Dragostea e tratată în spectacolul cu Doi tineri din Verona, în regia lui Felix Alexa, la Teatrul de Comedie, ca un adevărat inamic, cel mai periculos invadator. Întreaga poveste stă sub semnul devizei "nesăbuită e iubirea", replica unuia dintre personaje, construcţia are un aer sumbru, iar "happy-end-ul" shakespearian, în care toată lumea se împacă vârând sub preş trădări devastatoare, este tratat cu sarcasm. Această atmosferă este cea care, dând peste cap coerent şi argumentat sensurile piesei, înscrie spectacolul în actualitate, o actualitate nu căutată sau provocată, ci una conţinută. Modernitatea viziunii regizorului vine din conştientizarea faptului că, în lumea de azi, lucrurile sunt imposibil de văzut în alb şi negru, mai ales atunci când intervine o serioasă pată de roşu, acea flamă ce cuprinde fiinţa pe neştiute, scoţând la iveală cele mai neaşteptate reacţii. Din cauza iubirii, oamenii îşi trădează cei mai buni prieteni, uită promisiunile făcute, îşi părăsesc familiile, casele, îşi schimbă complet viaţa, indiferenţi la suferinţa celor din jur şi la propriul viitor. Dacă dragostea este văzută aici ca o nebunie ce loveşte pe neaşteptate, nu e întâmplător, ci pentru că aşa ne pare ea în lumea de azi, o lume pragmatică, funcţionând după legi bine stabilite şi respectând principiile eficienţei cu orice preţ.
Acest alb-negru atins în mod fatal de roşu se regăseşte ca atare în costumele create de scenografa Diana Ruxandra Ion, colaboratoare fidelă a regizorului Felix Alexa. Pe cât de rece pare decorul minimalist, reflectând şi el înstrăinarea prin materialele moderne, metal şi sticlă, sclipind în luminile elaborate, ce dau imaterialitate puţinelor obiecte din scenă, pe atât de calde sunt costumele în care se regăsesc jocuri geometrice sofisticate, combinaţii de alb, negru şi roşu (dar numai la personajele "infestate" cu virusul iubirii, celelalte rămânând prizonierele contrastului alb-negru).
Modernitatea spectacolului este ştirbită, din păcate, de lipsa unei traduceri actualizate (problemă generală în teatrul românesc, ce ar trebui rezolvată printr-un program de traduceri bine pus la punct), cea alcătuită de Mihnea Gheorghiu fiind complet depăşită şi creînd uneori probleme actorilor, care trebuie să ţină minte sintagme complicate în care rimele sunt mai importante decât înţelesurile. Cu toate acestea, Vlad Logigan, Andreea Samson, Mihai Bendeac, Bogdan Cotleţ, aflaţi la primele roluri principale pe o scenă profesionistă, se integrează perfect trupei experimentate de la Comedie, căreia i s-a alăturat Doru Ana în rolul unui duce "luat" de droguri. De altfel, semnele vremurilor pe care le trăim sunt risipite pe tot parcursul spectacolului: dacă ducele îşi umple zilele goale cu câte o "linie" de praf, Silvia (Delia Nartea) ajunge la întâlnire pe role, Lucetta (Mihaela Teleoacă) aprinde beţişoare parfumate pentru a-şi relaxa tânăra stăpână, iar tatăl lui Proteus (Eugen Racoţi) intră în scenă într-un scaun cu rotile şi perfuzie ataşată. Printre toţi, cel mai colorat, şi la propriu şi la figurat rămâne Speed (George Ivaşcu) un bufon puternic atins de roşu, ce spune mereu adevărul şi oferă o frumoasă oglindă de argint celui dispus să se privească în ea.
Pentru cei ce merg la spectacolul Doi tineri din Verona ca să vadă pe scenă o poveste cu două perechi de tineri bulversaţi de atingerea iubirii, dar în care ordinea este în cele din urmă restabilită, această reinterpretare subtilă şi provocatoare poate părea deconcertantă şi are toate şansele să lase un gust amar. Dar oare nu asta face, de cele mai multe ori, şi viaţa?