: Cred că instabilitatea este o caracteristică a economiei capitaliste, care creează crize pentru ca apoi să creeze nevoi ce pot fi speculate financiar. Ce cred că a crescut în ultimele luni este conștiința acestei instabilități, mai ales pentru oamenii care vin din medii sociale privilegiate. Că lumea a fost instabilă mai mereu în ultimii 36 de ani pentru "învinșii tranziției". În acest context eu cred că e nevoie de teatru strict ca instrument educativ. Modalitate de a găsi sens în această instabilitate, de a-i înțelege mecanismele, pentru a putea acționa apoi corect în raport cu propriile interese. Teatrul trebuie să fie un instrument al clarității, tot ce e mistic sau estetizant până la pierderea capacității critice de fapt servește instabilității. Iar faptul că multe teme încă supără în teatru nu poate decât să-mi arate că teatrul mai are niște putere. În rest, la nivel de viață, cred că momentan sunt privilegiat având oportunități de muncă. Sunt, momentan, norocos. Dar acest noroc se scurge ușor. Tăierile bugetare sunt parte dintr-un fenomen care a stat la baza ultimilor 36 de ani, demantelarea instituțiilor de stat. Trebuie să nu mai cădem în plasa discursurilor anti-stat și să realizăm că acest fenomen reprezintă drumul către fascism.
I.D.: Consideri că e loc de exprimare și libertate la început de carieră, sau ele trebuie câștigate pe parcurs?
A.I.: Pentru că e vorba de Elif și ploaia, pot spune că la Oradea nu am avut nici cea mai mică problemă ideologică. Nu cred că ține de vârsta, ci de cât vrea o conducere să își asume un altfel de teatru.
I.D.: Ce înseamnă să debutezi într-o țară în care cultura e adesea folosită ca instrument politic?
A.I.: Cultura a fost și va fi mereu politică. E o greșeală să ne dorim ca anumite lucruri să nu fie politice atâta timp cât politica reprezintă organizarea tuturor relațiilor interumane. Cultura e politică și trebuie să fie. Problema e că atunci când se vrea apolitică, și știm bine cât de mult se vrea, devine un instrument politic al celor care au puterea. Cred că lupta noastră în ceea ce privește cultura, această armă foarte puternică, este spre recuperarea ei din acele mâini de care am zis mai sus. În momentul în care teatrul e finanțat din bani publici, are responsabilitatea de a aduce probleme relevante pentru comunitatea respectivă. Atâta timp cât existăm pe bani publici, hai să nu ne mai permitem să rămânem în urmă și să vorbim despre orice altceva, numai nu despre realitatea de azi. Și sigur că într-o democrație, un teatru nu ar trebui să aibă un program ideologic, dar ar trebui să fie un spațiu de dezbatere ideologică liberă.
I.D.: Crezi că tinerii sunt suficient de promovați pe scena artistică?
A.I.: La nivel structural, nu. Tocmai din cauza finanțărilor foarte mici. Mă deranjează retorica de tipul "ies prea mulți actori". Nu, sunt prea puține locuri, sunt prea puține teatre, așa trebuie pusă problema. Sigur, inițiative ale teatrelor există, cum ar fi chiar festivalul TNT Craiova, care mie și altora ne-a oferit vizibilitate. Cum există și inițiative izolate în ceea ce privește teatrul public relevant. Dar noi trebuie să vedem problemele structurale.
I.D.: Ce mesaj ai pentru colegii tăi de generație?
A.I.: Trebuie să nu mai încercăm să facem marea artă, ci să creăm contexte de dezbatere documentată, să folosim teatrul ca instrument al educației și clarității politice. Trebuie să ducem niște lupte grele cu acest fundament declarat apolitic al teatrului public. Care par acum imposibil de câștigat, dar nu sunt. Trebuie să luptăm ca teatrul public să fie în mâinile oamenilor, să fie un instrument al emancipării, nu al escapismului. Și dincolo de toate astea teatrul poate fi și fun, și atunci când îl vezi și atunci când îl faci. Deci, să credem și în a ne distra, chiar dacă discutăm teme serioase.
Andrei Pleșa, nominalizat pentru rolul Fiul din spectacolul "Trilogia memoriei" de Arne Lygre, regia Radu Afrim, la Teatrul Național "Marin Sorescu" Craiova
I.D.: Cât de importantă consideri că este în cariera ta o astfel de nominalizare?
A.P.: Pentru mine este important, deoarece am terminat facultatea cu extrem de puțină încredere în mine și în capacitatea mea de a face această meserie. Cred că aceasta nominalizare va rămâne mereu un reper în cariera mea, mai ales în momentele, care mai apar din când în când, în care mă încearcă un sentiment de impostura.
I.D.: Te așteptai să fii nominalizat cu acest rol?
A.P.: Nu am vrut să mă gândesc la asta. Sigur că speram. Îi mulțumesc din suflet lui Radu Afrim pentru că a avut încredere în mine și mi-a oferit șansa de a lucra cu el la acest spectacol și de a fi nominalizat la Gala Uniter. Lui Radu îi datorez toate lucrurile incredibile care mi s-au întâmplat în carieră de atunci. De asemenea, le mulțumesc și colegilor actori din distribuție, care au fost alături de mine, m-au încurajat și de la care am învățat foarte multe și echipei Teatrului Național Craiova. Acest moment pe care îl trăiesc acum nu ar fi fost posibil fără acești oameni minunați.
I.D.: Ce crezi că ar spune personajul tău (din spectacolul nominalizat) despre România de azi?
A.P.: Nu știu dacă Marty a apucat să se gândească prea mult la politică și mai ales nu la cea din România, norvegian fiind. Dar cred că ar opta să vadă partea plină a paharului și să spere că la un moment dat România se va schimba în bine.
I.D.: Debutezi într-un moment în care teatrul se confruntă cu tăieri bugetare, instabilitate politică și imprevizibilitatea unei direcții a societății românești. Ce înseamnă pentru tine să începi o carieră artistică în acest context fragil?
A.P.: Da, e frustrant pentru că de când am decis să încerc să fac aceasta meserie aud încontinuu aceleași lucruri despre situația financiară dificilă a teatrului și filmului în România. Aproape tot timpul "nu sunt bani", "urmează vremuri grele", "o să murim de foame" etc și ascultăm asta zi de zi în timp ce portofoliul Culturii se plimbă pe la tot felul de personaje care mai de care mai... "interesante" cu fiecare guvern care se formează. Sper ca pe viitor în viziunea Statului Român, această industrie să nu mai fie doar "tolerată". Nu spun că nu se fac lucruri deloc, dar ritmul e lent și partea financiară e precară. Nu pot înțelege de ce. Cred că evenimentele recente demonstrează cât de important e rolul culturii în dezvoltarea societății.
I.D.: Ce mesaj ai pentru colegii tăi de generație?
A.P.: Să creadă în ei și să meargă mai departe indiferent de greutăți - atât cât poate fiecare.
*
Vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile mai departe. Noua generație vine cu păreri puternice și articulate, ceea ce arată nivelul de interes față de direcția teatrului românesc. Speranța unui viitor cultural românesc rămâne în picioare, iar de multe ori contradicțiile ne pot salva, dezbaterile ne pot salva, educația bilaterală ne poate salva.