E de-a dreptul fantastic. De ce? Fiindcă DiCillo a făcut o treabă foarte tare: a adunat doar material de arhivă. Foarte puține repovestiri, ceea ce este grozav, pentru că materialul devine o rolă de film din perioada 1966-1971, filmată pe când trupa exista și se chinuia, sau se bucura, de toată nebunia aia.
Narator este Johnny Depp care ne ghidează prin întreaga ascensiune a formației. De la cum s-au cunoscut băieții în Venice Beach, cu viziunile lui Morrison, până la hit-urile uriașe.
Filmul prinde foarte real atmosfera. Nu încearcă să-l facă pe Jim Morrison să pară vreun zeu. Ni-l arată așa cum era, un tip genial, obsedat de poezie și de limitele propriei minți, care, din păcate, era și un mare scandalagiu, incapabil să se descurce cu faima. Vezi, în film, concertele cu "probleme", dar și cum situația scăpa de sub control, culminând cu celebrul eveniment din Miami.
Concertul din Miami, din martie 1969, a devenit punctul de cotitură al trupei, fiind marcat de o performanță haotică și de confruntarea lui Jim Morrison cu publicul. S-a ajuns la acuzații de indecență publică, ceea ce a dus la urmărirea penală a solistului și la anularea multor spectacole viitoare.
Documentarul surprinde felul în care muzica trupei s-a ciocnit violent cu efectele succesului lor. Îți arată istoria trupei prin ochii trupei. Simplu și curat.
Dacă l-ai văzut pe cel artistic, cel cu Val Kilmer, When You're Strange e o gură de aer proaspăt. Îți dă senzația de "așa s-a întâmplat, pe bune".
Un film serios despre o trupă care nu a fost niciodată serioasă, dar care a cântat magnific.