De la început se poate observa cum se drămuiește fiecare bănuț în casa Helmer. În Ajun de Crăciun, însă, se dezlănțuie poftele sufletului, iar pralinele - micile delicii interzise - își fac apariția. Praline care sunt și cam singura plăcere a Norei (Elena Popa), care nu și-a mai făcut de mult un cadou (scump), alegând să pună deoparte câte ceva pentru cei doi copii, Emily (Elena Sofia Gâțu / Sarah Isăcescu) și Ivar (Timotei Ceaușu / Tudor Mușat).
Ultimul moment în care prețuiește cu adevărat casa ei, soțul și copiii, presupusa lumină a vieții ei, e întrerupt de Krogstad (Emanuel Becheru, care face un dublu rol, fiind și naratorul care intervine ici-colo cu clarificări). Totul începe, de fapt, cu el, într-un dialog cu cei de după cel de-al patrulea perete al scenei, sub formă de autobiografie, și cu o cameră video, un instrument care captează mai bine vorbele și întâmplările.
Momentele esențiale ale copilăriei, de la cadourile primite de Crăciun, până la jocul de-a v-ați ascunselea cu mama. O numărătoare până la dezastru. Unde-i Emily?... Uite-l pe Krogstad. El se întoarce cu șantaj, iar Nora e în stare să facă orice să recupereze pagina cu o semnătură atât de prețioasă. Vrea să îi înapoieze banii în timp record, dar lui nu îi e suficient. Se străduiește să îi recupereze postul la bancă, dar nu e destul. Oricum, orice ar face, știe deja că nu o să fie liberă.
O revenire la mezinii familiei Helmer. Deși în textul original Nora are trei copii, în acest spectacol apar doar doi. Dar al treilea nu e total exclus. Într-un moment în care cei doi se joacă, fetița cu o păpușă, băiatul cu o sabie, apare un al treilea personaj. Naratorul se întoarce în copilărie și se joacă cu ei, cu o mașinuță. Dar el parcă nu există în totalitate acolo.
Întrebări precum "Crezi că vor uita de mămica lor dacă ea ar pleca de tot?" încep să apară când o veche faptă e aflată de un fost angajat al băncii, care vrea să-și păstreze postul oferit Doamnei Linde (Cătălina Eșanu). O doamnă cu o istorioară nebănuită de nimeni, Kristine Linde se face văzută acasă la Helmeri, cu interes pentru favoruri. Dar oare a venit ea doar să schimbe urbanismul pe ceva mai liniștit? Sau poate să reia, mental și emoțional, o partidă de amor abandonată cândva... pentru bani?
Adaptarea lui Ionuț Sociu oferă posibilitatea de dezvoltare, de afirmare. Doica Anne Marie (Gina Gulai) devine un personaj esențial pentru piesă. Rolul ei nu e doar cel de a avea grijă de copii și de casă. Ea e cea care îi oferă o realitate neștiută Norei. Un dialog, o mărturisire, prea multe sentimente ascunse. Piesa are povești care se completează una pe cealaltă. Sau mai degrabă se transformă într-o metaforă - clepsidra. Se scurge câte un fir de nisip, se pierde încrederea și acel fir de nisip adaugă un strop de noroc și speranță la povestea amorului tânăr și irosit.
Un zombie e ceva - sau cineva - care a murit, dar totuși încă trăiește. Așa se simte și Nora. Dar ce parte nu mai are la ea viață? Poate e dorința de mai mult... sau e vechea Nora, victimă a patriarhatului.
Torvald (Ștefan Huluba / Andrei Merchea Zapotoțki), liderul patriarhatului masculin, cel care nu ar accepta nici în prezent faptul că femeia e o ființă liberă. Torvald se gândește mai întâi la viitorul lui. Nici măcar la copii nu se gândește în primă instanță. Dar cum problemele (majoritatea) au și o rezolvare, capul familiei Helmer este salvat. Repetă că el este cel scăpat din ghearele leului. Apoi, se gândește puțin și la nevastă, cea care a văzut însă deja adevărata față a celui cu care a trăit atâția ani și care i-a dăruit copii.
Dar cum arată patriarhatul? Păi... știm cum arată în casa Helmer. Nu am aflat cum arăta în casa părintească a Norei. Dar cel de față este alb. Foarte alb. Simplu. Cu multe uși care duc ori spre biroul liderului, ori spre un tărâm personal, colorat. Un geam rotund le permite tuturor să intre în spațiul de contemplație. Acolo unde se duce lupta de recuperare a semnăturii, unde lumina va căpăta nuanțe dramatice (light design: Costi Baciu). Acolo unde va ajunge Torvald să ia în brațe ceea ce a mai rămas pentru el. Un patriarhat completat de video mapping (Andrei Botnaru și Radu Marțin), de mii de ramificații ce acoperă încăperea.
Protagonista vrea cu disperare să devină cel mai frumos zombie de la bal. O rochie de bronz și niște franjuri negri îi ascund chipul Norei (scenografie realizată de Alina Herescu). Ar îndrăzni să se sinucidă, doar ca să scape. Dar vrea să vadă mai întâi perspectiva unui zombie. Un costum creat pentru un bal foarte așteptat. Un moment de Tarantella, cu o intrare cutremurătoare, pe ritmuri hipnotice (coregrafie realizată de Alice Veliche), devine unul dintre reprezentativele momente ale spectacolului.
O cameră "de supraveghere" prezintă un alt plan al întâmplării. Soțul cu prea multe pofte trupești, soția cu prea multe dubii. Momentul care trebuia să fie unul amoros e întrerupt de Dr. Rank (Dan Grigoraș), cel care a iubit-o pe Nora până în ultima clipă a vieții, cel căruia i se pare prea amuzantă moartea. Dar oare e întâmplător acest deranj? Dr. Rank a salvat-o pe Nora de la alte insistențe ale soțului, moment care probabil a ajutat-o să iasă din vraja în care se afla.
"Să nu mă cauți și să nu îmi scrii." - cam astea sunt unele dintre ultimele cuvinte ale Norei, care dă cărțile pe față și spune tot ce a ascuns. Mărturisirea Norei îi deschide ochii lui Torvald. Un șirag de perle, lanț al opresiunii, dar și al bogăției, e rupt. O căsnicie s-a sfârșit. Perlele zboară pe podeaua care a văzut mulți pași de dans uitați și, probabil, și lacrimi.
De evadat, a evadat Nora, de iluzii, de viața trăită cu limite, și-a recâștigat libertatea... dar cu ce preț? Abandonarea copiilor, pentru că nu mai putea accepta faptul că a fost o păpușă în propria casă, condusă de cineva care tânjea după perfecțiune.
(Foto: Cornel Miftode, F.C.M. IMAGO)