Philip Seymour Hoffman îşi joacă rolul magistral. Nu există detaliu din trusa "Micului poponaut amator" pe care Hoffman să nu-l fi întrebuinţat. Avem părul blond lins dat pe spate şi uns cu briantină, buzele mereu întredeschise à la Monica Gabor, ticul nervos care încordează muşchiul dintre nas şi gură ţuguind buza superioară, umerii înguşti, mîinile îngrijite, paşii mărunţi, gesturile atent controlate, degeţelul mic ridicat, vocea foarte subţire şi rîsul isteric.
Prin noiembrie 1959, un articol gen "Ştirile de la ora 5" din New York Times îl antrenează pe scriitorul Truman Capote într-o aventură care, şase ani mai tîrziu, se va materializa într-una din cele mai de succes proze, o adevărată revoluţie pentru întreaga lume scriitoricească: romanul In Cold Blood. O familie din Texas e masacrată, autorii sînt prinşi, iar Capote reuşeşte să se apropie destul de mult de ei în închisoare. Mai întîi le face rost de un avocat bun care amînă spînzurarea imediată a asasinilor - ne aflăm totuşi în Texas. Apoi se apucă de lucrul la primul roman non-fictiv, inspirat din faptele respective.
Procesele se tergiversează, anii trec şi, la un moment dat, Capote se trezeşte pus într-o situaţie tragi-comică: el aproape că şi-a terminat de scris cartea, numai că subiecţii lui sînt în continuare în viaţă, astfel că omul nu poate redacta un final real pentru romanul său la fel de real.
Filmul trebuie neapărat văzut, dacă nu pentru spectacolul artistic desfăşurat de Hoffman, măcar din respect pentru oamenii ăia care s-au chinuit să îi decerneze o cîrcă de premii anul trecut, la categoria "Cel mai bun actor": Globul de Aur, Oscar-ul şi premiul BAFTA.
Capote, dramă biografică, SUA, 2005. Regia: Bennett Miller. Cu: Philip Seymour Hoffman, restul nici nu mai contează.