Despre o serie de momente dramatice, cunoscute drept "scenete" sau (mai englezit, mdeh, să nu se taie maioneza!) sketch comedy. Gen foarte popular în America, acum vreo... ceva ani, atunci când ziua de muncă se combina cu rugăciunea de seară, cu precădere în fața sfântului televizor. Aici, la Teatrul de Artă - care, și în chestiile presupus a fi mai "ușurele" sau "de larg consum" își păstrează ștaiful cultural - patru actrițe tinere și un regizor inventiv imaginează scenic "o fascinantă călătorie în universul feminin" așa cum ne amenință subtitlul de afiș al provocatoarei aventuri scenice. Ca structură, cei care au mai prins brigăzile umoristice ale anilor '60-'70 (evoluate și înnobilate apoi de Grupul Divertis) știu tiparul consacrat, azi preluat și adaptat.
America? Patru femei...?! Aa, nu - nu vă duceți cu gândul la televizoristicul celebru serial Totul despre sex / Sex and The City, care făcea furo(u)ri acum vreo 20 de ani. Aici, poveștile doamnelor și domnișoarelor au fost imaginate chiar de ele însele, coagulate prin improvizație, cap limpede și (co)ordonator fiind regizorul Bogdan Untilă - singurul cocoș din ograda locului de joc, cum ar veni - se recomandă a fiind actor, animator, antreprenor; un fel de A+++, cum s-ar zice. Dar, nu în ultimul rând, și improvizator, dimensiune care se vede și se simte în efortul comun de asociere a temelor, ideilor și ipostazelor găsite și oferite de către cele patru admirabile interprete - Adriana Bordeanu, Laura Gabriela Oana, Mihaela Sîrbu și Tamara Roman - focoase, gingașe, nărăvașe, provocatoare și zurlii.
Fetele par a se întrece, și autodepăși în vorbe de duh, poante, prostii sau aberații rostite cu un farmec viclean, pe alocuri devastator, din care răzbat, la tot pasul, accente comice din Ion Băieșu sau chiar mai filosofice, cum se zice, din Teodor Mazilu. "Și eu cum îți mai trimit zacuscă pe lună?!" "Normal că e bună! E din Germania!". "Eu le-am zis: când sunt la PMS, nu faceți eye contact!" "Până să observ cât de inteligent este copilul dvs., observ că este foarte încercănat și înfometat. Îi pot da eu o eugenie din geantă!". "Imaginează-ți: Mioara Stănescu pe lună!" "Nu introducem o tenie întreagă, doamnă! O baby tenie!". "O voi trage de urechi. Cu blândețe! Și fermitate!"
Tematică și subiecte diverse - "de toate pentru toți" se intitula o emisiune duminicală de divertisment, la radioul unic și național de acum vreo șase decenii, pe când satira și umorul se tundeau cu foarfeca și se dădeau cu porția. Inserția curajoasă și inventivă în cotidianul nostru cel sufocat, ofuscat și debalansat aduce în fața ochilor și urechilor întâmplări mărunte (dar emblematice sub aspectul mentalităților care le generează); personaje acide, surprinzătoare, mereu în conflict cu cei / cele din jur... cu stereotipurile comportamentale și mentalitățile ce oscilează (uneori, deloc agreabil sau grațios) între conflictualitate gratuită, inerțială dacă nu chiar agresivitate, prețiozitate, obtuzitate, superficialitate. Colcăie, acolo, în dialogurile deloc platoniciene, o lume măruntă și instabilă, pusă în mișcare de impulsuri, interese meschine sau prejudecăți stupide... îndeobște comice, căci (nu-i așa?) nu e musai să dramatizăm, atunci când putem ironiza, șfichiui, eventual ridiculiza cu tandrețe și umor.
Suita de întâmplări jucate, cu aplomb și vervă, una după alta, ne oferă o lume diversă, autentică, plină de ticuri, de sechele și contrarietăți. Un univers veșnic schimbător, oscilând abulic și provocator între vulgar, arțăgos, patetic, duios, hidos sau "decât" ridicol. Marea performanță o constituie (lucru mai rar întâlnit) deschiderea largă a paletei de înțelegere și asumare din partea publicului: sunt mulțumiți - dacă nu chiar amuzați - și cei care vor doar să rumege, fără bătaie de cap, întâmplări ușoare, superficiale, câteodată distractive în stupiditatea lor... nu atât de benignă, până la urmă.
Dar cealaltă dimensiune (îndrăznesc a o numi intelectuală) se adresează, la fel de ghiduș, plus profunzimile semnificante, celuilalt nivel de receptare - regăsibil doar la o minoritate din public. Da, receptorul obișnuit și degustător de Tanțe și Costeli, de Garci și Leane, asistă și (se) râde la conflictele minore dintre femeiuștile gureșe, apelpisite, gata să se ia la harță într-un părculeț, să-și dispute "prințipurile" pedagogice (musai naționale), ori de gospodină meșteră într-ale zacuștilor musai sofisticat-unice în arta lor tradițională.
Cu atât mai mare este surpriza, poate chiar revelația spectatorilor înzestrați cu o gândire mai profundă, atunci când li se relevă, cu umor (adesea vitriolant), cu accente corozive de satiră, accesibile nivelurilor superioare de înțelegere și evaluare, substratul. Altceva-ul din spate, cel desemnat ca fiind seulement pour les connaisseurs. Chestiile mai adânci, mai serioase și chiar mai grave. Cele care cam acresc (dacă nu chiar îngheață râsul), unde gluma se sparge în țăndări de prostie primejdioasă prin efectele posibil devastatoare, dacă o lăsăm să-și facă, nestingherită și neamendată, mendrele.
Că e pus doar pe hlizeală, sau are și capacitatea de reflecție, Măria Sa publicul își primește porția de satisfacție. Își dă (sau nu?) seama, dar oglinda scenei acesteia fără decoruri (înzestrată, în completarea actrițelor, cu doar două panouri oarbe și patru scaune) devine o altfel de oglindă - perversă în duplicitatea ei semantică, în (d)efectul deformant și, în același timp, revelator. Una în care fiecare spectator se poate vedea așa cum dorește și cum e capabil să (se) priceapă.
Pot afirma cu toată seriozitatea că acest Dar, dacă? ne îmboldește să cunoaștem și să înțelegem FEMEIA (dar și LUMEA de azi) în diversele ei ipostaze. Tonul jovial, adesea caustic sau doar ipocrit al personajelor te face să râzi, pe moment, uneori chiar cu hohote; alteori, să-și faci, ție însuși, cu ochiul - adică "Aha, m-am prins!". Dar (te întrebi) dacă e mai mult, mai serios și, poate, mai grav?
O oră și jumătate în care autenticul pulsează, erupe sau numai colcăie, prin jocul nuanțat, precis, adesea fermecător al celor patru protagoniste care îți prezintă acolo, în scena aceea neagră - nu doar sub aspect cromatic - o întreagă lume. Și o fac, har Domnului, cu luciditate, cu un umor înțelept, acid și responsabil. O experiență nu numai teatrală, ci și socială, la care vii ca să râzi, poate să-ți și bați puțin capul (dar nu e obligatoriu, se poate și fără) de la care pleci, indiscutabil, nu doar bine dispus, ci și puțin mai edificat... poate chiar mai înțelept.
Formula dramaturgică minimalistă și aerul aparent superficial de "pălăvrăgeală muierească" induc în eroare asupra unor sensuri, bine acoperite cu fond de teint, referitor la clișee, apucături sau moravuri, întâlnite la tot pasul în lumea tot mai zăpăcită ce ne înconjoară.
Dar, dacă? înseamnă, generic, o cale permanent deschisă spre dileme, spre reversibil și alteritate, atât de des întâlnite, dacă nu chiar înrădăcinate în firea FEMEII.