25 de filme de la TIFFu' de peste gârlă (partea II) - Toronto International Film Festival, 2024

Citiți despre primele 13 filme aici.

Să continuăm, coane Fănică: ca' va să zică...

14. The Life of Chuck
de: Mike Flanagan (Midnight Mass)
cu: Tom Hiddleston, Chiwetel Ejiofor, Karen Gillan
Flanagan lasă în urmă o viață dedicată filmelor de groază ca să ecranizeze o nuvelă a maestrului genului, Stephen King. Structura unică a operei-sursă face filmul mai interesant decât povestea însăși. Lumea pare a fi pe sfârșite și peste tot vedem mesaje (plătite) de adio și mulțumiri pentru un anume Charles (Chuck) Krantz, interpretat de Hiddleston cu elan, un zâmbet șugubăț și, "pe ici pe colo, și anume în punctele esențiale", în pași de dans. Multe idei mărețe despre sensul vieții, cu trimiteri repetate la versul ghiduș pus între paranteze de Whitman: "(Sunt vast, cuprind mulțimi în mine.)". Mai pe scurt, 42, cum zice la Ghidul autostopistului galactic.

15. M - Il figlio del secolo / M - Son of the Century
de: Joe Wright
cu: Luca Marinelli, Francesco Russo, Barbara Chichiarelli
Aparent cel mai ambițios proiect cinematografic al anului 2024. Cu siguranță, unul dintre cele mai flamboaiante. Wright ecranizează un roman de succes al lui Antonio Scurati, un origin story puțin cunoscut în afara Italiei - antieroul ei absolut. Marinelli e Benito Mussolini: și protagonist, și povestitor - mai mereu cu fața către camera, pe care o iubește cu pasiunea oricărui wannabe dictator - de la Adolf pân' la Donnie și de la Fidel pân' la Călin. Wright își asumă curajos responsabilitatea aducerii lui M. pe ecran, conștient că demonizarea absolută a celui care n-a vrut decât să "make Italy great again" e facilă și păguboasă.

16. Les Barbares / Meet the Barbarians
de: Julie Delpy
cu: Julie Delpy, Sandrine Kiberlain, Laurent Lafitte, Ziad Bakri
Ca și comediile (bune) despre Holocaust, comediile (decente) cu refugiați sunt rarisime. Delpy ia în colimator Franța "profundă" și xenofobă, sub crusta ei "civilizată" și politic-corectă. Notabilitățile unui minuscul orășel din Bretania sunt încântate să primească o familie de refugiați ucraineni, care se dovedesc însă a fi... NUUU! sirieni. Lafitte e îngrijorător de credibil în rolul rasistului detestabil iar Delpy, încă sub vraja rolului ei de Sf. Tereza șleampătă, a lăcrimat pe scena TIFF, deși nu era cazul: filmul are concentrația corectă de replici glumețe, idei "înalte" și noduri în gât.

17. Men of War
de: Billy Corben, Jen Gatien
The Onion ar titra subiectul documentarului cam așa: "Florida Man Attempts One-Man Special Ops Bay of Pigs Invasion". Povestea asta de Rambo meets Fyre Fest ar fi absolut hilară dacă omitem faptul că războiul pare a fi unicul hobby pentru mulți americani "de rând" (să luăm o dată la întâmplare: 6 ianuarie 2021). Și măcar de-ar fi buni la asta... Sau măcar (în cazul de față) de-ar fi americani: sala de la TIFF a izbucnit în urale moderat-sarcastice când aflat că protagonistul era de fel din... Mississauga (o suburbie a Torontoului). "Eroul" nostru, care recită din Macbeth dar nu pare a înțelege morala poveștii lui, a renunțat la cetățenia canadiană ca să se înroleze în armata americană și mai apoi să însceneze o lovitură de stat (spoiler alert: eșuată înainte de a începe) în Venezuela și să fie dat în urmărire de justiția americană.

18. Paying for It
de: Sook-Yin Lee
cu: Daniel Beirne, Emily Lê
It e sex. Povestea spusă de Lee (o It Girl a Torontoului de la începutul anilor 2000) este cea a destrămării legăturii amoroase dintre Chester Brown și Sook-Yin Lee, redată în romanul grafic al lui Brown cu același titlu. Lee reușește o punte peste timp, aducând laolaltă artiști și muzicieni underground care explorează concepte precum arta militantă, lucrătorii sexuali, cultura queer, eliberarea sexuală. Pe scurt, o poveste fictiv-autobiografică ce nu putea fi spusă decât de Lee, pentru că e a ei.

19. The Shrouds
de: David Cronenberg
cu: Vincent Cassel, Diane Kruger, Guy Pearce
Deși într-o discuție cu Cronenberg, patriarhul cinematografului canadian anglofon insista că moartea soției lui cu puțin înainte de filmări n-are legătură cu filmul, The Shrouds e, de departe, cel mai trist film marca Cronenberg. Să revedem sinopsisul: un mogul în IT, incapabil să accepte moartea soției sale (?), inventează o tehnologie pe cât de revoluționară, pe atât de controversată, care ne permite să urmărim pe viu (??) descompunerea (???) celor dragi nouă. Cum ar veni, live exclusiv, din mormânturi - întrerupt, cum se-ntâmplă, de breaking news (literalmente, în cazul de față). Cassel nu e suficient de stăpân pe engleză (sau pe rol? Cronenberg e faimos pentru alergia lui la repetiții), iar Kruger face overtime, cu nu mai puțin de trei personaje (unul mort, unul viu și unul virtual) la activ. Alt film pe care mi l-am dorit să-mi placă, dar viața e și scurtă, și nedreaptă...

20. The Substance
de: Coralie Fargeat
cu: Demi Moore, Margaret Qualley, Dennis Quaid
Un TIFF cu mai mult horror decât eram obișnuit. Un body horror mai puțin obișnuit. Cu Demi Moore într-un rol cu totul neobișnuit. Pentru ea. Sau cum ar zice copiii din ziua de azi: "very mindful, very demi moore" (IYKYK). Să împarți o sală de cinema cu câteva sute de străini pentru ultima jumătate de oră a filmului lui Fargeat e una din puținele bucurii simple ale vieții. Parafrazându-l pe revoluționar: "Give me (the) substance or give me death!"

21. The Tragically Hip: No Dress Rehearsal
de: Mike Downie
Documentar de referință despre niște puști vai-mama-lor din Kingston, un orășel din Ontario, care s-au apucat de muzică - o muzică ce a ajuns să definească o tânără țară pe scena lumii și, mai ales, pe oamenii ei, însetați de găsirea unei identități. Cum era de așteptat / sperat, regizorul Mike Downie (fratele regretatului Gord Downie, liderul formației) ne oferă secvențe de arhivă nemaivăzute, întrepătrunse cu interviuri cu muzicienii, familiile și niște fani: alde Will Arnett, Dan Aykroyd, Jay Baruchel, Sarah Harmer, Geddy Lee sau Justin Trudeau. Câștigătorul absolut nesurprinzător al premiului publicului la categoria documentar s-a bucurat și de o coda fantastică: la ieșirea de la premieră, realizatorii, protagoniștii și publicul au fost așteptați în stradă de Choir! Choir! Choir!, un cor / flash mob de câteva sute de oameni obișnuiți care au cântat la unison Ahead by a Century.


22. Under the Volcano
de: Damian Kocur
cu: Sofia Berezovska, Roman Lutskyi, Anastasia Karpienko
Un posibil partener de double bill cu Les Barbares / Meet the Barbarians... Mamă, tată, doi copii - o familie upper middle class din Ucraina e pe cale să-și încheie un sejur plăcut la un all inclusive în Tenerife. Peste noapte, pe măsură ce știrile își fac drum înspre ei, cei patru se transformă din turiști (relativ) avuți în asistați apatrizi, din oaspeți (relativ) fără griji în refugiați înspăimântați. Un film mocnit, ca un vulcan care se icnește să erupă. Un film despre război fără combatanți, în care situațiile de conflict deschis se limitează la imprecații către familia de turiști ruși hăhăiți de la masa de alături sau dileme adolescentine gen "pot să mai postez apusuri de soare pe Insta când orașul meu e în flăcări, sub bombardamente?"

23. Une langue universelle / Universal Language
de: Matthew Rankin
cu: Rojina Esmaeili, Saba Vahedyousefi, Matthew Rankin, Pirouz Nemati
Una dintre cele mai stranii premize cinematografice de la TIFF: într-un Winnipeg suprarealist, unde limbile oficiale sunt franceza și... farsi, viețile personajelor se întrepătrund în moduri misterioase si surprinzătoare. Rețeta? Se malaxează Winnipeg și Teheran, se trec prin site succesive (modelele Kiarostami, Tati, Kaurismäki și Andersson), se reduce totul la absurd, se aduce la temperatura unei camere dintr-o clădire brutalistă din anii '80, și se servește pe un pat de permafrost de preerie. Deși deadpan la maxim, filmul lui Rankin are un mesaj umanist extrem de înduioșător. Cum spunea cineva pe un hol de cinema, "Matthew Rankin makes Wes Anderson look like a Temu knock-off".

24. We Live in Time
de: John Crowley
cu: Florence Pugh, Andrew Garfield
Într-un festival cu mai multe filme de groază și comedii romantice (pentru mine) decât de obicei, filmul lui Crowley se distinge printr-o structură inventivă și neașteptări. Momentul meet cute e... un accident de mașină destul de grav, fructul dragostei lor vine pe lume în... cel mai neașteptat loc: un fel de Cupă Mondială a Gastronomiei. Trei cronologii distincte concurează (cu succes) pentru timpul și atenția noastră. Pugh și Garfield dau bine împreună (arată bine și separat...) și reușesc să spună o poveste aparent încâlcită dar cu care m-am identificat: o metodă creativă de a ne bucura de trecerea noastră prin lume, ca printr-un abur de buimăceală și recunoștință "față cu" trecerea nemiloasă a timpului.

25. The Wild Robot
de: Chris Sanders
cu (voci): Lupita Nyong'o, Pedro Pascal, Kit Connor, Bill Nighy, Stephanie Hsu, Matt Berry, Ving Rhames, Mark Hamill, Catherine O'Hara
Bazat pe best seller-ul lui Peter Brown, cea mai recentă animație DreamWorks ne spune povestea cu tâlc (cum altfel?) a robotului Roz care eșuează pe o insulă aparent pustie si a cărei evoluție, alături de creaturile băștinașe (un pui de gâscă orfan, un vulpoi altfel bine-intenționat, o familie de oposumi hăbăuci, un urs grizzly fioros, etc.) o să cucerească și pe cel mai cinic dintre spectatori.

À bientôt!