Spectacolul e pus în scenă de Marcel Bélai, unul dintre cei 5 tineri regizori selecționați pentru ediția 2025 a festivalului DButanT organizat de Teatrul Andrei Mureșanu la Sfântu Gheorghe în perioada 27 octombrie - 1 noiembrie (Bélai participă la DButanT cu Procesul, adaptare a romanului lui Franz Kafka, montat în 2024 la Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc, spectacol ce va putea fi văzut și la București, pe 6 octombrie 2025, în cadrul BukFeszt). În materialele de prezentare, textul piesei e așezat în descendența unui roman scris de Sarah Onham Harter. Problema e că mediul internautic nu prea recunoaște un autor literar cu acest nume și numele însuși rimează puternic cu cel al unei celebre actrițe britanice. E doar speculație, n-o luați ca pe o informație certă, poate fi un autor real, poate fi un joc de cuvinte, adevărul rămâne învăluit în mister.
Adevărul e că, în rolul naratoarei-amfitrion, Barbara Kerekes are ceva din look-ul Helenei, versiunea Gothic. Oricât de ironic-sabotată pe bază de lighean de pufuleți distribuit publicului (e chiar mișto să plimbi, prin tribună, vreme de un ceas jumătate, înainte - înapoi, stânga - dreapta, ditai bolul cu divinul junk gălbui în dânsul) și de ceartă inventată între oamenii de la tehnic, auzită în toată sala, apariția primă a Barbarei are un ceva neliniștitor. Gesturile, machiajul, negrele haine, cravată și baston, bașca vorbele ne invită într-o lume bizară, absurdă, urât mirositoare.
E-o lume populată cu albe vase de WC și 3 personaje prăbușite dintr-o familie Addams într-un mega-obscur subteran literaro-dramaturgic. Ákos Kerekes e Șobolanul, Henrietta Csüdöm e Viermele și Szilárd Gáspár Barra e Dihorul. Fiecare cu WC-ul lui. Monologul de debut al Barbarei-amfitrion spune ceva despre "A fost odată ca niciodată, dar mai bine n-ar fi fost niciodată". Povestea se dezvoltă impredictibil, deloc linear, nu mereu inteligibil, mai mereu absurd.
Se vorbește despre ipocrizia / dominanța religiei, despre dorința de răzbunare / mărire a celor din adâncurile Pământului / societății, despre planul lor de a fura Luna, despre dificultățile de a pune în aplicare planul (un excelent moment de improvizație, cu participarea publicului, exemplifică ce s-ar întâmpla dacă Luna chiar ar fi furată de un grup de cetățeni de pe Terra, ce efecte ar avea apropierea celor două corpuri cerești - întreg momentul are aura unei splendide demonstrații îndreptate împotriva prostiei extreme a celor care vorbesc despre Pământul plat și alte hiper-nerozii din aceeași astro-gamă), despre rezolvarea impasului apărut în implementarea planului prin chestionarea publicului (se organizează un sufragiu, fiecare spectator descoperă buletinul de vot lipit pe dosul șezutului scaunului pe care stă), despre manipularea / falsificarea rezultatului alegerilor și găunoșenia discursului care promi(n)te să aibă grijă și de cei care au votat altfel decât majoritatea (un răcoros aer anti-Orbán-ian străbate atmosfera patinoarului), despre epilogul ce consemnează înfrângerea revoltei lunaticilor și revenirea la (w)condiția inițială.
Momentele muzical-coregrafice au o felie consistentă din întreg (varietăți, deh!). Idem, episoadele de teatru beckett-ian și gagurile cu iz stan-bran-ian. Odată complotul din adâncuri încheiat, toată lumea pupat Piața Endependenți pe ritmuri de:
They say that I reign too long
Forgetting that the constitution is strong
Instead of respecting the long long reign
They make a plot to take down me name
Oarecum inegal și oleacă prea abscons ici și colo, GyűlőletVarieté / Varieteul urii propune o interesant-complexă viziune teatrală tânără, cu un pronunțat caracter socio-politic. Mijloacele diverse de exprimare artistică și charisma celor patru performeri sunt atent așezate în scenă de Marcel Bélai. Cât privește realitatea despre care se face vorbire, lucrurile au o tendință din ce în ce mai pronunțat urât-mirositoare, oricât de des am trage apa și am de apăsat am închide capacul.
(foto: Kinga Kelemen)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 17 septembrie 2025 @ Patinoarul municipal din Odorheiu-Secuiesc)