Spectacolul, semnat de regizoarea Chris Simion-Mercurian, debutează printr-o întâlnire cu protagonistul, aflat pe scenă încă de la intrarea publicului în sală. Vlad Logigan, actorul din spatele rolului, aduce diferite obiecte de recuzită din culise, interacționează cu publicul și oferă zâmbete largi atunci când observă că i se fac poze, o acțiune ce anticipează unul dintre subiectele principale de discuție ale spectacolului. Suntem introduși în lumea lui Moise printr-un monolog, apoi structura masivă din lemn - parte din scenografia ingenioasă a Mariei Miu - se deschide ca o carte 3D cu diferite sertărașe secrete și dezvăluie treptat întreaga poveste, fiecare loc în care se petrece acțiunea având propria lui filă.
Abandonat la naștere de mama lui, Momo locuiește în Paris cu un tată absent (Gavril Pătru), preocupat întotdeauna de profesia de avocat. Din acest motiv se apropie tot mai mult de domnul Ibrahim (Marian Râlea), pe care începe să îl vadă ca pe o figură paternă. Ei se împrietenesc atunci când vânzătorul îl surprinde pe băiat furând din magazinul lui și îl învață să câștige mai mult de la concurență, iar relația lor înflorește pe parcurs ca un copac cu multe ramuri. Ajung să discute despre o multitudine de subiecte: familie, fericire și spiritualitate. Protagonistul îi mărturisește chiar și întâlnirile lui cu damele de companie (Magda Catone / Alma Alexandra Lascu, Elena Penescu, Dana Rusu), de pe strada intitulată sugestiv "Rue de Paradis". Însă relația lor strânsă devine un colac de salvare atunci când o tragedie neașteptată îi unește iremediabil.
Călătoria celor doi prin mai multe țări, până în Orient, este redată cu ajutorul proiecțiilor video, marcate din când în când cu un BREAKING NEWS în litere roșii, o reamintire a tuturor știrilor, adeseori negative, ce fac înconjurul lumii zi de zi. Dar clipurile alese arată preponderent frumusețea locurilor, diversitatea culturilor și practicile religioase ale altor popoare, în special ale sufiților, cu care bătrânul se identifică. Mașina care îi poartă în toate aceste locuri ia formă, într-un moment comic savuros, prin intermediul unui artificiu inventiv: cu lumina stinsă și două lanterne pe post de faruri.
Umorul și profunzimea se împletesc în Domnul Ibrahim și florile din Coran, iar farmecul spectacolului rezidă atât în povestea înduioșătoare, cât și în punerea ei în scenă. Naivitatea lui Moise, firea jucăușă și înțelegătoare a lui Ibrahim și accentul său puternic, răceala tipică a tatălui și senzualitatea prostituatelor formează un mozaic de personaje complexe, în care oricine se poate regăsi, în diverse etape ale vieții. Muzica diversă - când orientală, când mistică, când orchestrală (o reinterpretare a hitului rock Sonne, de la Rammstein) - a fost aleasă meticulos pentru a corespunde fiecărei scene și fiecărei tipologii de personaj. Luminile și cromatica decorului reflectă, de asemenea, atmosfera locurilor evocate - maro șters pentru casa lui Moise, culori vii pentru băcănia lui Ibrahim, roșu vibrant pentru bordel etc.
Domnul Ibrahim și florile din Coran amintește de romanul Alchimistul al lui Paulo Coelho, pentru că și acesta urmărește călătoria inițiatică a unui băiat singuratic din Europa până în Orient, sub îndrumarea grijulie a unui vârstnic arab. Însă dacă opera lui Coelho are obiectivul de a-i încuraja pe cititori să își găsească "legenda personală", spectacolul de la Metropolis își propune mai degrabă să vorbească despre abandon, toleranță și iertare. Despre cum unele conexiuni sunt sortite să se întâmple. Despre cum putem face o diferență în această lume divizată doar prin curiozitate și compasiune. Dar, mai ales, despre cum: "greșeala noastră e să credem că zâmbetul este pentru cei fericiți.". Fiindcă, de fapt: "zâmbetul e cel care îl face pe om fericit."
(Foto: Ștefan Dragomir, Design pentru afișul festivalului: Anca Șerban)