Dan Lupu: Cam câte filme vezi pentru selecțiile de la Anonimul? / Le vezi pe toate până la capăt?:)
Ionuț Mareș: Pentru competiția românească primim spre 100 de scurtmetraje, pe care le văd în întregime (chiar și în cazul celor vizibil slabe găsesc lucruri care îmi stârnesc curiozitatea). Pentru competiția internațională se înscriu sute bune de filme. Aici, recunosc, mi se mai întâmplă ca pe unele să nu le duc până la capăt - e vorba de acele scurtmetraje în care îmi dau seama după câteva minute fie că sunt extrem de slabe, fie că nu ar fi de interes pentru festival.
D.L.: Care sunt standardele după care te ghidezi în selectarea scurtmetrajelor din cele două competiții de la Anonimul?
I.M.: Să îmi placă mie, să fie pe cât posibil inventive, surprinzătoare și diferite unele de altele, să fie potrivite pentru un festival ca Anonimul, în care publicul, mai ales cel din camping, e extrem de amestecat.
D.L.: Faci selecția de film pentru alte câteva festivaluri din România. Cum e la Anonimul? Ce e (poate) diferit?
I.M.: Anonimul e singurul festival unde fac selecția de scurtmetraje, ceea ce mă ține conectat și la această zonă pe care, altfel, tindem să o neglijăm. Dincolo de atmosfera sa specială, Anonimul mai are o particularitate - în mare măsură, publicul e deja asigurat, și asta pentru că, an de an, vin mulți oameni la Sfântu Gheorghe special pentru festival și pentru a vedea filme. Campingul și sălile sunt cam mereu pline. Însă acest lucru creează altfel de responsabilități: nu ar fi bine ca filmele să dezamăgească publicul, în același timp, e important să expui același public și la forme de cinema mai puțin întâlnite, poate mai îndrăznețe. Totul e să găsești echilibrul.
D.L.: Care a poziționarea regizorilor de scurt care vin în festival cu filmele lor? Ce crezi că înseamnă pentru ei oportunitatea să-și arate filmul unui public cum e cel de la Sfântu Gheorghe?
I.M.: Una din plăcerile mele la festival este de a sta de vorbă cu cineaștii invitați, mai ales cu cei de la competițiile de scurtmetraje de care mă ocup. Din ce îmi spun ei și din ce observ și eu, cu toții sunt bucuroși (iar unii chiar emoționați) să-și arate filmele în acest loc special și în fața unui public atât de numeros (realizatorii de scurtmetraje nu au prea des oportunitatea asta în România, din păcate, după dispariția unor festivaluri de prestigiu dedicate exclusiv scurtmetrajelor). La Anonimul, scurtmetrajele românești au șansa rară să fie văzute nu doar de un public cinefil și festivalier, ci și de un public larg.
D.L.: Ce ne poți spune despre selecția 2025? La ce să ne așteptăm?
I.M.: Scurtmetrajele internaționale sunt cât se poate de diverse ca subiecte și stiluri, așa că sper să ia publicul prin surprindere. Competiția românească e un amestec de filme realizate de cineaști consacrați și tineri regizori, unii chiar studenți. Asta e una din frumusețile unui festival de film: într-o competiție, cineaștii, indiferent de experiența lor, pornesc de pe picior de egalitate.
D.L.: Cu siguranță ai filme favorite, care sunt ele? Glumesc, însă as vrea să-mi spui dacă de-a lungul anilor ai reușit să anticipezi ce câștigători va alege publicul!
I.M.: Pentru că e un festival în care publicul alege câștigătorii, mi se întâmplă să mă gândesc că, poate, o comedie bună (în cazurile rare când primesc și acest gen) ar fi avantajată în fața unei drame bune. Uneori așa a fost, alteori câștigătorul m-a luat complet prin surprindere.
D.L.: La Sfântu e un public destul de vocal, ai primit vreodată critici pentru anumite alegeri? Dar felicitări?
I.M.: Critici directe nu am primit (oamenii sunt prea politicoși), dar felicitări, da. De aceea, ca să pot să iau și pulsul criticilor (dincolo de a urmări cele câteva postări de pe social media ale unor spectatori fideli), încerc să stau în public cam la toate proiecțiile de scurtmetraje (în camping, mă amestec printre oameni; în cinematograf, stau în spatele sălii). În acest fel, văd cum reacționează oamenii (sunt captivați sau, dimpotrivă, plictisiți?) și mai trag cu urechea la ce comentează între ei. E un barometru util.
D.L.: Dacă ar fi să te oprești la o singură amintire legată de festival din toți anii aceștia în care le-ai fost alături, care ar fi ea?
I.M.: E o amintire recurentă: euforia din prima seară, la deschidere, când urc pe scenă să spun câteva cuvinte despre competițiile de scurtmetraje - în față, în afară de lumina care îmi bate în ochi, disting în întuneric mii de oameni care privesc și ascultă și sunt acolo pentru a vedea ce filme le-a pregătit festivalul. E ceva amețitor și emoționant.
