Produs de Teatrul Național pentru Copii Abracadabra, spectacolul a fost mai mult decât un basm pus în scenă. A fost un exercițiu de imaginație vie, în care granițele dintre public și actori s-au topit complet. Cel de-al patrulea perete a fost spart, iar cei mici au pășit cu adevărat în poveste - nu ca simpli spectatori, ci ca personaje în carne și oase, cu decizii de luat și obstacole de depășit.
Încă din primele momente, muzica a lansat invitația magică, printr-un refren memorabil: "dacă vrei să fii erou de poveste, / Vino cu noi în lumea de vis! / O zână bună te ocrotește, / Totul îți este permis." Versurile au acționat ca o cheie care deschide poarta către o lume unde totul este posibil. Iar odată ajunși acolo, copiii au fost provocați să aleagă între trei drumuri diferite - marcate de pânze colorate: portocaliu, galben și albastru. Fiecare alegere venea cu o aventură proprie: cei care au ales drumul portocaliu sau galben s-au confruntat cu Vrăjitoarea și cu Vulpița cea șireată, iar fiecare decizie incorectă însemna pierderea unei "vieți" - o metaforă jucăușă, dar educativă, despre consecințe și responsabilitate.
Scenografia, aparent simplă la început, s-a dovedit a fi una dintre cele mai puternice componente ale spectacolului. Construită din elemente ușor de reconfigurat - pânze uriașe cu cromatică vibrantă, instalații mobile, obiecte simbolice și decoruri textile - spațiul de joc s-a metamorfozat sub ochii publicului. Cele trei pânze mari - portocalie, galbenă și albastră - nu au fost doar repere vizuale, ci drumuri reale pe care copiii au fost invitați să le parcurgă. Alegerea unei culori a fost, de fapt, o alegere de destin, o asumarea a unui traseu: portocaliul și galbenul aduceau obstacole și pericole - precum Vrăjitoarea și Vulpița cea șireată, în timp ce drumul albastru oferea o cale mai lină, dar poate mai puțin spectaculoasă. Această structură scenografică le-a permis celor mici să experimenteze spațiul ca pe un joc, dar și ca pe o hartă simbolică a vieții. Cortinele colorate se mișcau, se deschideau sau se închideau în funcție de alegerile făcute, creând senzația că decorul "răspunde" în timp real. Pajiști de pânză, păduri stilizate din voaluri verzi, un castel conturat din panouri translucide și obiecte de recuzită care păreau scoase dintr-un cufăr de basm completau acest univers. Decorul nu impunea, ci invita. Mai mult decât fundal, scenografia devenea partener de dialog al copiilor, iar aceștia, nevoiți să navigheze prin labirintul fizic și simbolic, învățau ce înseamnă alegerea, responsabilitatea și consecința.
Drumul lui Făt Frumos este o declarație de dragoste pentru teatrul viu, pentru povestea spusă cu sinceritate și pentru copilul care nu doar ascultă, ci trăiește. Este un spectacol care construiește punți între lumi - cea a basmelor românești și cea a generației viitoare - în care teatrul devine formă de educație, de exprimare și de vindecare. Pentru mulți dintre copiii care au pășit pe aceste drumuri colorate, întâlnirea cu scena nu a fost doar o joacă, ci o deschidere de drumuri personale, poate chiar primul pas către iubirea de teatru, dar cu siguranță o lecție despre curajul de a alege și demnitatea de a-ți asuma ceea ce urmează. Într-o lume care grăbește totul și comprimă atenția în secunde de ecran, Teatrul Abracadabra oferă ceva rar: timpul de a visa împreună, cu sens - iar când visezi alături de Făt-Frumos, Vrăjitoarea, Vulpița cea șireată și Zâna care îți spune că "totul îți este permis", începi să crezi, cu adevărat, că orice e posibil.
(Foto: Călin Mihail Roajdă, Design pentru afișul festivalului: Anca Șerban)